Al 24-lea film regizat de Clint Eastwood pare a fi al patrulea regizat (ipotetic!) de Sean Penn. Preocuparea acestuia regizorală este "Americana" periferică, cu sechele, frustrări şi complexe de vinovăţie locale, cele din The Indian Runner, Crossing Guard, The Pledge, mai asemănătoare cu temele şi structura Misterelor fluviului decât orice a făcut Clint până acum. Traducerea românească a titlului, inspirată de cea franceză, se îndepărtează de sensul original, Fluviul Mistic, mistic şi nu misterios, pentru că nu misterul este subiectul filmului...
Bazat pe un roman de Dennis Lehane şi un scenariu de Brian Helgeland, localizat in Boston, Mystic River foloseşte pretextul unei investigaţii criminale, pentru a analiza destinul şi identitatea a trei personaje legate de o traumă din copilărie, o încercare tardivă şi futilă de a spăla păcate îngropate adânc în negura fluviului...
Prezentat în premieră mondială la festivalul de la Cannes 2003, Mystic River a "curs" apoi la o mulţime de festivaluri şi a primit o mulţime de premii, care mai de care, inclusiv Cesar pentru cel mai bun film străin, de la francezii clintofili. Plus două premii Globul de Aur şi două Oscar-uri, pentru rol principal - Sean Penn (în prima sa apariţie publică la ceremonia Oscarurilor... a venit şi... l-a luat!) şi respectiv rol secundar - Tim Robbins.
În schimb surpriza de interpretare vine din partea lui Kevin Bacon; păcat că nu l-au premiat, nici măcar nominalizat... contre-emploi Laurence Fishburne care parcă n-a trecut prin Matrix... plus cele două prezenţe feminine, Laura Linney şi Marcia Gay Harden.
De obicei Clint e extrem de jazzy în abordare (la propriu şi la figurat, el fiind şi autorul muzicii filmului), dar Mystic River dă senzaţia de rock periferic, fantoma unui coşmar suburban, cu accente nostalgice pierdute nu în corzile pianului, ci într-un acord electric disperat de Neil Young, o baladă cu accente sociale de Bob Dylan, Bruce Springsteen sau Tom Petty, o poveste crepusculară stil Tom Waits. Începutul aduce în memorie scriitura lui Stephen King din It (referitor la gaura de canal) şi Stand by Me.
Dincolo de a fi cea mai bună, matură şi atipică realizare a lui Clint Eastwood (la 73 de ani nici nu-i greu, sau poate e!), Mystic River este un Mare film american clasic, aşa cum nu se mai fac azi, lent şi grav ca un fluviu care curge, tragic dar tranşant, lipsit de sentimentalisme inutile, un film pentru adulţii care ştiu deja că nu reclamele, zappingul, leasingul şi ofertele de călătorii aniversare le schimbă viaţa ci probabil acel moment pierdut, undeva, acolo, în timp... Mystic River reprezintă umbra unui graffiti întrerupt pe asfalt, reflectat în oglinda fluviului în care s-au scufundat definitiv speranţele şi amintirile, în negura fluviului mistic...