Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Totul e foarte normal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trebuie să vorbim (şi) despre sex - Totul e foarte normal - spectacol participativ pt părinţi şi adolescenţi


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sunt mama unui băiat adolescent. De când s-a născut am avut mereu impresia că alerg în urma lui, că în fiecare etapă nouă a vieţii mă surprinde, mă ia pe nepregătite, mă depăşeşte cu candoare şi cu foarte multă cutezanţă. Iar atunci când cred că l-am ajuns din urmă şi că alergăm umăr la umăr, face un sprint şi e din nou mult în faţă.

Suntem acum la vârsta schimbărilor bruşte de dispoziţie, a maturizării, a descoperirilor şi a discuţiilor inconfortabile. Despre fete şi despre sex. Aşa că atunci când regizoarea Leta Popescu m-a sunat să mă invite la un spectacol de teatru despre educaţia sexuală am răspuns imediat DA!

Spectacolul Totul e foarte normal a apărut în urma unei rezidenţe artistice la Centrul Educaţional Replika, iar Leta Popescu a colaborat la scrierea lui cu dramaturgul Alexa Băcanu. A rezultat un spectacol interactiv de o oră, despre comunicarea în familie şi despre educaţia sexuală, iar grupul ţintă este format din părinţi cu copii cu vârste între 11 şi 15 ani.

Ne-am adunat la Reactor, spaţiul teatrului independent de pe strada Petőfi Sándor din Cluj, marţi seara, pe o ploaie măruntă dar nu foarte rece.

În sala de spectacole adulţii stau pe o parte, adolescenţii pe cealaltă parte, faţă în faţă. O perdea semi-transparentă desparte cele două "tabere". Dialogul este moderat de doi actori: Viorel Cojanu şi Silvana Negruţiu. Toţi spectactorii primesc truse în care se află o tăbliţă neagră cu mâner, cretă, burete, o foaie de hârtie şi un pix. În plus faţă de adulţi, adolescenţii primesc un clopoţel.

Şi începe.

Cu întrebări la care toţi participanţii trebuie să răspundă scriind cu creta pe tăbliţă numere de la minim 1 la maxim 5. Pe care apoi să le ridice deasupra capului ca să fie văzute de toată lumea. Cât de mult comunicaţi în familie? Cât de mult v-au ajutat părinţii să înţelegeţi schimbările prin care treceţi? Cât de mult respectaţi intimitatea copilului? Cât de confortabil vă simiţi dacă ar fi să abordaţi o temă intimă cu părinţii voştri?

E dificil să stai faţă în faţă cu copilul tău, să fii sincer cu tine şi cu el, să nu te cruţi, chiar dacă uneori răspunsurile tale diferă mult de ale lui. Îţi trebuie curaj pentru asta. Îţi dai seama cât de departe eşti de imaginea aia a adultului relaxat şi sigur pe sine în orice împrejurare, care are răspunsuri la toate întrebările.


Urmează apoi discuţiile despre sex. Suntem cu toţii invitaţi să scriem pe foaia de hârtie din mapă de la cine am auzit pentru prima dată despre asta. Răspunsurile împăturite ajung în două boluri, iar apoi bolul părinţilor merge la copii, iar cel al copiilor la părinţi. A fost amuzant să vezi adolescenţii cum se bulucesc să scoată răspunsurile din bol ca să le citească. Adulţii în schimb, mimând indiferenţa, s-au prefăcut că nu sunt curioşi şi au avut nevoie de un îndemn ca să scoată hârtiile din bol şi să le citească.

Citind bileţelele adolescenţilor remarc un lucru: toţi spun că au aflat pentru prima data despre sex de la mama (este pomenită o dată şi o bunică) sau de la prieteni sau colegi de şcoală. Tatăl nu apare deloc ca sursă de informaţii, deşi în sală sunt şi vreo trei tătici. Şi mă întreb de ce? Suntem noi mamele prea acaparatoare, credem că le ştim pe toate şi că numai noi ne putem proteja copiii? Face parte asta din rolurile sociale asimilate acasă şi exersate reflex? Avem convingerea că doar mamele trebuie să se ocupe de educaţia copiilor, în vreme ce taţii sunt pe ogor, ca să livreze cele necesare traiului? Probabil toate astea la un loc.

Ultima parte a spectacolului mă emoţionează cel mai tare. Clopoţeii trec de la copii la părinţi, care sunt rugaţi să-i scuture de câte ori aud o afirmaţie care li se potriveşte. Ce ai fi vrut să ştii când erai adolescent şi nu ţi-a spus nimeni? Că fiecare se dezvoltă în ritmul lui? Că e în regulă să nu fii ca toţi ceilalţi? Că nu contează dacă eşti prea slab, prea gras, prea înalt sau că vocea ta e prea subţire? Dintr-o dată nu mai eşti doar faţă în faţă cu copilul tău, ci şi faţă în faţă cu tine. Ce ai fi vrut să ţi se spună în adolescenţă? E momentul să faci tu pentru copilul tău ce alţii n-au făcut pentru tine pentru că n-au ştiut, n-au vrut sau n-au putut.

Cădem cu toţii de acord, părinţi şi copii prezenţi, că este nevoie de educaţie sexuală în şcoli. Fără să credem însă că astfel părinţii sunt total scutiţi de discuţii dificile şi întrebări incomode. Din contră, spectacolul Totul e foarte normal abia le declanşează.

Ieşim de la spectacol, eu şi fiul meu adolescent, cu un sentiment de libertate şi încredere. De parcă de acum încolo dialogul e mai lin şi mai dorit, de parcă ne-am apropiat mai tare.

Rămân cu o imagine luminoasă, adolescenţii aşezaţi pe scaune de cealaltă parte a scenei, atât de frumoşi, atât de zâmbitori şi de sinceri. Văzându-i, cred că un singur cuvânt îi poate caracteriza cel mai bine: cutezători. Iar gândul ăsta îmi dă un sentiment de fericire pură. Generaţia care vine după noi e grozavă!

P.S. - Educaţia sexuală în şcolile din România figurează într-o lege din 2004. Nu se stipulează însă clar cine şi cum ar trebui să o facă, fiind lăsat totul la latitudinea profesorilor.

P.S.2 - Un proiect de lege iniţiat în 2016 pretindea că ar trebui întocmit dosar penal pentru persoanele care fac educaţie sexuală în şcoli fără acordul scris al părinţilor. Din fericire, a fost respins în 2018.

P.S.3 - În România sunt cele mai multe mame adolescente din Uniunea Europeană, tocmai din lipsa noţiunilor elementare privind sexualitatea.

(Doina Borgovan e jurnalist Radio România)




 Toate articolele despre Totul e foarte normal
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Doina Borgovan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer