Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ploieşti, noiembrie 2019, teatru. A doua zi - Punto y coma şi Carmen


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ca unul care, în studenţie, făcusem un fel de cult pentru Toma Caragiu - până într-acolo încât, la un moment dat, mergeam pe stradă bolborosind, ca nebunu', replici din Actorul şi sălbaticii - m-am bucurat când am primit invitaţie la Festivalul "Toma Caragiu", 2019, care are loc în Ploieşti, chiar acum. Amintirea anilor de facultate, în care Caratase era idolul meu, mi-a rămas în minte, aşa că nu pot acum decât să tresar la ideea că intru în teatrul în care Toma a lucrat timp de 12 ani. Poate vă vine să râdeţi, dar chiar aşa e.

De fapt, dacă e să sap şi mai adânc, pot spune că Toma era, pe vremuri, una dintre acele figuri intrate atât de puternic în conştiinţa naţională, încât, în anii '80 cel puţin, n-aveai cum să nu ştii cine fusese, cum murise, cum arăta, ce vocea avea, etc. Până şi eu ştiam una-alta, iar pe vremea aia n-aveam decât 5-6 ani. Aşa că, da, Toma era un nume. Inclusiv pentru prunci. Iată de ce, acum, la festivalul care îi poartă numele, mă aşteptam ca măcar ceva - un mic eveniment, o expoziţie, un momenţel, something! - să aibă loc, ca să îl facă cunoscut celor ce n-au auzit de el, iar celor ce au auzit, să le amintească. În sfârşit, poate am eu (iar) pitici pe creier. Sau, cum ar zice maestrul, "Domnule, dumneata ori eşti prost, ori ardelean..."

Punto y coma

Ştiţi, teatrul are voie să fie circ. La fel cum are voie să fie film. Sau dans. Sau mimă. Sau toate la un loc, sintetic, pe principiul fundamental, formulat de Meyerhold la început de secol XX, conform căruia, parafrazez, pe scenă trebuie să vezi lucruri care în nici o altă parte a realităţii nu pot fi văzute. Aşa că, un mic sfat: dacă aveţi ocazia să vedeţi Punto y coma, spectacol etichetabil ca teatru-circ, vedeţi-l. E doar teatru. Teatru în formă pură.

Spun "teatru-circ", fiindcă cei doi actori din spectacol au roluri care pot fi mai apropiate de clovn, decât de un personaj clasic, de Molière, să zicem... Sunt două personaje, machiate strident, cadaveric chiar, într-un spaţiu scenic ale cărui limite sunt date de nişte cărţi, pe care stau bile de ping-pong. Şi cam atât. În rest, totul e joc de cunoaştere a acestui spaţiu, de către aceste două personaje care, parcă, au fost trezite din sicriu. Au mişcări mai mult mecanice decât fireşti, iar tot ceea ce fac este un fel de exploatare a obiectelor cu care intră în contact. Şi, realizându-se contactul, le folosesc altfel de cum suntem noi obişnuiţi să le vedem folosite. E o utilizare, putem spune, trăznită a spaţiului, de unde şi umorul spontan al acestor scene. E un fel de realitate "pe dos", care seamănă bizar cu a noastră, atâta doar că, aici, lucrurile sunt mai simple, reduse la un nivel naiv de înţelegere a lumii. Nu se întâmplă mare lucru pe scenă, din punct de vedere narativ; dar nici nu trebuie, pentru că nu asta e intenţia. Scopul vizibil al spectacolului este să ne bucurăm de ceea ce vedem şi atingem, de primordialitatea emoţiilor, de relaţia esenţială cu obiectele, cu propriul corp, cu celălalt sau cu cealaltă.

 

În loc de vorbe, sunt mormăituri. În loc de priviri şi expresii, sunt grimase dure. În loc de gesturi umane, sunt mişcări robotice, brutale, care amestecă elementele de circ cu cele de dans. Totul, însă, este executat cu o virtuozitate pe care nu ai cum să n-o recunoşti, care ridică mesajul acestui spectacol în mod voit naiv la nivel de universalitate simplă.

 

Regie: Ruben Rio
Scenografia: NIRU
Distribuţie (parţial
): Nicoletta Battaglia; Ruben Rio
Producţie: Compania Teatrală "Cia el Cruce", Spania
Vizionare: noiembrie 2019, în cadrul Festivalului de Teatru "Toma Caragiu", Ploieşti
Durată: 50 minute
Credite foto: Maria Ştefănescu


Carmen

Nu vă aşteptaţi să fie spectacolul de operă, pe muzica lui Bizet, fiindcă nu e. În schimb, e un spectacol al culiselor, în jurul unui viitoare montări a operei Carmen, cu tot tacâmul de pregătiri pe care le presupune un astfel de lucru scenic: casting, repetiţii, discuţii tehnice, etc. Dar, mai mult decât atât, pare să fie un fel de spectacol al relaţiilor între partenerii de scenă, relaţii care trec limita teatrului şi intră, subtil, în cea umană, de atracţie. Într-un fel, energiile erotice, care subîntind povestea din Carmen, par să devină motorul poveştii din viaţa actorilor care vor performa în Carmen, aşa că, aici, limita între artă şi viaţă se subţiază, pas cu pas, până la identificarea actorului cu personajul.

În linii mari, superficiale chiar, cam asta pare să fie povestea de pe scenă, jucată de actorii teatrului din Târgovişte. A plăcut - nici n-avea cum să nu placă, fiind o succesiune de dansuri, cu pulsaţii de tango contemporan -, ba chiar a ridicat sala în picioare, la final. Eu, însă, pot să spun că am rămas în fotoliu. Am aplaudat, dar n-am ovaţionat. Cumva, acea forţă a dansurilor - căci spectacolul este o alcătuire de repetiţii coregrafice, întrerupte din când în când de discuţiile regizor-actor - se pierde tocmai prin acea formulă de repetiţie a spectacolului, prin formula de teatru-în-teatru. E dans, e tango, e armonie, după care zbang! Se întrerupe scena, se reia, se rejoacă. Nu e nimic amuzant aici, nici subtil, nici metaforic, cum bine i-ar şedea unui spectacol de dans clasic pe tema erosului. E o simplă spargere a ritmului scenic şi, deci, o anulare inutilă a armoniei pe care o asigură dansul.

 

Neintegrarea, în discursul coregrafic, a fazelor de repetiţie, netransformarea lor într-un element estetic, stilizat, codificat, şi păstrarea lor la nivel realist, cu accente de amuzament actoricesc, face ca spectacolul să scadă. Să nu aibă foarte mult conţinut. Semiotic vorbind, spectacolului îi place mai mult să comunice despre sine (apăsând "pedala" funcţiei metalingvistice) decât să comunice publicului (prin funcţia poetică). De altfel, această constantă întrerupere a dansului, această lipsă a acumulării tensionale, la nivel corporal, îi scoate "din priză" pe actori, ale căror dansuri scurtcircuitate alunecă, uneori, în nesincronizări. Oricum coregrafia, construită aici, e mai mult nespecifică, în mare parte lipsită de virtuozitate, cu mici zvâcniri de dans impulsiv, frenetic, dar cam atât. În plus, am avut în permanenţă senzaţia că discursul scenic se chinuie să fie în primul rând vizual, şi abia apoi dramatic, adică emoţional. Pe scurt, pare făcut ca să impresioneze, ca şi când s-ar fi pornit dinspre imagine înspre conţinut, şi nu invers, cum ar fi fost funcţional. Ce am apreciat, însă, au fost momentele de solo coregrafic, acordate fiecărui actor, în buna tradiţie a unui spectacol de teatru-dans. Actorii şi actriţele, chiar dacă tineri şi de curând intraţi în teatru, au avut, astfel, ocazia să se arate, să umple scena de mişcare cu trupul lor, să fie nu doar frumoşi, irezistibil de frumoşi, ci şi energetici. Să fie, scenic.

 

Autor: Prosper Mérimée
Regie: Suren Shahverdyan
Scenografie: Mc Ranin
Coregrafie: Hugo Wolff
Distribuţie: Bianca Pintea, Liviu Cheloiu, Andreea Tănase, Andrada Fuscaş, Iulia Verdeş, Radu Câmpean, Daniel Nuţă, Florin Oros, Radu Ilicea
Producţie: Teatrul "Tony Bulandra", Târgovişte
Vizionare: noiembrie 2019, în cadrul Festivalului de Teatru "Toma Caragiu", Ploieşti
Durată: 1 oră
Credite foto: Maria Ştefănescu




 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2019
 Toate articolele despre Carmen


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Ploieşti, noiembrie 2019, teatru. A patra zi - Deux rien, Florian-Rareş Tileagă
 Ploieşti, noiembrie 2019, teatru. A treia zi - Moş Nichifor, Florian-Rareş Tileagă
 Ploieşti, noiembrie 2019, teatru. Prima zi - Salba dracului şi Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi, Florian-Rareş Tileagă
 Programul Festivalului de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2019, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer