Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O suită de stări - Gărâna Jazz Festival, 2018


iunie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Odată cu apariţia primului nume care deschide pleiada, tot mai strălucitoare, a line-up-ului de la Gărâna, se declanşează în fiecare an o dulce aşteptare însoţită, tot mai acut, de freamătul nerăbdării. Pe măsură ce săptămânile trec, reprezentările se concretizează, iar audiţiile includ sau reiau treptat, piese şi albume ale muzicienilor pe care urmează să-i vezi.

Ca cei mai mulţi dintre voi, am avut deja plăcerea să-i audiez live pe o parte bună dintre artiştii din 2018, iar anunţarea prezenţei lor pe scena festivalului a avut efectul de a mă lansa într-o călătorie muzicală, marcată de amintiri şi impresii. Uitându-mă acum la line-up-ul complet, ele mi se perindă (era să spun prin faţa urechilor), ca un caleidoscop de sunet şi lumină.

Mircea Tiberian (foto: Richard Wayne)

Nu-mi mai amintesc când l-am auzit pentru prima dată pe Mircea Tiberian, dar am şi acum clare în memorie cuvintele frumoase cu care a concluzionat un interviu realizat acum câţiva ani: "Noi nu ne putem opri din muzică, pentru că e ca şi cum ai spune unui copil să nu se mai joace." (Interviul, în exclusivitate, îl puteţi citi în JazzStories).

După cum îmi amintesc şi dialogul avut cu el, tot atunci, despre calitatea tonului său:
"Tonul tău are o claritate cristalină 'with an edge', care-i dă un dinamism grozav. Ştii cumva de unde vine acea notă volatilă?"
"Este prima dată când aud asta, însă cred că e adevărat. Eu am o formaţie clasică şi în virtutea acestei tradiţii cânt la pian cu un tuşeu destul de catifelat. În jazz însă am modele percusive: McCoy Tyner care are un tuşeu foarte violent şi focalizează pe mâna stângă, iar ca frazare, ca intelectualitate a frazei, sunt foarte apropiat de Thelonious Monk. Această combinaţie dă acea margine de atac."

Mircea Tiberian (foto: Richard Wayne)

O am în faţa ochilor acum pe Youn Sun Nah cântând în 2010 pentru prima dată într-un club din Heidelberg. Scriam atunci în cronica festivalului Enjoy Jazz: Youn Sun Nah este revelaţia festivalului; o vocalistă aflată în plină ascensiune spre Olimpul jazzului, care a susţinut un recital de o înaltă profesionalitate şi care, ajunsă la maturitatea stilistică, va da jazzului contemporan una dintre marile sale voci. Credeţi-mă, femeia asta poate cânta orice! Când am revăzut-o, în 2013, în cadrul aceluiaşi festival, comentam: Youn Sun Nah, deja aflată la a treia vizită, a adus cu sine aceeaşi prospeţime eterică a vocii, rafinată de profunzimea registrelor şi de subtilitatea accentelor, care definesc azi o muziciană împlinită.

Youn Sun Nah (foto: Richard Wayne)

Între timp, vocalista coreeană a devenit o prezenţă proeminentă a jazzului mondial, a cărei voce de o suavă complexitate îmbină farmecul oriental al unei flori proaspăt culese, cu o performanţă tehnică uluitoare. O deschidere demnă de un festival de talia Gărânei.

Prezenţa lui Puba Hromadka împreună cu Paul Weiner pe scena festivalului este o frumoasă reverenţă faţă de cei doi muzicieni care au marcat fiinţa jazzului românesc şi au iniţiat tradiţia festivalieră la Gărâna, contribuind în egală măsură şi la excelenta calitate a vieţii de club.

Paul Weiner (foto: Dragoslav Nedici)

Pe vremea când ne mai aflam cu toţii în ţară, clubul de jazz din Timişoara era singurul loc care menţinea fermentul unei muzici considerate pe atunci decadentă. Concertele aproape săptămânale şi jam-session-urile, alimentate cu cafele şi coniace din resurse proprii, adunau în jurul muzicienilor un public restrâns, dar foarte bine documentat, aş spune chiar select.
Astăzi mă gândesc cu nostalgie şi amuzament la "sesiunile" spontane de mutare de colo-colo a unui pian Petrof, pe scările abrupte ale clădirii vechi cu trei etaje, aparţinând Casei de cultură din Timişoara. Sesiunile de "pian la zece mâini" - la care erau convocaţi, fără excepţie şi fanii, din cotizaţiile cărora fusese cumpărat pianul -, erau provocate de o logistică internă de nepătruns şi aproape la fel de spontane ca şi jam-session-urile. Azi, ca şi atunci, când cei doi prieteni trăitori în Heidelberg cântă împreună, tonul aerat al pianului lui Weiner, de o intelectualitate nelipsită de căldură, dă cântării nota specifică de romantism "ţinut în frâu", fericit completată de complexitatea rotund spaţială a tobelor lui Puba.

Pe Adam Bałdych l-am văzut ultima dată tot pe scena gărâneză acum patru ani, într-o formulă de cvartet. Chipul aplecat asupra viorii, înconjurat de un nor de sacâz, i se zărea printre firele plutitoare rupte din arcuşul său. Probabil că era o poză în prim plan din timpul concertului, dar imaginea aceasta e atât de pregnantă încât mi s-a imprimat pe vecie pe retină. Ea spune multe despre stilul său interpretativ. După cum ne-a obişnuit în performanţele precedente, Adam Bałdych se va lansa cu siguranţă într-o virtuoză orgie de sunet, ce combină într-un mod subtil agresiunea cu tandreţea, creând o atmosferă de un romantism mistic şi învăluindu-ne din nou în acea aură, atât de caracteristică, de poezie şi dramatism.

Cu Nils Petter Molvær m-am întâlnit ultima dată acum mai bine de un an, pe scena festivalului Enjoy Jazz, cu ocazia unui live-interviu, pe parcursul căruia am lansat împreună albumul Buoyancy şi ediţia engleză a volumul JazzStories. Cu câteva minute înainte de a urca pe scenă, emoţionată până la paroxism, i-am spus că, deşi nu-mi stă în obicei, îi pot arăta întrebările, ca să ştie la ce să se aştepte. Răspunsul lui Nils Petter a avut darul să mă liniştească aproape complet: "There's no need for that, I trust you. Go ahead and do your thing.", mi-a spus el zâmbind.

Nils Petter Molvaer (foto: Richard Wayne)

Prin generozitatea şi lipsa totală de prejudecăţi care-l caracterizează, Nils Petter Molvær reuşeşte, de fiecare dată, să "tragă la mal" muzicieni din cele mai diverse genuri, împreună cu care creează apoi o nouă lume. Albumul Nordub e cel mai recent exemplu. Ritmului de un minimalism obsedant, imprimat de toboşarul Sly Dunbar şi de basistul Robbie Shakespeare, i se suprapun ca nişte văluri succesive tonurile diafane ale trompetei, care împreună cu partitura de chitară a lui Eivind Aarset şi trecute prin filtrele electronice create de Vladislav Delay generează un spaţiu muzical vibrant şi totuşi plin de lirism. Piesele, alese cu grijă, se succed într-o gradaţie fluctuantă ce te pune şi te lasă plutind într-o stare de reverie pulsândă, pe toată durata albumului şi mult după ce acesta s-a terminat.

Elvind Aarset (foto: Richard Wayne)

Acum trebuie să am grijă să nu încep să scriu iarăşi despre Esbjörn Svensson. Este primul gând pe care îl ai atunci când auzi că cei doi membri ai trioului E.S.T., Magnus Öström şi Dan Berglund, cântă din nou împreună. În 2013, când un moment suspendat de durere, Magnus cu trupa lui cânta la Gărâna "Ballad for E", lacrimile mi-au şiroit pe obraz ca atunci când aflasem de plecarea lui Esbjörn. De data aceasta, însoţirea celor doi muzicieni cu Bugge Wesseltoft ne va delecta, cu siguranţă, cu un regal muzical ce va avea atingerile necesare cu geniul visătorului dispărut, dar şi acea frumos temperată succesiune de stări prin care pianistul alternează contemplaţia cu ritmuri de o intensitate turbionară.

Bugge Wesseltoft (foto: Dragoslav Nedici)

Ori de câte ori mă uit la o înregistrare video cu Mohini Dey, îmi vine greu să-mi cred urechilor. Am aflat că provine dintr-o familie de muzicieni, că de foarte mică i s-a pus un bass în braţe şi că are o soră chitaristă, la fel de talentată. Şi totuşi. Cum o fiinţă atât de tânără şi aproape firavă poate produce sunete de asemenea intensitate, cu o tehnică şi o frazare atât de sofisticate, este pentru mine un secret din zona miracolelor. Fenomenul muzicienilor foarte tineri, de un talent uluitor, care par a avea la activ o experienţă muzicală care depăşeşte chiar timpul vieţii lor, devine tot mai răspândit, dar pentru mine el continuă să rămână un mister. Show-ul energizant al acestei tinere muziciene este cel pe care-l aştept cu cea mai mare nerăbdare şi curiozitate.

Acum patru ani, când Horea Crişovan mi-a trimis mp3-urile la albumul My Real Trip, însoţite doar de cuvântul "Review!" am ştiut că-l aşteptam demult. Pe atunci scriam: albumul este dominat de o notă intimă, un respiro organic ca un vânt de primăvară târzie, o adiere de petale, un vis ce nu se vrea uitat. Când l-am auzit apoi vara, cântând în pavilionul de la Răscruce, într-o zi ploioasă, care ne adunase pe toţi în ciorchini, i-am spus că are fluturi pe degete.

Horea Crişovan (foto: Richard Wayne)

De data aceasta, Horea Crişovan împreună cu percuţionistul Florin Cvaşa ne invită să-i însoţim într-o călătorie acustică, pe parcursul căreia elegantele acorduri de chitară se împletesc serpentin cu traiectul percuţiei, iscând adieri şi vârtejuri de sunet, punctate de neaşteptate viraje ritmice şi de suave turnuri melodice.

Până la Festivalul de Jazz de la Gărâna mai sunt exact cinci săptămâni.
Rezist.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adriana Cârcu


Alte articole

 Gărâna Jazz Festival, 2018: ce e de descoperit în Munţii Banatului, pe lângă muzică, Comunicat de presă
 Jazzul românesc prezent pe scena Gărâna Jazz Festival, 2018, Comunicat de presă
 Stanley Clarke Band, Sly & Robbie With Nils Petter Molvær, Eivind Aarset & Vladislav Delay şi Avishai Cohen completează lineup-ul Gărâna Jazz Festival, 2018, Comunicat de presă
 S-au pus în vânzare biletele pentru Gărâna Jazz Festival, 2018, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer