Un blazon respectabil - DaKINO, 2019

"DaKINO este primul Festival Internaţional de Film din România şi de asemenea, unul dintre cele mai vechi festivaluri de scurtmetraj din Europa de Est, oferind realizatorilor români precum Cristian Mungiu, Radu Muntean, Titus Muntean, Tudor Giurgiu, Cristi Puiu, Hanno Hoffer, Florin Şerban, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu, Marian Crişan, Adrian Sitaru oportunitatea de a intra în contact cu realizatori, producători, cineaşti din toată lumea şi de a-şi prezenta, de cele mai multe ori, filmele de şcoală sau de absolvire, în faţa publicului".
Aşa scrie pe cartea de vizită a evenimentului care-şi va consuma cea de XXVI-a ediţie în perioada 7-10 martie 2019, la Noul Cinematograf al Regizorului Român.

Secţiunea de scurtmetraje numără 18 filme, provenind din România, Spania, Franţa Portugalia, Ungaria, Singapore, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Chile, Republica Moldova. În total: 18 povestiri expuse cinematografic. Şi tot atâtea tentative de afirmare a talentului, originalităţii, profesionalismului din partea unor regizori tineri, majoritatea debutanţi.

Într-un fel, scurtmetrajul este mai dificil de realizat, căci întinderea limitată în timp (5-20 minute) şi bugetul aferent presupune capacitatea şi ştiinţa de concentrare a autorului pe aspectele esenţiale ce alcătuiesc istorisirea sa în imagini. Ca să-ţi iasă un film(uleţ) convingător, ţi se cere nu doar să ai o idee deosebită, posibil a fi translată în limbaj cinematografic; ai nevoie să fii limpede şi exact, să dovedeşti simţul măsurii şi, nu de puţine ori, al detaliului care trebuie, câteodată, să spună spectatorului mai mult decât o întreagă secvenţă de lungmetraj... cel mai adesea, ţinta finală a oricărui cineautor de ficţiune.

Pot fi detectate, de asemenea, tendinţe şi mode(le), rigori şi chiar restricţii, îndrăzneli stilistice sau clişee... Dimensiunea experimentală nu este, desigur, exclusă dar - fără suportul logicii narative - acţiunea poate, cel mult, să eşueze în sterilitate, formalism sau chiar teribilism (internetul e plin de asemenea eşecuri cu pretenţii).

Atmosfera reprezintă, aproape întotdeauna, o premisă şi, oricum, un ingredient definitoriu, în măsură să câştige (sau nu) atenţia spectatorului, să asigure liantul elementelor de dramaturgie fără a le văduvi de autenticitatea lor, dar şi fără a le înlocui. Ritmul povestirii este generat, aproape axiomatic, de justa măsură dintre scurtimea poveştii şi intensitatea ei emoţională; asta dacă nu vrei să cazi în descriptivism sau - şi mai rău - într-un fel de criptare adânc (ne)simţită, menită să afirme, vezi Doamne, superioritatea intelectuală a autorului faţă de privitorul obişnuit... cel chemat, totuşi, să contribuie la o necesară validare.

Sigur că aceste filme-pilot în cariera unui regizor înseamnă "opera prima" şi se adresează unui spectator aparte (publicul de festival este cu totul altceva decât cel denumit impropriu "mare") interesat, deci avizat. Sigur că deciziile formale şi finale aparţin juriilor şi au o pondere decisivă în lansarea / susţinerea laureaţilor - fericiţi (adică valoroşi) sau doar conjuncturali. Căci ansamblul selecţiei (parte din ofertă) poate deveni un argument şi într-un sens, şi în celălalt: există filme bune / foarte bune care, concurând cu altele şi mai bune, nu izbutesc evidenţierea în cadrul ediţiei respective, deşi ar fi meritat-o. Valabilă este, din păcate, şi reciproca: anumite producţii propulsate sus, în lipsa a ceva mai bun. De aceea devine atât de importantă selecţia de bază. Ea a fost asumată, la această ediţie, de către domnii Ionuţ Mareş, Cristi Mărculescu şi George Mihalcea, având ca numitor comun tinereţea şi pasiunea pentru cinema.

Râmâne în seama juriului - compus din Mary Kate O'Flanagan, scenaristă, consultant de scenarii şi profesor de scenaristică din Irlanda, căreia i se alătură producătorul Anamaria Antoci, actriţa Diana Cavallioti, Nuno Rodrigues, curator şi programator al Festivalului de Film Curtas Vila do Conde - Portugalia şi Bogdan Mureşanu, scenarist şi regizor de film recent laureat al unui eveniment festivalier internaţional - să configureze, la sfârşitul celor 3 zile de proiecţii, o ierarhie dacă nu incontestabilă (unde s-a mai văzut aşa ceva?), măcar convingătoare... fie ea şi la modul relativ, aşa cum le stă bine verdictelor în plan artistic.

On verra qui vivra, pretinde un dicton francez. Să-i dăm crezare...