Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Schimb de prizonieri - Despre oameni şi cartofi la FNT, 2018


octombrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Fac meseria asta de 18 ani. Am încercat, de cele mai multe ori, prin spectacole, să fac bine celor care intră în sala de spectacol. Nu neapărat în sens terapeutic, ci mai degrabă să deschid suflete şi minţi. De aceea am ales doar texte contemporane care monitorizează doza de umanitate din noi.

Consider că în acest punct al carierei mele pot să fac mai mult. Să fac bine şi celor care nu intră în sala de spectacol. Cred că orice artist trebuie să se gândească la asta. Şi să acţioneze." (weradio.ro/despre-oameni-si-cartofi-premiera-la-teatrul-andrei-muresanu)

Cu vorbele de mai sus şi-a însoţit Radu Afrim premiera din septembrie 2018 cu Despre oameni şi cartofi de la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. Premieră care a ajuns, la doar o luna distanţă, în FNT 2018. Ducând povestea dintr-una dintre cele mai sărace zone ale României în fix capitala ţărişoarei.

213 kilometri ne despart, pe cei care citim acest text din patria lui Bucur, de locul în care, cu 6 ani în urmă, remorca unui tractor era spulberată de tren din fatala neglijenţă a tractoristului. Nouă oameni mureau atunci. Romi care munceau cu ziua, când se ivea câte o ocazie. De pildă, la culesul cartofilor. Faimoşii cartofi de Covasna, judeţ a cărui reşedinţă e Sfântu Gheorghe.

Am numărat kilometri şi în cazul filmului documentar al lui Şerban Georgescu Varză, cartofi şi alţi demoni. Atunci era vorba de 39,9 km de la Piaţa Victoriei la Lunguleţu, satul dâmboviţean unde se muncea şi se munceşte pe rupte, cu profit zero.

La Lunguleţu e sărăcie. În ghetourile de la marginile municipiului Sfântu Gheorghe, acolo unde locuiesc romii de naţionalitate maghiară şi religie catolică, e sărăcie la pătrat. Ba nu, la cub. Ba nu, sărăcia asta nu poate fi estimată.

Afrim şi echipa lui merg să documenteze situaţia unora dintre familiile celor care au murit în stupidul accident tractor-tren-remorcă. Bunica rămasă fără două nepoate, soţia şi patru, pardon, trei, pardon, doi copii rămăşi fără soţ / tată, soţul cu cinci copii rămăşi fără soţie / mamă.

Cele trei poveşti curg pe ecranul instalat deasupra inspiratei scenografii a Andreei Simona Negrilă. Cei rămaşi vorbesc, pe ecran, în maghiară. Actorii traduc, pe scenă, în română.

Lumea e cea din Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor. Acolo, la munte, era vorba de sărăcie, de lipsă de şanse şi de lemne. Aici, oleacă mai la vale, e vorba sărăcie, de lipsă de şanse şi de cartofi.

Radu Afrim aduce pe scenă patru copii: Kristian, David, Zsolt, Emoke. Copii de acolo, din lumea de pe ecran. Copii care dansează (chapeau, Flavia Giurgiu, pentru coregrafie & actorie!), care cântă, care râd, care visează, care spun poezii, care conduc trenuri de cartofi, care aprind lumânări. Dusă-i depărtarea pe care se zice că o aşază ecranul între lumea privindă şi lumea privită.

Scurte momente de reverie despart bucăţile de real. Nu toate sunt inspirate. Unele păcătuiesc prin lungime. Prin vocea unui actor, regizorul-dramaturg mărturiseşte, spre final, că el însuşi nu prea ştie încotro duce "spectacolul ăsta". Sinceritatea ruşinează orice reproş. Dacă deja-clasicul univers afrimian nu e pe gustul tuturor, curajul, deschiderea şi generozitatea cu care artistul abordează teatrul-cinema social-documentar e greu de crezut că va lasă pe cineva indiferent.

Şi, da, spectacolul ăsta duce undeva!

Duce la distrugerea unor preconcepţii legate de mâinile întinse, adesea de culoare mai închisă, pe care le privim cu scârbă.

Duce la ridicarea unor întrebări privind tonele de companii care se plâng şi se tot plâng de lipsă de forţă de muncă în Braşov (32 de kilometri de Sfântu Gheorghe), pe valea Prahovei, pe culoarul Rucăr-Bran. Companii şi autorităţi, locale şi centrale, care se plâng că le / ne pleacă investitorii din lipsă de muncitori.

Duce la ridicarea glasului când auzim tot mai cântatul refren: "Şcoală? Fugi, domnule, de aici, nu foloseşte la nimic, pierdere de vreme". Da? Atunci, stimate cântător de refren, te invit să facem schimb: lasă 'mata deoparte tot ce ai şi ce eşti datorită şcolii şi dă-i, în schimb, femeii fără de soţ şi cu (din ce în ce mai puţini) copii din spectacolul, pardon, din realitatea lui Afrim şansa să meargă la şcoală. Hai, du-te! Hai, vino!



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2018
 Toate articolele despre Despre oameni şi cartofi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Lumea lui Afrim sub semnul candorii - Rabenthal, Despre oameni şi cartofi şi Wolfgang la FNT, 2018, Cristina Smadea
 La măcelăria principiilor... - 10 la FNT, 2018, Bogdan Burileanu
 Important e să nu îţi pierzi minţile - Mamă, mi-am pierdut mâna!, la FNT şi Teen-Fest, 2018, Andrei Vornicu
 Vinul unei nopti de vara sau Fals tratat anti-cehovian - Részegek / Beţie la FNT, 2018, Mihai Brezeanu
 Când Regele moare, spectatorul învie - FNT, 2018, Andrei Vornicu
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer