Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Arest

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ura de clasă ca ură de sine - Arest


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cei care doresc (încă) o condamnare a comunismului vor fi dezamăgiţi de simplitatea filmului. Arest nu are accente moralizatoare, nu contextualizează şi nu ridică osanale disidenţilor. Filmul lui Andrei Cohn ridică o întrebare simplă, tristă şi dureroasă: cât ar fi putut rezista un om obişnuit violenţei comuniste? Răspunsul este pesimist.

Vali (Iulian Postelnicu), infractor aflat în slujba poliţiei secrete, acceptă să îl "prelucreze" pe Dinu Neagu (Alexandru Papadopol), un arhitect bucureştean bănuit de uneltire împotriva regimului. Prologul descrie negocierea misiunii între infractor şi ofiţerul de poliţie Ion Ion (Andras Hathazi), o mostră de limbă de lemn plină de trimiteri evazive, de false apeluri la adevăr şi dreptate şi de ameninţări reale. Amintind de episoade similare din Cartea lui Iov sau din Faust, filmul promite spectatorului o înfruntare morală, o parabolă măreaţă despre om şi limitele acestuia. Eventual, un subiect de film istoric care să demonstreze liceenilor viitorului, cum au rezistat strămoşii lor prin cultură.

Însă, aşteptările călduţ-moraliste ale spectatorului vor fi - Slavă Domnului! - înşelate. Judecata detaşată a trecutului, privirea cuprinzătoare şi avizată asupra întunericului unei epoci, sunt lăsate în seama istoricilor. Cohn se concentrează asupra pârâitului oaselor omului când cedează în faţa nemerniciei regimului. Regizorul se apropie, până la nivel tactil, de rănile şi vânătăile primite de intelectualul blajin şi pufos, lăsat la discreţia sadică a infractorului. Iar acest tip de a face istorie este mult mai convingător decât multe statistici privind crimele comunismului.

Desfăşurat cvasi-exclusiv în camera arestului, filmul nu este claustrofobic, iar asta e un plus. Datorită imaginii semnate Andrei Butică, lumina naturală e generoasă, iar spaţiul alocat mişcărilor fiecărui deţinut este lejer. Ca atare, personajele se mişcă natural, nu contorsionat. Un realism estetic care exprimă pretenţia de normalitate, chiar de bunăvoinţă, pe care dorea să o transmită comunismul. Însă, cruzimea patologică se dezvăluie în fiecare privire reţinută şi înfricoşată, în fiecare declaraţie disperată că "nimeni nu face politică". Cele două personaje principale ale filmului se înfruntă, aşadar, pe un teren doar aparent neutru. În realitate, terenul este mult aplecat în favoarea infractorului-unealtă.

Chiar dacă mesajul general al filmului este clar, limbajul artistic al filmului ar fi putut fi mai cizelat, iar dimensiunea psihologică mai bine dezvoltată. Schimbările de ton se succed prea repede, elipsele sunt prea radicale pentru a permite imersiunea în drama arhitectului Neagu sau în sadismul psihologic al infractorului-informator.

Acest furt subtil al secundelor din fiecare cadru împiedică spectatorul să internalizeze tragedia. Pe de altă parte, face digerabil minimalismul filmului pentru publicul larg. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu ai timp să te cutremuri profund în faţa nebuniei subiectului, succesiunea rapidă a scenelor şi spirala ameţitoare a violenţei te ţintuiesc în scaun. Şi, înainte de înţelege în profunzime drama, înainte ca disoluţia psihologică să fie completă, iată că soseşte - surprinzător aproape - deznodământul.

Iarăşi, Andrei Cohn preferă să nu intre prea adânc în mintea personajelor. El consideră suficiente replicile şi inter-acţiunile şi renunţă totodată la muzică. Astfel, cedarea nervoasă a arhitectului devine cumva mecanică, explicabilă perfect prin slaba sa rezistenţă (prezisă, de altfel, de ofiţerul de poliţie, care îl numeşte un "pinguin"). Fricile sale anterioare lipsesc, insecurităţile personale sunt absente. Iar toate aceste alegeri regizorale îl transformă într-un personaj generic. Noroc că nu a fost dotat şi cu ochelari!

La rândul său, Vali, este un schematic "băiat din popor". Chiar înzestrat cu o biografie lacrimogenă (mânca bătaie de la tatăl vitreg, nu a terminat şcoala, i-a murit un frate pe holurile spitalului), personajul pare mai degrabă o funcţie, decât un om. El amestecă crâmpeie de critică de clasă cu obligaţiile "de serviciu" şi cu frânturi de poezie, într-un talmeş-balmeş mai apropiat de un sketch satiric gen Las Fierbinţi decât de un personaj rotund. Chiar dacă peroraţiile sale pseudo-culturale şi remarcile sale colorate stârnesc râsete, personajul se aseamănă unui motor forţat să tragă o caroserie prea mare pentru capacitatea sa. Iar principala sa funcţie este simbolică: Vali "este" însuşi comunismul. Duplicitar, fricos şi uşor şantajabil, el are un discurs năucitor, a cărui singură şi simplă explicaţie logică este schizofrenia. La fel ca şi în cazul comunismului, el declară că doreşte aflarea adevărului. Nu, nu adevărul faptelor, bineînţeles, ci al propriei interpretări. Iar bătaia se administrează, tot teoretic, după metodă, şi nu este în niciun caz inumană. Doar că, rapid, devine din ce în ce mai dură. Şi din ce în ce mai puţin explicabilă.

Astfel, încet, dar sigur, realizezi că personajul Vali (ca şi comunismul) nu este decât ură - ură de clasă, ură de străini (evreii sunt iarăşi la îndemână), ură faţă de adevăr şi faţă de oameni. Şi, subtil, înţelegi că ura comunismului (a personajului Vali din film, dacă vreţi) nu este altceva decât o puternică şi vag camuflată ură de sine.




 Toate articolele despre Arest
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019
 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristian Caloian


Alte articole

 Arestul nu e tăcere - Arest, în premieră naţională la TIFF, 2019, Andrei Vornicu
 Delir în doi - Arest la TIFF, 2019, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer