Context (istoric, politic și nu numai)
Clădirea Teatrului de Stat din Constanța există de peste 90 de ani. O placă amplasată în foaierul construcției de pe Bulevardul Ferdinand vorbește despre filantropul local de origine greacă Demostene Tranulis, care a construit și dotat instituția de cultură între 1927 și 1930. După ce, inițial, a fost sediul Teatrului-Cinematograf Tranulis (primul teatru de limbă română din Dobrogea), construcția a la cărei inaugurare a participat, printre alții, Nicolae Iorga a devenit casa Teatrului de Revistă Fantasio.
Teatrul de Stat din Constanța a fost înființat în 1951 și, după mai multe schimbări de nume și de sediu, a ajuns, în 2004, urmare a contopirii cu Teatrul Fantasio, în clădirea sus-amintită. O mutare contestată de trupa și conducerea teatrului, care au acuzat, printre altele, trecerea de la impozanta sală de festivități a Colegiului Mircea cel Bătrân la cea de doar 270 de locuri gândită de bătrânul Tranulis, ca și problemele cronice ale clădirii ce necesita grabnice și masive lucrări de renovare.
La 15 ani distanță de la mutare, în ianuarie 2019, starea fostului teatru Tranulis, deloc îmbunătățită, a stat la baza unui scandal public ce a implicat Primăria locală (deținătoarea clădirii), Consiliul Județean (în subordinarea căruia funcționează Teatrul de Stat), fosta directoare (Dana Dimitrescu) și parte din colectivul de actori. Evenimentul Zilei și Adevărul au relatat pe larg despre subiect. Într-un (posibil) final, Consiliul Județean Constanța l-a numit, pe 2 mai 2019, pe regizorul Erwin Șimșensohn în funcția de director interimar.
Text (teatral)
Billy Șchiopul, în regia lui Vlad Massaci și scenografia Iulianei Vîlsan, e prima premieră din mandatul noii direcțiuni a teatrului. Textul irlandezului Martin McDonagh, foarte fain tradus de regizor și de Cristi Juncu (realizatorul excepționalului Vestul singuratic, pe un text al aceluiași McDonagh), e un pariu cutezător pentru portofoliul unui teatru care nu a reușit să atragă atenția cu spectacole memorabile în ultimii ani.
La felul în care s-au prezentat lucrurile la reprezentația de pe 14 iunie 2019, prinsoarea are șanse bune să marcheze începutul unei frumoase prietenii. Vreme de 2 ore, publicul, care a umplut cam două treimi din sala constănțeană, a ținut aproape de abraziv-subtilul text irlandez.
Comicul bine subliniat, mixat în chip potrivit cu dramele de adâncime ale fiecăruia dintre sătenii ce, unui privitor superficial, i se pot înfățișa ca o colecție de sălbatici gata să se devoreze între ei, asigură echilibrul unei montări care are toate șansele să atragă spre teatru un număr semnificativ de spectatori.
Decorul în cheie aparent realistă (presărat cu oarece puncte ce manifestă bizare dispozițiuni supranaturale) al Iulianei Vîlsan, prelungit de proiecțiile video semnate Dilmana Yordanova & Kotki Visuals, invită într-un spațiu deopotrivă familiar (populat cu obiecte de găsit în orișice locuință a unui om de condiție modestă / medie din Irlanda sau, să zicem, Dobrogea) și fantastic (populat cu obiecte cu totul și cu totul improbabile). Întregul construct vizual îngăduie atât privirea lumii din fața ochilor noștri, cât explorarea unei alte lumi, mai puțin cunoscute, mai neliniștitoare, mai subtile, mai adânci.
Acesta, e în fapt, demersul întregului spectacol. O încercare de a vedea dincolo de aparențe, de suprafețe, de prima impresie pe care ne-o lasă oamenii și situațiile din jur. O încercare de înțelegere continuă a celor din jurul nostru, de exersare a atenției, de reverență în fața detaliului oricât de obscur ce, odată revelat, poate schimba întreaga perspectivă.
Cine e, de fapt, Billy? Un copil fără noroc, cu sănătate precară, sau un tânăr care încearcă să profite, pe bază de șantaj emoțional, de pe urma defectelor sale fizice, așa cum subtil sugerează anumite gesturi și costumații ale sale? Vlad Bîrzanu are capacitatea să își conducă personajul în ambele sensuri, adăugându-i încă alte remarcabile nuanțe.
Cine e, de fapt, Helen, frumusețea de toți dorită & bârfită a satului? O jună neîmblânzită, pleznind de / cu agresivitate sau tânăra gata să fugă în căutarea unui vis, al ei sau al altuia? Încă studentă la specializarea Teatru a Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius, Otilia Nicoară e revelația distribuției, promițând ca, în condiții de bună ancorare în programul curent-viitor al teatrului constănțean, să devină o actriță dintre cele mai interesante.
Și jocul cu falsele aparențe poate continua cu toate celelalte personaje ale piesei, mai ales cu atât de specialul duo mamă-fiu, Mammy (delicios travesti al lui Mihai Sorin Vasilescu) - Johnnypateenmike (vedeta trupei constănțene, Nicodim Ungureanu, asigură cea mai redutabilă porție de comedie a spectacolului), și cu fals-durul Babbybobby (un Marian Adochiței cu totul remarcabil).
Nici unul nu este (doar) ce pare, după cum cunoașterea trecutului fiecăruia dintre ei nu e niciodată un demers finalizat. Adevărul vieților lor, bine ascuns sub straturi de frică, auto-minciună, durere și nevoie de a proteja, e un secret bine păzit chiar de cei în chestiune.
Până la urmă, descoperirea adevărului despre oameni e principalul obiect de activitate al teatrului. De acum, și la Constanța :).