iulie 2020
Instrucţional pentru singurătate
Instrucţional pentru singurătate, partea a doua: 103. Cum să rezolvi camerele singurătăţii. Teatru ZOOM live, conceput de PopUP Theatrics şi produs de Teatrul Luni de la Green Hours & PopUP Theatrics.

Daca e joi, e Matei Chioariu. În regia Anei Mărgineanu. Text: Peca Ştefan. Scenografie: Gabi Albu.


O cameră. Micuţă şi de prieteni goală. Un om singur. Două corpuri de iluminat atârnând din tavan. O canapea. Un poster pe perete. Un calorifer pe un altul. O uşă.

Privim totul de undeva din tavan, de parcă am fi ochiul unei camere de supraveghere. Mai târziu, vom coborî la nivelul actorului, ba chiar la cel al parchetului. Paranteză: Joaca asta cu perspectiva spectatorului (plus faptul că toţi spectatorii văd şi aud acelaşi lucru, dacă nu cumva le joacă vreo festă conexiunea la Internet) mă tot face să caut un nume pentru această nouă formă de manifestare artistică care pare a fi şi teatru, şi cinema, şi ceva pe deasupra. Perspectiva lui Peca Ştefan despre ce va să zică teatrul live online, într-un interviu pentru LiterNet ce va fi publicat zilele următoare. Închis paranteza.

În fapt, jucăm escape room. Jocul acela în care o mână de prieteni încearcă să evadeze dintr-o cameră pe bază de indicii pe care le descoperă împreună. În versiunea Instrucţionalului pentru singurătate, doar Matei Chioariu e fizic în cameră. Noi, spectatorii, ne dăm cu părerea pe subiectul indiciilor via chat-ul Zoom-ului şi Matei ne urmează sfaturile. Aşa făcând, descoperă înscrisuri, geamantane, lacăte cu cifru, lacăte cu cheiţă.

De la un timp, devine agitat. Nu că n-ar fi fost de la început (şi el, şi Marius Manole & Katia Pascariu, în primele două episoade ale trilogiei, pornesc pe full energy şi, adesea, continuă la fel). Doar că, pe măsură ce indiciile sunt descoperite şi lacătele se desfac, devine limpede că alta e soluţia pentru deschiderea uşii. De fapt, pentru trecerea pragului dincolo de uşă. Pentru că, de deschis, uşa se deschide. Dar Matei rămâne în cameră.

O spectatoare îl întreabă, pe chat, de ce n-are curaj. Actorul o ignoră. Nu din lipsă de politeţe, ci, pentru că, de la anumit moment încolo, jocul de societate cu aer de ieşire la distracţie împreună cu colegii de la job devine lucru serios şi strict personal. Chioariu se strânge în el însuşi şi îşi rosteşte replicile din ce în ce mai absent.

Actorul Naţionalului timişorean dă o probă de virtuozitate ce merită aplauze intense. Febrilitatea căutării a nu se ştie exact ce, transpiraţia abundentă, angoasa a cărei intensitate urcă vertiginos aminteşte de Conversaţia lui Copolla şi de Gene Hackman, devastându-şi apartamentul în căutarea unor aparate de ascultare. Camera imaginată de Gabi Albu rămâne, totuşi, intactă. Matei găseşte, până la urmă, soluţia de exit. Dar finalul, deşi are datele unuia happy, nu ne dezvăluie un protagonist din cale-afară de fericit.

Trecutul, memoria, amintirile confuze, mixul de real şi imaginat, spaimele de atunci, felul în care sunt percepute ele azi, fuga de prezent, evadarea în distracţii facile, cu toatele apasă. Într-un fel, Matei din episodul 3 e cel care duce până la capăt exerciţiul de solitudine recomandat de Manole în episodul 1. Doar că are telefon la el. Şi că în rolul prietenului suntem noi, spectatorii.

De: Peca Ştefan Regia: France-Elena Damian / Tamilla Woodard / Ana Mărgineanu Cu: Marius Manole / Katia Pascariu / Matei Chioariu

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
11.08.2020 20,30
12.08.2020 20,30
13.08.2020 20,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus