Înainte de orice analiză a spectacolului, trebuie precizat un aspect foarte clar, specific stilului regizoral al lui Vlad Massaci: anterior oricărei viziuni care ajunge în orizontul de percepție spectatorului, filtrată riguros prin percepția regizorului, Vlad Massaci este un pedagog al scenei. În urma procesului de lucru se vede clar transformarea pe care o experimentează actorii, este vizibil procesul de metamorfoză prin care cei care asumă rolurile propuse sunt mai mult decât niște interpreți buni în niște roluri ofertante.
Acesta este un fapt din ce în ce mai rar nu numai în peisajul teatral românesc, în care regizorul-partener al actorului ar trebui declarat specie protejată. În contextul nostru artistic autohton contemporan, degetele de la o mână sunt prea multe pentru a indica regizorii din această categorie.
Vă las pe dumneavoastră să intuiți cine sunt acei regizori din România care sincronizează viziunea asupra unui text cu arheologia efectuată în personalitatea actorului, pentru a scoate la iveală ceea ce este necesar pentru materializarea scenică, dar și pentru lucrul în sine cu actorul. Afirm toate acestea pentru că, odată cu montarea spectacolului Billy Șchiopul în regia lui Vlad Massaci, Teatrul de Stat din Constanța intră într-o nouă etapă artistică și organizațională, în care actorii experimentează noi forme de exprimare și în care publicul primește produse artistice care au funcția de a debloca zone de percepție lăsate de ceva vreme pe linie moartă.
Personajul principal, Billy, este interpretat alternativ, în cadrul distribuției, de doi actori - Vlad Bîrzanu și Vlad Lință - care aduc contribuții scenice diferite, ambele valide. Vlad Bîrzanu este un Billy cu un profil de forță, în pofida handicapului personajului, un caracter determinat care amprentează cu structura sa o lume fragilă și care, prin contrastul dintre puterea lăuntrică și limitele exterioare, creează un personaj purtător de nuanțe subtile, concomitent fragil și puternic. Vlad Lință își abordează rolul cu o sensibilitate tangentă la sfera poeziei, Billy al său fiind înscris în cercul romantic al celor care prin consecvența lor într-un idealism asumat ajung să treacă dincolo de condiția alor aparent limitativă.
Fiecare personaj poartă o amprentă specifică, o tușă care îl individualizează. Un aspect extrem de important pentru spectacol este dat de faptul că din distribuție fac parte doi studenți ai Universității Ovidius din Constanța: Otilia Nicoară în rolul lui Helen și Mircea Siromașenco în rolul lui Bartely. Cei doi tineri aduc o vigoare remarcabilă acestei puneri în scenă, asimilând cu acuratețe toate nuanțele solicitate atât de text, cât și de regie. Otilia Nicoară este o prezență puternică ce reușește în momente cheie ale spectacolului să se poziționeze ca axă a demersului scenic prin permanenta sa conectare la contextul în care este integrată. Mircea Siromașenco instituie un joc al contrastelor cu o finețe specifică actorilor cerebrali, care au capacitatea de a-și gândi și evalua permanent acțiunile scenice. Vă asigur, fără teama vreunei umbre de eroare că de acești tineri vom mai auzi, în sensul că îi vom vedea în roluri în care le vom remarca evoluția și ne vom bucura cu siguranță de ceea ce vor aduce în actele artistice în care vor fi distribuiți.
Există trei elemente care funcționează împreună în spectacol și care contribuie, prin sincronizare, la eficiența demersului regizoral: ilustrația muzicală creată de Vlad Massaci, scenografia semnată de Iuliana Vîlsan și creația video care îi aparține Dilmanei Yordanova. La nivel vizual, impactul este acela al unei case excavate din adâncuri, în care se petrec forme de viață intrate într-o repetitivitate de dincolo de lumea în care suntem obișnuiți să trăim. Decorul este, de fapt, o instalație de obiecte, o colecție de reprezentări care dau seama semnificativ despre ceea ce sălășluiește în adâncurile memoriei personajelor, dar și în conștiința comunității din care acestea fac parte. Universul sonor se aliniază acestei abordări de tip abisal, sunetul fiind forma intangibilă prin care sunt excavate paradigmele memoriei și afectivității personajelor.
Întreaga trupă din Constanța construiește un spectacol care amprentează percepția despre ceea ce este realmente perceptibil ca moral în lumea contemporană. Nicodim Ungureanu, în rolul lui Johnnypateenmike, colecția ambulantă de știri de senzație a comunității, își construiește personajul pe o tehnică a contrapunctului, lăsând cu finețe să se simtă dincolo de personajul lui, aparent superficial, profilul unui salvator care își ascunde natura reală. Marian Adochiței (în rolul barcagiului Babbybobby) se axează tot pe o tehnică a contrastului atunci, când, în duritatea sa lasă să transpară empatia pe care o manifestă față de Billy.
Trăsăturile caracteriale impregnate fiecărui personaj fac ca în memoria spectatorilor să rămână ancorate tipologiile materializate de Andrei Cantaragiu în rolul medicului și de Mihai Sorin Vasilescu într-un minunat travesti, în rolul Mammy McDougal. Cele două mătuși ale lui Billy, Kate Osbourne - Laura Crăciun și Eileen Osbourne - Mirela Pană sunt două prezențe construite pe gestualități și stereotipii care fac din ele două personaje interpretate fără fisură. După întoarcerea lui Billy din aventura cinematografică pe care și-a dorit-o enorm, Eileen (pentru care Mirela Pană asumă o formă de corporalitate care nu are cum să nu rămână în memoria martorilor spectacolului) îl dojenește destul de aspru pe Billy, după care îl întreabă cu o candoare stâncoasă dacă vrea biscuiți la ceai.
Acest tip de discurs dual al spectacolului este extrem de grăitor pentru o formă de umanism care ar trebui excavat din adâncurile uitării noastre și reprezintă o pledoarie pentru un fel de a fi specific salvatorilor care nu umblă pe străzi cu medaliile la vedere, despre o formă de rezonanță care arată cât de schilod sau de sănătos este interiorul purtătorului sau cum arată instalația de obiecte mentale din lumea sa lăuntrică.
Pe parcursul spectacolului îl vedem pe Billy mișcându-se lipsit de handicapul său. Este o subtilă formă de acces la o sănătate interioară pe care lumea de azi ar trebui să o scoată din abisuri la care ajung doar năvoadele empatiei.
Teatrul de Stat din Constanța
Billy Șchiopul
de Martin McDonagh
Cu: Nicodim Ungureanu, Vlad Birzanu / Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoara, Mircea Siromașenco
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Asistent de regie: Teodora Petre / Asistent de scenografie: Andrei Șova / Ilustrația muzicală: Vlad Massaci / Video: Dilmana Yordanova - KOTKI visuals