Pe ecrane / Misterele fluviului

În cazul lui Clint Eastwood, probabil nu e exagerat să spui că viaţa aproape că se confundă cu cinematograful. Într-atît de mult, încît în Misterele fluviului/Mystic River el îşi propune să brodeze peste un fals film poliţist un mare semn de întrebare despre cea de-a şaptea artă în sine. Cu alte cuvinte, pînă în ce grad putem lua de bun tot ce vedem pe ecran la fel de bine cum luăm de bun tot ce vedem în viaţă? Unde e limita dintre aparenţă şi esenţă? Cine poate intra în posesia adevărului? Ce poţi face dacă nu intri la timp în posesia adevărului?

Sunt cîteva întrebări pe care acest film, ecranizare a best-seller-ului lui Denis Lehane le suscită, cu eleganţă şi sobrietate, ajutîndu-se de muzica pe care Eastwood a compus-o împreună cu Lennie Niehaus şi care, amplă şi gravă la rîndul ei, ridică nivelul filmului de la un simplu policier la o dramă umană. La primul nivel, e vorba despre trei prieteni în copilărie despărţiţi (de viaţă sau voit) după ce unul dintre ei a fost răpit din stradă, sechestrat şi abuzat sexual. După ani şi ani, fiica unuia dintre cei doi scăpaţi prin şansă de acest traumatism este ucisă fără motiv aparent.

Din felul în care duce povestea, Eastwood ne face să credem (şi ne oferă argumente valabile) că cel vinovat este bărbatul abuzat sexual în copilărie. Argumentele sunt, de fapt, false argumente pentru că, printr-o rapidă întorsătură de situaţie, ni se demonstrează (urmînd ancheta poliţiei) că vinovaţii sunt alţii, că cel pe care eram gata să-l "aşezăm pe scaunul electric" este un biet om prăpădit şi nevinovat, o continuă victimă. Eastwood ne manipulează cu graţie prin cotloanele acestui film poliţist pentru a ne acuza la sfîrşit de rea-credinţă. Şi noi suntem vinovaţi, şi noi suntem complici la uciderea nevinovatului, pentru că şi noi ne-am lăsat convinşi de false argumente şi ne-am dorit în tăcere ca cel pe care-l credeam vinovat să fie pedepsit. Şi pentru că ne-am grăbit, la fel cum s-a grăbit şi soţia suspectului (nostru) principal, soţie cu care am fost de acord atunci cînd l-a turnat la tatăl fetei ucise, condamnîndu-l astfel la moarte.

Astfel, Eastwood ne arată, folosindu-ne pe noi ca material de lucru, că la fel cum imaginile sunt înşelătoare pe ecran, şi aparenţele sunt înşelătoare în viaţă. Constatarea vine pe un fond amar, Mystic River e dintre acele filme pe care le numim cînd ieşim din sală, uitîndu-ne în gol, "deprimante". Deprimante pentru că sunt adevărate şi pentru că ne arată viaţa aşa cum este ea. În Mystic River, care e un fals policier, nu numai făptaşul e prins, dar e ucis şi un nevinovat, iar cel vinovat de uciderea celui nevinovat scapă basma curată. Dar este el blamabil, cînd fiica lui a fost la rîndul ei ucisă fără motiv? Dar mai putem noi oare să emitem vreo judecată de valoare, cînd noi înşine ne-am înşelat? E puţin spus că Eastwood ne oferă postul de juraţi. Fără să ne lase să ne dăm seama, el ne ia în filmul lui şi ne demonstrează cît de uşor ne putem înşela nu numai în legătură cu ce vedem pe ecran, dar şi cu ce vedem în viaţă. Senzaţia de deprimare de după vine poate şi din sentimentul iraţional că ni s-a jucat o festă.

Se spune că o muzică de film e bună atunci cînd n-o bagi în seamă, cînd ţi se pare că nu există, cînd nu te zgîrie la urechi. Acelaşi lucru am spune, paradoxal, despre interpretările foarte bune pe care le dau actorii (toţi - unul şi unul: "durul" Sean Penn, versatilul Tim Robbins, profesionistul Kevin Bacon, puternica Laura Linney, "necredinciosul" Laurence Fishburne, naiva Marcia Gay Harden). Cu aproape toate personajele noi, ca spectatori, ne putem identifica în datele lor esenţiale. Putem lua de bun tot ce ni se dă, putem crede fără a cerceta, ne putem îndoi pînă la proba contrarie, ne putem înverşuna în a ne ascunde slăbiciunea. Poate că, fără a se gîndi prea mult, Clint Eastwood a reuşit un film în mare proporţie autoreflexiv, care la ceva vreme după ce e văzut acoperă cu totul intriga şi povestea în sine.


Misterele fluviului / Mystic River, 2003, 134 minute, regia Clint Eastwood, scenariul Brian Helgeland, imaginea Tom Stern, montajul Joel Cox, muzica Clint Eastwood şi Lennie Niehaus, cu: Sean Penn, Tim Robbins, Kevin Bacon, Laurence Fishburne, Marcia Gay Harden, Laura Linney. Distribuit de InterComFilm România. Oscaruri de interpretare masculină - rol principal şi rol secundar - pentru Sean Penn şi Tim Robbins.