Ce se poate întâmpla atunci când reuşeşti să aduci laolaltă imaginaţia lui Ian McEwan, inspiraţia Adei Milea şi talentul actorilor de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ? Evident, un spectacol bucurie atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Recunosc că
de-a lungul anilor, ori de câte ori am avut ocazia să merg la evenimentele Festivalului de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi, am căutat să merg la spectacolele propuse de câteva teatre care nu
m-au dezamăgit aproape niciodată. Este vorba despre Teatrul Maria Filotti din Brăila, Teatrul Radu Stanca din Sibiu şi, bineînţeles Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Pentru mine, spectacolul văzut acum mulţi ani,
Beatles... şi toată lumea era a mea! în regia Adei Lupu, a fost cartea de vizită a Teatrului din Piatra Neamţ. Recunosc că am avut o mică ezitare la
Visătorul pentru că foyerul teatrului era plin de copii.
M-am întrebat dacă spectacolul va avea ce să îi comunice unui adult căruia, cel puţin în ultima vreme, îi cam lipseşte simţul umorului.
Toate îndoielile
mi-au dispărut când am intrat în sală unde am fost întâmpinată de joaca cu publicul a actorilor nemţeni.
Mi-a fost uşor să mă las antrenată în joaca lor la fel ca şi copiilor gălăgioşi, veseli şi neinhibaţi din public.
S-a dovedit încă o dată că un public format din copii ştie să guste mai bine un spectacol de teatru, ştie să fie indulgent, dar şi exigent atunci când este cazul. De altfel, privind în jurul meu în timpul reprezentaţiei am realizat ca acei copii îmi ofereau la rândul lor un spectacol interesant şi fascinant. Atenţia lor împărţită între scenă şi cei de lângă ei, ocheadele aruncate de fete băieţilor pe care îi plăceau atunci când aveau impresia că nu îi vede nimeni, penalizarea personajelor negative de pe scenă
într-un mod zgomotos, dar nederanjant, toate au adăugat o dimensiune delicioasă ochiului meu de adult. În spatele meu, o mămică îi explica fetiţei spectacolul şi îi ştia, spre surprinderea mea, cântecele pe dinafară. Recunosc că am tras cu urechea şi pentru mine fost o bucurie în plus. Fără să ştie, mămica aceea a avut doi copii care îi ascultau vocea.
Revenind la spectacol trebuie spus că acesta
m-a încântat atât prin jocul actorilor, cât şi prin originalitate şi ingeniozitate. Ian McEwan este cunoscut publicului prin cărţile
Grădina de ciment, Ispăşire, Mângâieri străine sau
Câinii negri apărute în limba română la editura Polirom. Romanele lui tratează subiecte dureroase şi, uneori,
de-a dreptul macabre. De aceea colecţia lui de povestiri pentru copii,
The Daydreamer, care a stat la baza
piesei-concert imaginate de Ada Milea fost o surpriză plăcută. Cartea cuprinde şapte povestiri, toate
avându-l în centrul lor pe Peter Fortune. Odată transformat în piesă de teatru, volumul devine o provocare solicitantă pentru actori care reuşesc nu doar să transmită emoţie ci şi să creeze un fond sonor deosebit folosind ca "instrumente" capacului unei oale, o râşniţă sau câteva tuburi de plastic. Vocile li se potrivesc mănuşă aşa încât rezultatul final este un spectacol de care nu te mai saturi.
Visătorul spune povestea unui copil diferit, Peter, care preferă să îşi trăiască zilele în propria minte şi mai puţin în lumea reală. Ca urmare a acestui fapt, Peter a
pierdut-o într-o zi pe sora lui Kate pentru că
şi-a imaginat că sunt urmăriţi de o haită de lupi. Peter este considerat la şcoală un copil dificil spre deosebire de Barry pe care profesoarele îl văd ca pe un copil perfect. În realitate un
bully, Barry are, după cum observă colegii lui, o faţă pentru copii şi o alta pentru părinţi şi profesori. Cel care reuşeşte să îl pună la punct este Peter pentru că deşi pare pierdut în lumea lui, el este atent la oamenii din jur pe care îi studiază curios. Astfel, Peter devine eroul colegilor săi.
Pe Peter îl cunoaştem prin intermediul celor din jur. Mama şi tatăl ne povestesc despre problemele pe care Peter le face acasă. Cască este colega lui Peter, cea care îl îndrăgeşte şi admiră în secret. Kate, sora lui Peter de şase ani jumătate adaugă şi ea noi piese la
puzzle-ul care este băieţelul de zece ani. La rândul său, Peter ne spune povestea păpuşilor din camera surorii lui, poveste prin care avem ocazia să pătrundem în mintea şi lumea personajului. Fiecare actor îşi asumă nu doar personajul ci şi povestea lui Peter, ceea ce dă o notă de credibilitate şi veridicitate întregului spectacol. Fiecare cântec se armonizează perfect cu povestea astfel încât spectatorul devine părtaş la experienţele şi povestea lui Peter.
Visătorul este un spectacol despre un copil altfel, dar şi despre problemele familiei şi ale şcolii. Viaţa de adult cu programul ei fix şi repetitiv, problema hărţuirii la şcoală, dar şi superficialitatea profesorilor fac parte din subiectele aduse discret în atenţia spectatorului. Pe alocuri ironică, pe alocuri dureros de sinceră şi candidă piesa aceasta vorbeşte atât copilului cât şi adultului. Modul în care a fost pusă în scenă de către actorii teatrului din Piatra Neamţ fac ca acest spectacol să atingă sufletul adultului care o priveşte, să îl facă să îşi dorească să mai fie încă o dată copil ca să se poată bucura de libertatea inocentă pe care
ne-o oferă copilăria. Dacă aveţi ocazia, mergeţi să vedeţi acest spectacol pentru că vă va face viaţa mai frumoasă măcar pentru un timp.
