Eram convinsă că în 2020 nu se va mai putea organiza, cum eram obişnuiţi, cu fast, cu lume, cu covor roşu, aşa cum cereau cutumele, aflaţi fiind sub pericolul acestui nou Coronavirus, care dă târcoale lumii întregi şi pune pe jar toate instituţiile culturale (şi nu numai).
Aşteptam chiar, în luna mai 2020, să se anunţe o desfăşurare online, pentru ca nominalizările să fie cunoscute şi premiile să ajungă, totuşi, la cei care au atras atenţia juriului de nominalizări: actori, regizori, scenografi, critici de teatru, autori de piese de teatru.
Bucuria a fost mare, şi am convingerea că sunt mulţi aceia care au împărtăşit-o, că s-a reuşit organizarea ediţiei cu numărul 28, o ediţie festivă a galei pentru că s-au aniversat cu această ocazie şi cei 30 de ani de existenţă a UNITER-ului. Ambiţie, determinare şi efort pentru o mână de oameni care construiesc cu minuţiozitate şi cu devotament un adevărat spectacol. Şi nu este singurul. Gala HOP, recent încheiată, Festivalul Naţional de Teatru, premiat cu Premiul de Excelenţă pentru calitatea excepţională a ultimelor şase ediţii, aflate sub bagheta magică a Marinei Constantinescu - alte două repere importante pentru lumea teatrală din România, care se construiesc cu efortul depus de cei de la UNITER.
Din experienţa organizării acestei gale la Alba Iulia, o ediţie aparte dintr-o altă perspectivă: absenţa unei săli de spectacol corespunzătoare, pot spune că anumite probleme sau disfuncţionalităţi sunt inerente şi că fiecare ediţie aduce noi confruntări, asta dincolo de disponibilitatea mai mică sau mai mare a partenerilor la organizare, care pot ştirbi din splendoarea evenimentului.
Fiecare ediţie, pe care UNITER-ul o organizează de ceva timp în oraşele importante ale ţării, este perfectibilă, iar stângăciile care apar sunt, uneori, destul de dificil de gestionat.
Nu am însă de gând să vorbesc despre ce nu a funcţionat, convinsă fiind de strădania celor din organizare, nu am de gând să analizez nici nominalizările, nici premiile (nici nu sunt în măsură să o fac pentru că nu am văzut toate spectacolele) sau despre discursurile care mi s-au părut mai mult sau mai puţin potrivite. Vreau să vorbesc despre ceea ce s-a reuşit în tot contextul acesta nefericit, mai ales pentru lumea culturală, în general, şi pentru lumea teatrală, în special.
Pentru ediţia cu numărul 28 a fost aleasă Craiova; nu întâmplător, ci pentru că s-a luat în considerare faptul că Teatrul Naţional "Marin Sorescu" a împlinit venerabila vârstă de 170 de ani. (La mulţi ani! spun şi eu acestui teatru.) O ediţie atipică, aşa cum a spus Ion Caramitru, preşedintele UNITER. Atipică pentru că a trebuit să se desfăşoare în aer liber într-un moment în care toamna îşi face simţită prezenţa - echinocţiul de toamnă, iar serile nu mai au blândeţea celor de vară, atipică pentru că feţele ne erau acoperite de măştile obligatorii, atipică pentru că nu s-a mai putut desfăşura cu mai mult fast. Cu toate astea a fost culoare, invitaţii au fost eleganţi (fiecare după cum s-a ştiut de rezistent la temperaturi mai scăzute), covorul roşu prezent şi el.
O notă apreciativă am dat-o manierei în care au reuşit să transforme acel teatru de vară atât de anost (cupola îi mai salvează imaginea, dând o oarecare notă exotică), care îţi lăsa impresia unui stadion din perioada comunistă, într-un adevărat spaţiu de eveniment. Teatrul a prins culoare, imaginile proiectate au fost puternice, sugestive (scenografia a purtat amprenta apreciatei scenografe Irina Moscu).
Chiar şi prezentările artiştilor care au primit un premiu pentru întreaga activitate sau un premiu special au fost parcă, prin modul informal în care au fost filmate, mult mai calde şi mai veridice. Muzica live a celor de la Karpov not Kasparov (electronică/synth pop/new wave, cum sunt prezentaţi pe site) a fost, de asemenea, o alegere interesantă, potrivită cu imaginea din fundal, dând un aer retro şi modern în acelaşi timp atmosferei.
Dincolo de înfăţişare, gala a contat enorm pentru cei nominalizaţi, în primul rând, dar şi pentru oamenii de teatru care, după îndelungata perioadă de restricţii şi izolare, au reuşit să se revadă. Am văzut chipuri atât de luminate de anumite reîntâlniri, în care bucuria sclipea în ochi şi cuvintele erau parcă de prisos. Chiar şi pentru atât se poate mulţumi UNITER-ului că nu s-au dat bătuţi şi nu au renunţat la acest proiect unic şi necesar. M-a separat un scaun de Cristian Grosu, câştigătorul trofeului pentru Cel mai bun actor în rol secundar şi la revenirea sa de pe scenă, cu trofeul în mână, ne-a spus plin emoţie: dacă aţi şti cum îmi bate inima! Emoţia de a fi pe scenă, în văzul tuturor (chiar şi a acelora din faţa ecranelor de televizor), în aplauzele tuturor, este inefabilă şi merită trăită. Nu ar fi fost acelaşi lucru în faţa unui telefon sau a unei camere de filmat, singur, mulţumind pentru premiul obţinut. Nu mai vorbesc de premiile pentru întreaga activitate...
Nu am simţit cum trece timpul, păturica şi perna asigurată de organizatori mi-au ţinut de cald, i-am aplaudat şi m-am bucurat pentru toţi, nominalizaţi sau premiaţi.
Aş dori să închei prin a prezenta echipa care a contribuit la realizarea acestei gale, cei care au dat culoare şi cursivitate evenimentului, dar şi cei care au gândit, cu mult timp înainte, întreaga desfăşurare de forţe: regia - Bobi Pricop, regia TV - Luminiţa Dumitrescu, scenografia - Irina Moscu, director executiv - Aura Corbeanu, amfitrion - Ion Caramitru şi neobositele fete de la UNITER: Lavinia Alexandru, Pamela Bojog-Pricopie, Doina Lupu, Noa Lupu, Carmen Marinescu, Gina Micloş, Maria Morar, Cristina Nicu, Simona Stoica şi Dana Varlam.
La mulţi ani, UNITER!
Fotografii realizate de Maria Ştefănescu, Adi Bulboacă şi Andrei Gîndac.