Operaţiunea Dynamo: O experienţă cinematografică completă - Darkest Hour şi Dunkirk la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, 2018

Preambul
A 10-a ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (20-29 iulie 2018), a găzduit, în premieră, o secţiune competitivă. Unul dintre premiile Competiţiei a fost oferit de un juriu de 5 liceeni din Râşnov şi Braşov, coordonat de criticul Irina-Margareta Nistor. Răspunzând invitaţiei LiterNet.ro, membrii juriului de liceeni au ales să scrie scurte texte despre filmele văzute în cadrul Festivalului. Primul dintre acestea îi aparţine lui Andrei Orzaţă, elev în clasa a XII la Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov.

****

Lansate în acelaşi an, 2017, filmele Darkest Hour, regizat de Joe Wright, şi Dunkirk, regizat de Christopher Nolan, se completează reciproc într-un mod remarcabil. Ambele tratează legendara evacuare a forţelor aliate de pe coasta de nord a Franţei din timpul celui de-al doilea război mondial, însă felul în care evenimentele sunt prezentate nu poate fi mai diferit.

Pe de-o parte, în Darkest Hour, avem de-a face cu aspectul psihologic al turbulenţelor politice din spatele scenei, al cărei personaj principal este Winston Churchill. Dramă de război semi-biografică, bine realizată, dar neferită de clişeele britanice de rigoare, Darkest Hour beneficiază de interpretarea incredibilă a lui Gary Oldman în rolul lui Churchill. Actorul se metamorfozează efectiv în personaj, nu este o clipă în care nu crezi că în faţa ta este însuşi faimosul prim-ministru britanic. Mimica şi subtilităţile de interpretare sunt perfecte. Din punct de vedere al realizării dramatice, trecerea zilelor acumulează suspense, creând impresia unei bombe cu ceas care se apropie, cu fiecare secundă, de momentul exploziei.

Pe de alta, în Dunkirk, ni se prezintă realismul necruţător al operaţiunii propriu-zise, filmul axându-se pe modul în care interacţionează poveştile unui ansamblu de personaje şi încercările lor de a rămâne în viaţă. Pelicula îndeplineşte dorinţa regizorului său de a spune o întreagă poveste folosind doar imagine şi muzică. Coloana sonoră este piatra de temelie, fără de care întreaga structură cinematografică ar ceda. Ea conferă senzaţia de asediu neîntrerupt, de pericol şi nesiguranţă, care leagă cadrele filmului şi le oferă importanţă dramatică.

Aspectele eroice, pasajele tragice, momentele de teamă, dar şi de speranţă, sunt teme comune ale celor două pelicule. Vizionate într-o sală de cinema, cu ecran mare si sonorizare de calitate, cele două filme oferă o experienţa cu totul remarcabilă şi formează o operă cinematografică capabilă să nască atât emoţie, cât şi multiple discuţii.