Pot să joace roluri clasice şi moderne, comice şi tragice, roluri pe care mai apoi, odată angajaţi într-un teatru, s-ar putea să nu le mai întâlnească niciodată. La Casandra, ei urcă pe o scenă profesionistă şi sunt admiraţi numai de priviri prietenoase, majoritatea ale colegilor şi profesorilor lor. Acolo, în creuzetul unde au fost formaţi, se întâmplă uneori să fie chiar geniali. Într-un fel, facultatea este pentru actorii şi regizorii de azi un soi de lume paralelă, în care totul e posibil, iar visele protejate. Ce se întâmplă, însă, când absolvenţii ies în lumea reală?
E drept că este numai în parte vina lor, dar cum să poţi înţelege de ce un proaspăt absolvent, care s-a întâlnit pe parcursul facultăţii cu tot felul de roluri, cum spuneam, nu e în stare să plece din şcoală cu un mini-show din care oricine să afle ce fel de actor este, ce capacităţi are, pentru ce fel de roluri s-ar potrivi? Nu sunt pregătiţi pentru piaţa (în formare, dar existentă) unde urmează a fi cumpăraţi şi vânduţi în calitate de marfă artistică. Nu ştiu să-şi pună calităţile în valoare, nu conştientizează importanţa competiţiei şi nu cred în ea, nu au destulă energie să lupte şi nici curajul nebunesc şi atât de frumos, posibil numai la această vârstă: curajul de a-şi impune mize mari. Cam asta aş avea eu să le reproşez tinerilor care ies în fiecare an, în valuri, de pe băncile şcolilor de teatru, şi asta după ce am urmărit mai bine de zece generaţii la Casandra. O spun pentru că, dintre toţi cei pe care i-am văzut acolo, numai o mână de oameni - excepţiile de la generalizările de mai sus - sunt astăzi pe scene mai mici sau mai mari.
Cred că viitorul e mai ales al celor care nu fac diferenţa între "scene mici" şi "scene mari", punând la cale proiecte, luptându-se pentru ele şi jucând oriunde e posibil, chiar dacă nu trăiesc numai din teatru. Ştiu bine că nu e uşor, nu pot şi nu vreau să dau lecţii nimănui, dar în meseria asta nu se poate fără pasiune, risc şi un pic de nebunie. Viitorul e al celor care nu acceptă să fie sufocaţi de sistem, ci acţionează liber, inspirat şi inovator în afara acestuia, căutând să rămână în contact cu teatrul lumii. Iar dacă toate astea nu se învaţă în şcoală, atunci viitorul e al autodidacţilor.