Joi, 27 septembrie 2018, începând cu orele 19.30, spaţiul The Ark, din strada Uranus nr. 150, găzduieşte vernisajul expoziţiei Poveşti vizuale ale nevăzutului, o selecţie de lucrări inedite semnate de Ştefan Iacob, în care arta fotografică şi colajul digital se întâlnesc şi reconciliază, într-o curgere armonioasă, locuri comune, culturi diferite şi universuri sacre.
Expoziţia însumează lucrări din colecţiile Portaluri (2017 - 2018) şi Temple (2015 - 2016), compoziţii vizuale ilustrând mânăstirile Moldovei şi monumente arhitecturale din Bucureşti, în contexte fantastice care le proiectează în universalitate.
"Am ales să extind misiunea artei fotografice, îndepărtându-mă de descriptiv. Instrumentele extraordinare de construcţie a imaginii, care ne sunt la îndemână azi, ne permit gesturi mai îndrăzneţe, cum ar fi crearea de universuri-prototip, în care culturi şi lumi diferite pot coexista fără să se excludă reciproc. Elemente din cotidianul banal, ignorate sau purtând povara unei moşteniri emoţionale negative, pot uimi şi încânta. De altfel, îi invit pe cei care se opresc în faţa lucrărilor mele să încerce să se bucure de ceea ce văd, amânând conceptualizarea pe termen nedefinit, dacă se poate." - Ştefan Iacob.
Ştefan Iacob, în câteva cuvinte
Zece ani în publicitate şi cinematografie, o reinventare spectaculoasă în Business Intelligence şi o sete nepotolită de a lucra cu imaginile pe care le vânează în diverse colţuri ale lumii şi le transformă în universuri noi.
Colecţii:
2017 - 2018: Portaluri
2015 - 2016: Temple
2011: Daimoni
2011: Ecotopia
Ştefan Iacob este guest artist la H'art Gallery, iar "Poveşti vizuale ale nevăzutului" este a doua expoziţie a sa. Prima, "Ştefan Iacob - Ecotopia. Demonii", a avut loc în iunie 2015, cu sprijinul H'art şi 1001 Arte.
Vernisajul are loc joi, 27 septembrie, de la orele 19.30, iar expoziţia rămâne deschisă spre vizitare în perioada 30 septembrie - 20 octombrie 2018.
Expoziţia "Poveşti vizuale ale nevăzutului" este realizată cu sprijinul The Ark şi Headvertising.
Parteneri media: Revista Arhitectura, Igloo Media, LiterNet, Muze şi arme, Bookhub, Radio Clasic, Tanănana
Mulţumiri, Teatrului de Artă Bucureşti.