mai 2020
Articole diverse
Iubitorii de teatru încă nu pot să vină în sălile de spectacol. Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra" a reuşit însă, prin selectarea şi difuzarea în fiecare săptămână a unor spectacole importante din repertoriul său trecut sau prezent, să fie în peste 1.500.000 de locuinţe ale românilor din Bucureşti, din ţară şi din lumea largă. Din dorinţa de a le vorbi spectatorilor săi despre lucruri importante din istoria lumii reflectate în marea dramaturgie universală, Teatrul "Bulandra" continuă seria dedicată arhetipurilor umane.


Astfel, în zilele de 27 şi 29 mai 2020, la ora 19:00, Teatrul "Bulandra" transmite, pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro, spectacolele Anatomie. Titus. Căderea Romei după Heiner Müller, regia Alexandru Darie (2003), respectiv Woyzeck de Georg Büchner, regia Gábor Tompa (1995). Ambele sunt producţii de excepţie ale Teatrului "Bulandra" care spun poveşti de viaţă şi aduc în prim plan tipologii umane.

Programat miercuri, 27 mai, ora 19:00, spectacolul Anatomie. Titus. Căderea Romei după Heiner Müller, pus în scenă de regretatul Alexandru Darie în anul 2003, vorbeşte despre răzbunare, sacrificiu şi politică, teme mereu extrem de actuale. O oglindă pusă în faţa noastră a tuturor şi un semnal de alarmă pentru cei care uită că violenţa naşte monştri. Un spectacol care merită văzut pentru energia sa incisivă, pentru veritabilele performanţe actoriceşti şi pentru modul în care dă de gândit celor care urmăresc povestea.

Spectacolul Woyzeck de Georg Büchner, montat de Gábor Tompa în anul 1995, îi are în rolurile titulare pe Mihai Constantin şi Oana Pellea şi va fi transmis vineri, 29 mai, ora 19:00, pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Gábor Tompa, recunoscut pentru montările unor autori precum Brecht, Büchner, Beckett, Ionesco, punea în scenă la "Bulandra" un sublim poem scenic despre umilirea unui om, care prin personalitatea sa este diferit de lumea care-l înconjoară.

Teatrul "Bulandra" şi-a făcut deja o carte de vizită datorită profunzimii şi calităţii artistice pe care o au majoritatea spectacolelor sale. De aceea, îşi propune prin această nouă săptămână dedicată arhetipurilor umane şi spectacolelor Anatomie. Titus. Căderea Romei după Heiner Müller şi Woyzeck de Georg Büchner să aducă în prim-plan personaje importante ale istoriei şi dramaturgiei universale.
Vă aşteptăm la Teatrul "Bulandra" online!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus