Rivalităţi urbane şi iubiri nemuritoare - Romeo şi Julieta, la UTE Fest, 2019

"Romeo şi Julieta... Ce să faci cu piesa asta? Toată lumea ştie povestea, toată lumea îi cunoaşte finalul..." Întrebarea îi aparţine regizorului ceh Michal Dočekal care a pus în scenă în 2019 cea mai celebră poveste de dragoste din lume la Prague City Theatres.

Tot el oferă şi răspunsul: "Am încercat să spun povestea în aşa fel încît cuvintele finale ale Prinţului să ne impresioneze. «Nicicînd n-a fost poveste mai cu jale / Ca a lui Romeo şi-a Julietei sale!» Am încercat să spunem povestea în aşa fel încît să ne simţim dezgustaţi de ura care ucide iubirea. Să simţim compasiune faţă de victimele acestei uri. A încerca să cînţi vechiul cîntec de dragoste aşa cum merită a fi cîntat: în toată frumuseţea şi toată durerea sa."

Publicul care a asistat la spectacolul de la Cluj, din 27 noiembrie 2019, în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, s-a putut convinge cu ce mijloace a încercat Dočekal să îşi pună intenţia în practică. Nu este prima dată cînd amatorii de teatru din oraş se întîlnesc cu viziunea lui regizorală. L-am servit pe regele Angliei şi Amerika sînt spectacole realizate de Dočekal la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, iar Aşteptîndu-l pe Godot şi Nunta lui Figaro, puse în scenă la Praga, precum şi Omul cel bun din Sâciuan, montat la Vígszínház, în Budapesta, au fost invitate la ediţiile din anii trecuţi ale Festivalului Interferenţe, organizat tot de Teatrul Maghiar. Este deja familiar celor care îi urmăresc spectacolele, aşa că probabil  aceştia nu au fost foarte surprinşi de maniera în care a decis să abordeze Romeo şi Julieta.

Încă de la început se distinge decorul, ce trimite înspre zona urbană. În partea din spate a scenei e un fel de zid alb pe care e desenat un graffitti cu o fetiţă ce ţine baloane în mînă. Nu e un balon roşu în formă de inimă, ca la Banksy, ci mai multe baloane negre. Inima se va desena pe parcursul spectacolului, ca rezultat al adunării romantice, nu matematice, dintre Romeo + Julieta. Tot acolo, pe zidul oraşului, se va scrijeli cu markerul, pe măsură ce povestea avansează, şi numele lui Tybalt, vărul Julietei. Lasere de lumini şi o trupă de indie rock ce cîntă live completează partea din spate a scenei. În partea din faţă se vor perinda personajele, unde pentru început vedem nişte tineri care se îmbrîncesc de parcă ar fi nişte găşti rivale ce se înfruntă pe străzi.


Prea multe modificări nu va suferi decorul piesei pe parcursul spectacolului. Cîte sînt, se fac toate din mers, sub ochii spectatorilor. Mese şi scaune se adaugă atunci cînd familiile Montague şi Capulet se întîlnesc (şi pasează de la un capăt la celălalt al mesei o minge de ping pong), cutiile ţin loc de sicriu / criptă, iar crucile, atunci cînd îşi fac apariţia în scenă, sînt simboluri mai mult decît explicite ale cimitirului. Şi scena balconului are o rezolvare uşor de descifrat în economia poveştii: Romeo stă în public, urcat pe marginea unui scaun, printre spectatori, iar Julieta e în capătul de sus al sălii, la... balcon.


Schimbarea pe care o operează Michal Dočekal în eterna poveste de iubire spusă şi răspusă e că mută accentul confruntării. Pe lîngă discordia dintre cele două familii ce va duce la moartea a patru tineri nevinovaţi, în montarea de la Prague City Theatres e important conflictul dintre generaţii. Nu e doar destinul fatidic cel care dictează soarta lui Romeo, Mercutio, Paris sau a Julietei, mai e şi presiunea pe care mai ales părinţii fetei o fac asupra propriului copil. Jiří Štrébl, în rolul lui Capulet tatăl, vrea să îşi impună voinţa cu forţa şi e nu doar insensibil la rugăminţile fiicei sale, e aproape violent cînd o obligă să se supună dorinţei lui de a o mărita cu Paris. O subliniere de accent care vrea să atingă publicul tînăr şi să îl atragă înspre sala de teatru, cu promisiunea că va aduce povestea shakespeariană mai aproape de problemele prezentului şi preocupările noilor generaţii de spectatori. Capulet e un tată autoritar, al cărui joc se remarcă detaşat în distribuţie, alături de un Mercutio (Filip Březina) ce reuşeşte să ofere pasaje pline de dinamică. Ei se disting ca individualităţi în interpretare, în anumite scene se remarcă şi Sabina Remundová, în rolul doicii (nu şi în monologul de final, cînd, în mod inexplicabil şi îmbrăcată aproape la fel, cu singura deosebire că are o coroană pe cap, îl joacă pe prinţul din Verona). Ca joc colectiv e de amintit bocetul declanşat de moartea Julietei, scenă foarte puternică vizual şi auditiv, care reuşeşte să transmită multă emoţie.


În aceeaşi cheie, a încercării de apropiere de publicul tînăr, pot fi citite şi alte elemente la care apelează regizorul. Actorul care îl interpretează pe Romeo are doar 21 de ani. Cu plete blonde şi trup subţire, sugerează fragilitate şi are o anumită alură romantică, adecvată pentru rol. Inspiră mai multă siguranţă decît Julieta, cu trei ani mai în vîrstă, ce poartă blugii rupţi, hanorac sport sau o rochie scurtă, mulată şi sclipicioasă, complet nepotrivită. Că băieţii au adidaşi în picioare şi haine ca tinerii din zilele noastre şi că se luptă cu cuţite, nu cu săbii, e de înţeles. Mai greu de explicat coafura afro a Julietei.


Şi mai multă confuzie decît părul eroinei provoacă limbajul tinerilor din Romeo şi Julieta: e cînd un fel de jargon urban, amestecat cu înjurături şi exprimări bizare ce sună nefericit, cel puţin în traducerea românească oferită de supratitrare ("E plină strada de Capuleţi") - mai ales în prima parte a spectacolului, transformat pe alocuri în comedie?! - cînd un discurs elaborat ce urmează stilul original al scrierii de la sfîrşitul secolului al 16-lea - în partea a doua, ce este mai fidelă ideii de tragedie. E destul de greu să îl crezi pe Romeo îmbrăcat în sacou că vorbeşte cu atîta emfază.

Muzica, cel mai adesea intensă şi agresivă, este cea care nu are nici un fel de ancoră în spiritul original al poveştii clasice de dragoste şi de ură. Este însă bine integrată în anumite scene unde sound designul este susţinut de conţinutul piesei. Pregătirile de nuntă sau tensiunea indusă de fatalitatea ce ameninţă personajele sînt dublate de sunete ce îşi găsesc justificare. Dar de ce ar cînta foarte tînăra Julieta, chiar şi contemporană cu noi fiind, atunci cînd îşi ţine în braţe iubitul mort, refrene de la ABBA? Darling can't you hear me / S. O. S. / The love you gave me, nothing else can save me / S. O. S. / When you're gone / How can I even try to go on?


E adevărat că strigătul de ajutor în limbaj morse e un mesaj universal pe care îl înţelege oricine. Doar timpul ne va spune dacă o iubire precum cea dintre Romeo şi Julieta va traversa în continuare epocile pentru a mişca în continuare şi alte generaţii de tineri, poate mai puţin dispuse acum să creadă în dragostea care învinge orice bariere.


Romeo şi Julieta
Regia: Michal Dočekal
Distribuţie: