"IDEO IDEIS a ajuns la ediţia 14, ceea ce înseamnă, printre altele, că de anul acesta pot participa la festival tineri care s-au născut în anul în care l-am început. Răspunsul nostru la această realitate este că încercăm să transformăm experienţa de 13 ani în energie regeneratoare, pe care s-o reinvestim pentru a aduce un suflu nou festivalului. Aplicăm asta atât în structura organizatorică, numind o nouă directoare a festivalului, pe Nora Dobre, dar şi în sinergiile pe care le creăm între generaţiile care se întâlnesc la IDEO IDEIS. De aici vine şi alegerea de a aduce şi mentori noi în 2019, este un alt pas în procesul dinamic care conturează viitorul festivalului." (Alexandru Ion, co-fondator Ideo Ideis şi co-preşedinte T.E.T.A.)
O seară de predare a ştafetei de către mentorii ediţiilor precedente mentorilor noi va avea loc joi, 09 august 2019, când Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu se vor întâlni cu mentorii 2019 la IDEO IDEIS. La această întâlnire este invitat şi Marcel Iureş, preşedinte onorific al festivalului încă de la prima ediţie.
"IDEO IDEIS nu mai este demult doar un festival de teatru pentru tineri, ci un proiect de educaţie non-formală prin artă care dezvoltă pe de o parte competenţe esenţiale pentru viitorul tinerilor care participă la festival, şi pe de altă parte are o contribuţie reală la viaţa comunităţii din Alexandria. Există potenţial în a multiplica bunele practici acumulate până acum şi a le direcţiona către un proiect sustenabil ale cărui graniţe să meargă mai departe decât desfăşurarea de forţe de o săptămână la Alexandria." (Nora Dobre, directoare IDEO IDEIS)
Nora Dobre s-a alăturat festivalului la începutul lui 2019. Născută în Oradea, trecută prin Cluj, ajunsă în Bucureşti, Nora este certificată pe instrumente de HR şi management, mamă, soţie, un pic violoncelistă, a pus bazele Fundaţiei Dreptul la Educaţie şi ale hub-ului OK Center.
Cele nouă trupe participante în 2019 şi care vor beneficia de aportul mentorilor la festival sunt: Mircea Albulescu - Câmpina, Victory of Art - Bucureşti, Drama Club - Botoşani, Thaliamar - Mangalia, Punct şi virgulă - Timişoara, Amprente - Braşov, Artwist - Baia Mare, Alter Ego - Alexandria şi Atelierul de Teatru - Botoşani.
La IDEO IDEIS, procesul de învăţare al liceenilor cuprinde şi participarea lor la două tipuri de ateliere intensive, susţinute de tineri profesionişti: atelierele de teatru tânăr şi atelierele de măiestrie.
Trainerii de teatru tânăr de la #ideoideis14 sunt actori deja confirmaţi pe scena de teatru din România: Alex Bogdan, Sabina Brânduşe, Gabi Costin, Bogdan Nechifor, Denisa Nicolae, Mihai Prejban, Vladimir Purdel, Liviu Romanescu, Iulia Samson, Sorina Ştefănescu şi Sânziana Tarţa.
Trainerii de la atelierele de măiestrie sunt profesionişti consacraţi în domenii artistice altele decât teatrul, cu experienţă în lucrul cu adolescenţii: dans contemporan - Ştefan Lupu, Judith State, István Téglás şi Raluca Zetu; scriere creativă - Svetlana Cârstean şi Bogdan Georgescu; fotografie - Adi Bulboacă şi Andrei Pungovschi; film - Ivana Mladenovic şi Nicolae Constantin Tănase; muzică - Via Dacă (Iulia Panici & Sandu Cordonean), Kalelargă (Alexei Ţurcan, Bogdan Gugu şi Raluca Stratulat) şi DJ Undoo.
La aceste ateliere participă anul acesta un total de 202 adolescenţi: liceenii din cele 9 trupe din festival şi tineri din Alexandria.
Biografii mentori 2019
Pavel Bartoş
Pavel Bartoş a studiat la UBB. Cluj, Facultatea de Teatru, în clasa prof. univ. Marius Bodochi. Din 2001 este angajat al Teatrului Odeon din Bucureşti, unde poate fi văzut în Fugarii (r. Alexandru Dabija), Svejk (r. Alexandru Dabija), Family Affairs (r. Radu Afrim). Cu Dabija a colaborat şi pentru spectacolele Titanic Vals şi C.F.R. - Cometa, Copilul şi Căţelul.
Pavel Bartoş a avut roluri şi în producţii cinematografice precum Jumătate de oraş face dragoste cu cealaltă jumătate (r. Florin Şerban), Martor ocular (r. Costa Gavras), Callas Forever (r. Franco Zefirelli) şi Cold Mountain (r. Anthony Minghella). Este cunoscut, de asemenea, pentru numeroase roluri în serialele de televiziune româneşti şi ca prezentator al emisiunilor Vocea României şi Românii au talent.
Dragoş Bucur
Premiat doi ani la rând (2009 şi 2010) cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, Dragoş Bucur şi-a început cariera cu rolurile din Marfa şi banii (r. Cristi Puiu) şi Furia (r. Radu Muntean) pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun actor, din partea Uniunii Cineaştilor. În anii următori, Dragoş Bucur a mai colaborat cu Radu Muntean pentru lungmetrajele Hârtia va fi albastră (2006) şi Boogie (2008).
În 2009, Dragoş a încheiat filmările la The Way Back (r. Peter Weir), film ce îi are în distribuţie pe Colin Farrell şi Ed Harris şi la lungmetrajul Poliţist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu), în anul următor fiind selectat în programul Shooting Stars din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Printre proiectele sale cinematografice cele mai recente se numără Două lozuri (r. Paul Negoescu), Câini (r. Bogdan Mirică) şi seria BBC Doing Money (r. Lynsey Miller).
Tudor Chirilă
Tudor Chirilă este actor, muzician, compozitor şi producător. A lucrat cu unii dintre cei mai valoroşi regizori români, iar în 2004 a câştigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din A douăsprezecea noapte (r. Gelu Colceag), fiind cel mai tânăr actor care a obţinut această distincţie până în acel moment.
Printre producţiile de film în care a jucat se numără Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu), Milionari de weekend (r. Cătălin Saizescu) şi Nordrand (r. Barbara Albert). Cel mai recent proiect cinematografic este filmul Live (r. Vlad Păunescu), un rol ambiţios în care Tudor interpretează acelaşi personaj la trei vârste diferite.
E cunoscut şi ca membru fondator şi solist al uneia dintre cele mai iubite formaţii rock din România, Vama Veche. După 20 de ani de muzică, îşi continuă cariera ca lider şi solist vocal al formaţiei Vama, în 2017 lansând al treilea album în această formulă.
Andreea Grămoşteanu
După ce a absolvit studiile de licenţă şi studiile masterale în Arta Actorului, la UNATC "I.L. Caragiale", Andreea Grămoşteanu a devenit cunoscută în special ca actriţă de comedie. În prezent joacă la Teatrul Mic din Bucureşti, unde poate fi văzută în spectacolele Ţinutul din miezul verii (r. Vlad Massaci), Casa cu pisici (r. Radu Iacoban), Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike (r. Horia Suru) sau Pensiune completă (r. Gelu Colceag) şi la Teatrul Metropolis, în spectacolele Romeo şi Julieta şi Titanic Vals (direcţia de scenă Victor Ioan Frunză). Este cunoscută şi din filme de referinţă, precum Restul e tăcere (r. Nae Caranfil), Jacquou le Croquant (r. Laurent Boutonnat) şi Un acoperiş deasupra capului şi Eva (r. Adrian Popovici).
A devenit cunoscută publicului larg ca interpretă a unor personaje din lumea mondenă autohtonă, în serialul-parodie Mondenii.
Alexandru Papadopol
Alexandru Papadopol este actor, absolvent al UNATC "I.L. Caragiale", clasa profesorului Dem Rădulescu. Dintre filmele româneşti în care a avut roluri principale amintim Marfa şi banii (r. Cristi Puiu), Occident, (r. Cristian Mungiu), Love Building (r. Iulia Rugină), Acasă la tata (r. Andrei Cohn), Două lozuri (r. Paul Negoescu) şi Povestea unui pierde vară (r. Paul Negoescu).
Din 2012, Alexandru este actor al Teatrului Odeon din Bucureşti. Printre spectacolele în care poate fi văzut acolo se numără: Soldatul de ciocolată (r. Andrei Şerban), Trei generaţii (r. Dinu Cernescu), Linişte, sărut, acţiune (r. Peter Kerek) şi Fugarii, Svejk şi Titanic vals, toate trei regizate de Alexandru Dabija.
Dana Rogoz
Dana Rogoz şi-a început cariera de actriţă încă de la vârsta de patru ani, când a avut primul său rol la TVR, urmat de roluri în sute de filme pentru copii. Adolescenţa şi-a petrecut-o în televiziune, unde a jucat în numeroase producţii româneşti printre care comediile La bloc şi Fete cu lipici şi serialul State de România, adunând în total mai bine de o mie de episoade. În 2012 a primit Premiul pentru interpretare feminină, din partea Uniunii Cineaştilor, pentru rolul său din scurtmetrajul Încearcă să nu clipeşti, în regia lui Radu Dragomir.
Dana a devenit deja o faţă cunoscută şi pe scena teatrelor din Bucureşti, din spectacole precum 30+ (r. Alex Bogdan), #Teenspirit (regie colectivă a actorilor), Leonce şi Lena (r. Eugen Gyemant) şi Proof în regia lui Andrei şi Andreei Grosu, care a avut premiera în primăvara lui 2019 la Unteatru. O altă premieră pentru Dana în 2019 a avut loc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) unde a fost difuzat pentru prima oară filmul Mo, regizat de Radu Dragomir, soţul său, în care joacă rolul principal.
Judith State
Cu o pregătire de bază în dansul clasic şi licenţă în limbi străine, Judith State este un artist în proces continuu de schimbare şi asimilare, experimentând cu o diversitate de proiecte de coregrafie, teatru şi film.
A jucat rolul Sandrei în filmul Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, pentru care a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar. A continuat colaborarea cu acesta pentru filmul Malmkrog şi a fost distribuită în lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu - Monştr.i, care va avea premiera în septembrie 2019 şi care a obţinut recent Premiul publicului pentru cel mai bun film din secţiunea Forum a Festivalul de Film de la Berlin. Dansând poate fi văzută în 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil), în spectacolul Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită (r. Dragoş Galgoţiu) de la Teatrul Odeon sau la cursurile de coregrafie pe care le predă la WASP, Centrul Naţional al Dansului, Casa de Balet şi Linotip.
Cosmina Stratan
Cosmina Stratan şi-a manifestat talentele artistice încă din copilărie, când cânta, spunea poezii şi interpreta scenete. A făcut gimnastică, a studiat violoncelul şi a urmat studii de jurnalism la Universitatea din Iaşi, iar ulterior a lucrat ca reporter TV. Întâlnirea cu actriţa Olga Tudorache a determinat-o să îşi schimbe cariera şi să dea examen la actorie la UNATC "I.L. Caragiale".
După ce a absolvit, a devenit cunoscută pentru interpretarea rolului principal în filmul După dealuri, regizat de Cristian Mungiu. Primeşte Premiul pentru interpretare feminină la Cannes 2012, ex-aequo cu Cristina Flutur, partenera ei din film, iar doi ani mai târziu este selectată ca Shooting Star România la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. A jucat şi în pelicula franceză de mediumetraj Les territoires du silence (r. Christophe Perton), în două seriale germane, Die falsche Zeugin (r. Alex Dierbach) şi Tatort Klingelingeling (r. Markus Imboden), precum şi în numeroase producţii româneşti, printre care Anathema (r. Andreea Borţun) şi Dragoste 1: Câine (r. Florin Şerban). În teatru, a lucrat alături de regizori precum Andrei Şerban, Neil LaBute, Andreea Borţun şi Gelu Colceag.
***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate şi, în acelaşi timp, un eveniment dedicat procesului de educaţie non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din ţară şi are rolul de a-i ajuta pe participanţi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să capete încredere în ei înşişi şi să interacţioneze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională.
ideoideis.ro / facebook.com/ideoideis/