iulie 2018
"Ia o cameră, filmează ceva, arată cuiva." - Jean-Luc Godard

Sunt puţine locuri pe glob unde tinerii realizatori au şansa să facă un film de la idee la vizionare în câteva săptămâni, cu sprijin şi direcţie de la unii dintre cei mai buni profesori şi producători ai momentului. La New York Film School, în câteva ateliere din Franţa şi în România, la Aristoteles Workshop. Din 2006 încoace, aici şi-au găsit vocea generaţii de artişti. Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de la Aur de la Berlinale din acest an, e un astfel de artist. Din 1 august 2018, o nouă grupă de cineaşti are cuvântul. Ce fel de creatori vor fi? Un indiciu ar fi chiar în poveştile spuse până acum de profesorii lor.

Poveşti dintr-o Românie mai puţin ştiută

Reţeta Aristoteles Workshop a rămas de 13 ani aceeaşi: se iau tineri cineaşti talentaţi, se paraşutează într-un colţ de rai de Românie, li se dau echipamente de producţie, maşini şi mentori de la cele mai mari şcoli de film din lume. Li se cere câte un film de echipă. De 13 ani, una din trei producţii ajunge în circuitul marilor festivaluri şi cucereşte public şi premii.

Anul acesta colţul de rai este la Baru, în judeţul Hunedoara. Baza de producţie a tuturor filmelor va fi Complexul Universităţii Babeş-Bolyai, cu care Aristoteles Workshop a încheiat un parteneriat fără precedent. Workshop-ul acolo are loc, între 1 şi 31 august 2018.

Dan Nuţu, producător Aristoteles Workshop: "Anul acesta doar din Antarctica nu am primit aplicaţii. Workshop-ul a depăşit cu mult graniţele Europei Centrale şi de Est. E un punct pe harta de film documentar a lumii".

Câştigătorii selecţiei din 2018, 15 tineri din 8 ţări şi 2 continente, vor fi împărţiţi în 5 echipe formate din regizor, cameraman şi editor. Fiecare va produce un film documentar de scurtmetraj. Vor spune câte o poveste despre România, aşa cum o văd ei, în mai puţin de 30 de minute. Cum filmările nu pot avea loc pe o distanţă mai mare de 2 ore de la bază, ne putem aştepta la filme despre comoara dacilor sau Târgu Jiu în egală măsură.


"Papa" al filmului documentar, lângă Sarmisegetuza

Workshop-ul va debuta cu un masterclass susţinut de Thierry Garrel, director timp de 17 ani al departamentului de film do-cumentar al televiziunii franco-germane Arte, supranumit şi "Papa" al filmului documentar. "E ca şi cum ai învăţa să faci film cu Scorsese," completează Dan Nuţu.
Apoi participanţii îşi vor alege subiectele şi vor începe pre-producţia. Vor fi acompaniaţi şi ghidaţi în parcursul lor de patru producători şi profesori de film documentar din Olanda, Franţa şi Danemarca. Fiecare dintre ei au titluri selecţionate sau câştigătoare la cele mai mari festivaluri de film documentar, sau sunt în mod frecvent în juriu. Susţin masterclass-uri peste tot în lume şi accesează cu supleţe subiecte precum drepturile femeilor, crize politice, sau consecinţele războiului. Ca de exemplu...

Cum spun maeştrii poveştile adevărate?

Preşedintele ales democratic în Madagascar este forţat să părăsească ţara după o lovitură de stat. Liderul loviturii de stat este însă primit la Palatul Elysée de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Cum arată lupta pentru democraţie într-o fostă colonie franceză? Lotte Mik-Meyer ştie să spună poveşti cu anvergură mondială, din zone de conflict precum Siria, Yemen, Liban, Egipt sau Madagascar, în Return of a President. De 15 ani face şi predă film documentar în Danemarca, Vietnam, Orientul Mijlociu şi Statele Unite ale Americii. De anul acesta, pune şi România pe lista de destinaţii.

Un "lup singuratic" detonează o bombă în Oslo şi apoi deschide focul pe o insulă din apropiere. 77 de oameni îşi pierd viaţa pentru că se aflau în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Post factum rămân căutările de sens, întrebările şi amintirile familiilor celor 77. Cum spui o poveste despre cât de fragilă este viaţa şi cum o coincidenţă poate marca destine? John Appel a realizat, din 1987 încoace, peste 45 de filme. Jurizează în câteva din cele mai mari festivaluri de film documentar (IDFA, Karlovy Vary, Visions du Reel), predă la Netherlands Film Academy and Amsterdam Filmschool şi susţine masterclassuri în China şi Mexic deopotrivă. Wrong time, wrong place (2012) este unul dintre cele mai premiate filme ale lui. Vine la Aristoteles Workshop încă de la început.

New York Times l-a numit "un poem cinematic şi o biografie". A skin too few - The last days of Nick Drake este unul dintre documentarele muzicale semnate Jeroen Berkvens. Jimmy Rosenberg - The Father, the son and & the talent, un alt documentar muzical, a luat Marele Premiu la Cracovia, la Montréal la Festival du Films sur d'Art, BIG SKY Award în Montana, Statele Unite ale Americii, şi Viţelul de Aur în Olanda. Jeroen predă regie de film documentar la Academia de film Olandeză, coordonează producţia de film documentar pentru HUMAN, o companie publică de televiziune din Olanda, şi e navetist global pentru un lung şir de masterclass-uri şi cursuri. Inclusiv Aristoteles Workshop.

Cum se văd urmele războiului în viaţa de zi cu zi a familiilor tinerilor veterani? Of Men and War spune povestea unor tineri taţi întorşi de pe front, în luptă cu fantomele unor experien-ţe de carieră încheiate fizic, dar nu şi psihologic. Filmul lui Laurent Bécue-Renard a deschis selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 2014, a fost nominalizat la secţiunea Cel mai bun film documentar la Premiile Academiei Europene de Film 2014 şi a primit distincţii şi premii pe cele mai mari scene de festival din lume (International Documentary Film Festival Amsterdam IDFA, San Francisco Film Festival şi altele). Laurent, care a locuit şi lucrat ca jurnalist în Sarajevo în timpul asediului, spune poveştile unor conflicte sau conflagraţii mondiale cu vieţi de oameni contorsionate, în căutarea firescului pierdut. Este pentru prima oară la Aristoteles Workshop.

După o săptămână de masterclass şi 4 de producţie, cel mai bun film al ediţiei va fi selecţionat şi premiat de un juriu internaţional la finalul workshop-ului.
Până când o nouă şarjă va fi proaspăt scoasă din montaj, producţiile finalizate Aristoteles Workshop pot fi văzute pe cinepub.ro, o platformă online gratuită de cinema românesc dedicată iubitorilor şi creatorilor de film românesc.


Din 2018, AW este partener cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune şi cu cinepub.ro, platforma unde filmele româneşti se văd gratuit şi legal de oriunde din lume.
Ediţia 2018 este finanţată de Centrul Naţional al Cinematografiei CNC, UCIN (Uniunea Cineaştilor din România) şi DACIN SARA şi suţinută de NouMax şi Primăria Baru, judeţul Hunedoara.
Traversăm Ţara Haţegului în lung şi în lat după idei şi oameni extraordinari cu maşini oferite de partenerul nostru pentru excelenţă Mercedes-Benz. Ne răcorim si ne bucurăm de-o poveste bine spusă cu partenerii noştri Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.
Duc vestea mai departe de filme bune ce va să vină partenerii noştri media cinemagia.ro şi liternet.ro.

Despre Aristoteles Workshop
Aristoteles Workshop (AW) a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuţu şi Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte pentru a susţine o nouă generaţie de cineaşti de film documentar, cu o experienţă anterioară în film sau producţia video. Experţi recunoscuţi din domeniul filmului documentar oferă pregătire profesională participanţilor. Programul se adresează tinerilor cineaşti cu talent şi pasiune, opinii proprii, dorinţa de a propune şi susţine, angajament şi capacitate de lucru în echipă.
AW este producătorul a zeci de documentare care au primit aprecierea publicului şi a juriilor internaţionale, fiind finaliste în selecţia oficială sau câştigătoare ale unor festivaluri de marcă precum Cannes Film Festival - Quinzaine des Realisateurs, DoK Leipzig, IDFA Amsterdam, sau Locarno International Film Festival.

Despre Programul de master Documentary Filmmaking, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca
Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este o instituţie multidisciplinară şi multiculturală, care oferă un spectru larg de specializări. Începând din 2004, alături de domeniul Teatru s-a lansat noul domeniu Cinematografie şi Media, cu predare în limbile română, maghiară şi engleză. Departamentul Cinematografie şi Media oferă specializări în regie de fim, imagine de film şi televiziune, multimedia sunet-montaj, comunicare audiovizuală şi filmologie.
Programul de master Documentary Filmmaking (în limba engleză) este prima iniţiativă academică din România de specializare în producţia de film de non-ficţiune. Programul se adresează absolvenţilor care au o licenţă în Cinematografie, Fotografie, Media, Filmologie, Artele spectacolului (regie), precum şi absolvenţilor din alte domenii. Programul de master abordează în detaliu toate etapele de producție ale filmului documentar, adresându-se cu precădere absolvenților și specialiștilor în cinematografie, televiziune sau media, dar şi absolvenţilor cu studii din alte domenii, care doresc să se specializeze în domeniul filmului documentar. Obiectivul principal al programului este realizarea de către fiecare student a unui film documentar de lungmetraj care va reprezenta lucrarea lor de disertație. De asemenea, studenții vor urma o serie de cursuri teoretice și practice care vor contribui la înțelegerea celor mai importante curente și dezvoltări din domeniul filmului documentar în contextul noilor platforme media și vor dezvolta abilități de exprimare artistică cinematografică în contexte profesionale. Folosind tehnici moderne de predare - blended learning, întâlniri modulare, workshopuri şi tabere de creaţie - programul este organizat astfel încât studenţii să îşi poată desfăşura în continuare activitatea profesională.
Participarea şi interacţiunea cu profesionişti din industrie la festivalurile de film documentar de referinţă din România - Astra Film Sibiu, Docuart Bucureşti sau Pelicam Tulcea - fac parte integrantă din programul de pregătire al masteratului. Alături de profesorii de specialitate titulari din Universitatea Babeş Bolyai, în fiecare an studenţii interacţionează cu profesori invitaţi şi cu alţi profesionişti din România şi străinatate, recunoscuţi pe plan mondial. Printre partenerii de până acum se numără Peter Gothshalk - commissioning editor la Arte France / Germany, dr. Arnau Gifreu - Universitatea din Girona, prof. dr. Robert Wierzbicki - Universitatea Mittweida, Germania, dr. Rebeka Jorgensen - Fulbright Scholar, profesor, regizor şi producător de film.

Despre Cinepub
Cinepub este o platformă de distribuţie online, în regim legal FVOD, a operelor cineaştilor independenţi sau ale celor care fac parte din patrimoniul naţional şi/sau internaţional, fondată în 2015 de cineastul Lucian Georgescu.
Este un model unic în Europa Centrală şi de Est de open data în domeniul cultural, o arhivă vie de film românesc, una dintre cele mai ample în online la nivel mondial, accesibilă 24/24, în regim gratuit, în live streaming şi cu o premieră săptămânală, joi seara.

Ne puteţi urmari pe Facebook aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus