Cu ceva vreme în urmă, Le Monde publica o analiză a pieţei de teatru din Paris, avertizând asupra faptului că numărul spaţiilor în care funcţionează companii de teatru independente a crescut foarte mult în ultima vreme, ameninţând să devină prea multe pentru publicul existent. Că oferta de teatru e prea mare, comparativ cu cererea, asta e foarte bine pentru potenţialii spectatori, care vor avea cu siguranţă de unde să aleagă, dar nu la fel de bine pentru artişti, care vor avea de făcut faţă unei competiţii sporite.
Dacă la alţii problema se pune astfel, fiindcă s-a ajuns la stadiul în care oferta e mai mare decât cererea, la noi lucrurile abia dacă au început să se normalizeze. Pe lângă "veteranele" Teatrul Act - care închiriază spaţiul mai multor companii independente şi produce rareori propriile spectacole - şi Green Hours cu al său Teatrul Luni, abia în ultima vreme au început să apară şi alte "locuri teatrale", majoritatea în baruri care vor să ofere consumatorilor cât mai multe variante de "entertainment". A devenit un obicei să vezi mici spectacole la Clubul "La Scena", care mai are în pod un teatru numit "Arca", apoi ideea a fost adoptată şi de Café Deko, unde improshow-urile au devenit atracţia serii, s-a adăugat listei şi Teatrul Desant, sprijinit de o mare companie de telefonie, iar de curând a mai apărut un teatru independent numit Teatru Montage (Calea Călăraşi 94).
Uneori, aceste prime încercări au ceva foarte înduioşător, în genul primelor iubiri, pe care nu le uiţi niciodată, deşi te întrebi adesea de ce, fiindcă, judecând la rece, nu aveau nimic special. Judecând la rece, nici aceste noi spaţii teatrale nu sunt de natură să încânte publicul bucureştean: locurile sunt foarte puţine, trebuie să te înghesui ca să asişti la spectacole, să suporţi fumul gros de ţigară, fiindcă aerisirile nu funcţionează niciodată, să rezervi cu mult timp înainte un loc, fiindcă altfel n-ai nici o şansă, mai ales dacă vrei să mergi cu prietenii. Deunăzi, la primul spectacol al Teatrului Montage, bucuria începutului a fost stricată de declanşarea din senin, după începerea spectacolului, a unei alarme care, neputând fi oprită cu nici un chip, a dus la oprirea reprezentaţiei.
Şi totuşi, dincolo de aceste mici accidente, dincolo chiar de faptul că unele dintre spectacolele prezentate în aceste noi "locuri teatrale" sunt foarte departe de a fi perfecte, uneori putând fi numite cu greu "teatru", ceea ce contează cel mai mult este că ele apar dintr-o nevoie de exprimare a tinerilor artişti care nu-şi găsesc locul în ceea ce ne-am obişnuit să numim "teatrele mari". O nevoie firească, ce ar putea duce, în cele din urmă, la o înmulţire exagerată a sălilor de teatru în care să se "producă" trupe independente. Dar, spre deosebire de piaţa franceză de teatru, noi mai avem foarte mult până acolo. Aşa încât, până una-alta, să ne bucurăm de ceea ce ni se oferă în materie de teatru. Mai ales că pe timp de vară, când celelalte teatre se închis, se poate spune că se dă drumul unei "stagiuni estivale a independenţilor" în Bucureşti.