Viaţa în culori - Visătorul la FestIN pe Bulevard, 2018

Alina Herescu creează, pe scenă, o lume atât de colorată, încât adulţii din sală se întreabă, la început, dacă au nimerit unde trebuie. Chiar, au adulţii ce să caute în publicul unui spectacol de copii? Apropo, ce înseamnă spectacol de copii?

Emanuel Becheru îl joacă pe Peter, un puşti altfel. Mai visător, mai decuplat de rigorile şcolăreşti, de ritmurile standard ale copilăriei înconjurătoare. O să urmeze o piesă despre însingurare, frustrare, tristeţe, nu?

Rareş Pîrlog e tatăl îmbrăcat în clasica pijama masculină mioritică, aceea de neconfundat, cu dungi de închisoare şi culori de cerul Belgiei. O să urmeze un spectacol despre fractura dintre generaţii, despre imposibila comunicare dintre un copil care poartă dialoguri cu motanul apartamentului şi un tată-şablon-de-părinte-din-zonă-asta-de-lume, nu?

Dragoş Ionescu e puştiul care îşi terorizează colegii cu pumnul. O să urmeze o poveste despre putere, frică şi nedreptate, nu?

Valentin Florea şi Andrei Merchea Zapotoţki sunt, la răstimpuri, pisicile şi motanii care populează imaginaţia eroului principal. Ceva rău se va întâmpla cu ei, nu?

Ei bine, nu! Inspirată de Daydreamer-ul lui Ian McEwan, Ada Milea evită cu graţie toate şabloanele de gândire şi reprezentare enumerate mai sus şi, împreună cu decorurile Alinei Herescu şi desenele (parţial) animate ale lui Paul Mureşan, creează Visătorul, un spectacol pe care merita să-l tot revezi măcar pentru bucuria de a realiza că nu visezi.

Cei trei de mai sus şi cei unsprezece actori din distribuţie produc, vreme de o oră, un musical cum rarisime există pe la noi, o colecţie de 15 cântece pentru voce, chitară, sintetizator şi diverse elemente de percuţie, pentru copii, adulţi, pensionari, adulţi, copii, pentru scenă, sală, foaier, stradă, autobuz (şi oriunde îţi vine să fredonezi un vers, un refren, un orice), pentru nevoia noastră de a privi cu mai multă încredere către ce poate izbândi un, de pildă, copil altfel în, de pildă, viaţa asta pe care, de o vreme, nu ne mai săturăm să o încărcăm de cele mai negre presimţiri, de cele mai rele intenţii, de cele mai întunecate rezolvări de destin.

Ada Milea & co refuză pactul cu renunţarea, cu angoasa, cu nesfârşita tristeţe a faptului de a fi. Visătorul vorbeşte, de fapt, cântă, (şi) despre lucruri serioase, dar o face cu ironie, cu empatie şi cu o nezdruncinată încredere în capacitatea omului (şi a motanului) de a visa şi de a trăi în culori.