august 2018
Festivalul de Arte Contemporane InnerSound, 2018
O nouă zi, o nouă poveste sonoră... De data aceasta, într-un spaţiu inedit, la cinema. Oare ce va să însemne asta? Iar răspunsul a venit imediat: urmărind harta-program care ocupă deja un loc privilegiat printre cele ce se află în geantă şi încercând şi o scurtă întoarcere într-un trecut recent, am descoperit că evenimentele de aseară (29 august 2018) nu au reprezentat altceva decât o primă copertă frumos pictată, o introducere sugestivă în ceea ce înseamnă povestea InnerSound.


Ca urmare, întorcându-mă în prezent, am descoperit cu entuziasm faptul că cele două destinaţii propuse în programul serii, deşi distincte din punct de vedere al materialului sonor, sunt unite armonios şi firesc printr-un scop unic: acela de a demonstra faptul că, în zilele noastre, ne putem adesea folosi de noile tehnologii atunci când ne aflăm în căutare de noi dimensiuni ale frumosului.

Cele de mai sus nu reprezintă altceva decât o concluzie intuitivă la care am ajuns pe parcursul momentului Ciné-concert (o premieră, în ceea ce priveşte experienţa de până acum) a cărui gazdă, pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue, a reuşit pe deplin să ne introducă în universul filmului mut; Shoulder Arms (avându-l ca protagonist pe Charlie Chaplin), ajuns şi el acum la centenar, a reprezentat, astfel, o nouă dovadă a faptului că muzica va avea mereu forţa de a glăsui dincolo de cuvinte, transpunând sugestiv cele marcate prin prisma imaginilor. Iar acest din urmă detaliu s-a desprins acum cu atât mai mult cu cât muzica însoţitoare (creaţie proprie a Anei Giurgiu-Bondue) aparţine deopotrivă zilelor noastre şi trecutului, acum fiind posibilă o incursiune deplină în atmosfera multi-dimensională a filmului.


Ceea ce a urmat poate fi perceput drept un alt capitol al iniţierii în lumea culorilor, fie ele privite din perspectiva vizuală sau sonoră, acest lucru fiind descoperit odată cu pătrunderea în Zona Imaginarium - un spaţiu tainic, desprins parcă din universul filmelor SF, un proiect amplu în care muzicienii români îşi propun definirea ideii de concert instalaţie. Şi, pentru că în basme totul este posibil, nu a fost nevoie să mă întreb "Ce e asta?"... Răspunsul a venit mai repede decât mă aşteptam: Mihaela Anica, Laura Buruiană, Horia Maxim şi Cătălin Creţu (protagoniştii acestei noi opriri) ilustrând sugestiv faptul că, odată cu trecerea timpului, arta sunetelor a devenit cel mai bun traducător al experienţelor descoperirii altor lumi. Ea nu reprezintă altceva decât un principal factor benefic pentru cunoaştere, determinând stări deosebite precum atracţia, entuziasmul sau participarea activă (fie ea în plan mental sau fizic), această din urmă latură urmând a fi adusă în prim-plan într-o parte ulterioară a poveştii InnerSound 2018.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus