Alberto Păduraru: Cine eşti, de unde vii şi încotro te îndrepţi?
Natalia Radu: Sunt Natalia Radu şi am împlinit 17 ani chiar în prima zi de Ideo. M-am născut în Spania, Madrid, dar locuiesc în Botoşani de 10 ani. Sunt în Atelierul de teatru de 2 ani. Vreau să fiu graphic designer şi să locuiesc în străinătate.
A.P.: Cum ai descrie experienţa Ideo Ideis în câteva cuvinte?
N.R.: Când mă gândesc la Ideo Ideis, am impresia că nişte oameni au creat un oraş numai pentru un festival, ca un platou unde se filmează un film de adolescenţi.
A.P.: Cu ce ocazie ai ajuns să faci teatru? Ce simţi că îţi oferă asta, ce nu mai poate nimic altceva?
N.R.: De mică am fost adusă la teatru de către surorile mele mai mari, care au fost şi ele, la rândul lor, într-o trupă de teatru. Am hotărât că vreau să fiu şi eu în trupa liceului la care am intrat. Mi-am dorit să fac parte dintr-un grup, pentru că aveam nevoie de oameni care să mă înţeleagă. Aparent, n-am fost doar înţeleasă, ci am învăţat şi eu să înţeleg lumea din jurul meu. Teatrul mi-a arătat că în viaţa reală, situaţiile par mai banale. Pare uşor să discuţi cu cineva drag, de exemplu, dar când e vorba să reproduci o astfel de conversaţie pe scenă, trebuie să o construieşti cu logică şi răbdare. Şi aşa am ajuns să înţeleg de ce fac anumite gesturi şi folosesc anumite tonuri. Aproape că m-am înţeles pe mine. Aproape.
A.P.: Poţi să ne povesteşti puţin despre spectacolul cu care trupa ta vine în 2019 în Alexandria?
N.R.: Spectacolul Atelierului din 2019 se numeşte Mai mergem puţin apoi ne întoarcem, fără virgulă înainte de apoi. Are un nume lung şi greu de reţinut şi asta îmi place mult. Este o adaptare după Pirandello, creaţia fiind colectivă, şi se bazează foarte mult pe ce înseamnă adevăr scenic. Ca să ajungem să construim spectacolul, am avut la dispoziţie jumătate de an de cercetare cu ajutorul lui Lenuş, coordonatoarea noastră, despre mască - actor - regizor.
A.P.: Ce crezi că i-ar determina pe oameni să vină la spectacolul vostru? Şi - dincolo de asta - ce crezi că îi determină pe oameni să vină la teatru în general?
N.R.: Există multe lucruri tipice în crearea unui spectacol prin care cineva se poate regăsi urmărind spectacolul nostru, mai ales dacă face sau a făcut parte dintr-o trupă de teatru. Până la urmă, este un spectacol destul de personal, dar care te bine dispune pentru că spui "asta mi s-a întâmplat şi mie". Am învăţat că râsul este mai greu de stârnit decât plânsul, pentru că este mult mai personal. Când un om râde ca spectator, este el şi se deschide în faţa scenei. Cred că oamenii au nevoie din când în când să se simtă liberi să râdă. Fiecare simte nevoia de a fi liber şi de a fi distras de la monotonia zilnică. Bănuiesc că asta îi determină pe oameni să meargă la teatru: plăcerea de a fi manipulat, să ţi se întoarcă lumea cu susul în jos şi să nu mai controlezi tu ceea ce simţi.
A.P.: Tema din 2019 a Ideo Ideis este: "Tu cât poluezi pe net?" Spune prima experienţă la care te duce cu gândul.
N.R.: Sunt obsedată de Instagram, şi nu prin faptul că stau zilnic, pentru că intru rar, ci prin modul cum îmi doresc să arate pagina mea. Am fost mult timp complexată de femei care arătau impecabil şi aveau o pagină de Instagram perfectă. Urmăream o grămadă de femei fotomodel şi plângeam uneori că nu mă încadrez în niciun ideal. Crescând, am învăţat să dau unfollow şi am prins încredere în mine, dar am prietene care încă au probleme legate de asta şi oricât de mult le-aş spune cât de nesănătos e să urmărească constant corpul altei femei, ele şi-au creat o dependenţă din convingerea că există nişte idealuri pe care ele nu le vor atinge niciodată. Mă doare să le văd cum îşi fac rău singure.
Asta nu e prima experienţă care mi-a venit în minte. Ştiu altele mai nasoale, dar nu sunt experienţele mele şi nu cred că am dreptul să vorbesc despre ele.
A.P.: Care sunt cele trei lucruri pe care le-ai face pentru a reduce "poluarea" de pe internet?
N.R.: Trei lucruri pe care le-aş face pentru a reduce poluarea pe net ar fi să ascund like-urile ca să le poată vedea doar cel care a postat poza, să aibă fiecare grijă pe cine are la prieteni şi să fie micşorat numărul de reclame.
Spectacolul Mai mergem puţin apoi ne întoarcem al Trupei Atelierul de Teatru Botoşani se poate vedea luni, 12 august 2019, ora 15,00, la Sala Polivalentă din Alexandria, în cadrul Festivalului Ideo Ideis, 2019. Intrarea este liberă. Programul întregului festival Ideo Ideis se poate găsi aici. Alte interviuri cu membri ai trupelor participante şi cronici ale evenimentelor din festival se pot citi aici.