Filmul ei Wendy and Lucy, în care o tânără ce rătăceşte prin Oregon (un stat emblemă pentru Reichardt, fascinată de solitudinea pădurilor sale nelocuite şi imensitatea preriei ţărmuite de munţi) îşi pierde maşina şi căţeaua, recupera Umberto D. şi îl translata în comunităţile mic-urbane sărăcite din Statele Unite. Meek's Cutoff, western-ul său modern care urmărea călătoria unui grup de emigranţi înspre Vestul Sălbatic, de-dramatiza cu ajutorul activităţilor de menaj o structură de thriller: ameninţarea permanentă a indienilor (care nu mai apar, în afara ostaticului-călăuză pe care şi-l iau călătorii) şi tensiunile ce se iscă în interiorul grupului. Reichardt citise jurnalele primilor colonişti ai Vestului şi descoperise în ele "o calitate de transă a călătoriei" pe care nu o mai trăise în alte poveşti despre "mersul către apus". Filmul se focusează pe treburile mărunte ale emigranţilor: reparat roţi, spălat vase, hrănit păsări din colivii etc. Miza lui Reichardt era ca această banalitate să genereze tensiune, cu alte cuvinte ca ameninţarea unui atac să se instaleze mai adânc atâta timp cât spectatorul însuşi este adânc instalat în convoiul din ce în ce mai hurducăit.
Este o strategie aplicată cu brio şi în Certain Women, unde sarcinile de menaj din cadrul unei ferme ale uneia dintre protagoniste (o lesbiană cu un crush pentru o tânără studentă la Drept) o surprind perfect în singurătatea sa. Peisajul hibernal al statului Oregon, filmat panoramic spre deosebire de Meek's Cutoff, este activantul ideal. Când îşi exprimă această preferinţă pentru detaliu insignifiant şi blocuri de timp destul de masive, care îi caracteriza şi pe neo-realiştii italieni, Reichardt se referă la un "timp elaborat". Este o fascinaţie pentru anti-spectaculos destul de comună în cinema-ul de artă actual, dar filmele americancei oferă pătrundere, analiză şi reinterpretare.
Cu First Cow, cel mai recent film al său, Reichardt se întoarce în Oregon şi în Vestul proaspăt colonizat. Povestea este a unei prietenii, între Cookie (John Magaro), un blând şi pasiv bucătar, şi King (Orion Lee), un intrepid imigrant chinez pus pe strâns avere. În adâncime, este o fabulă delicată şi amuzantă despre un capitalism în faşă. Anul este 1820. Cookie îl întâlneşte prima oară pe King dezbrăcat în pădure - s-a descotorosit de haine probabil ca să scape de urmăritorii săi ruşi dar, inexplicabil, a făcut la fel şi cu puşca sa. Chinezul nu mai poate articula ce-a fost în capul său. La fel ca defilarea nudă a protagonistului din Synonyms, goliciunea lui King din First Cow este o renaştere a imigrantului pe tărâm virgin.
Urmează un parcurs al visului american într-o dimensiune a sa primitiv-materialistă. Concepţia lui Reichardt şi a lui Jonathan Raymond (autorul romanului ecranizat aici) se cristalizează într-un schimb de replici dintre King şi Cookie. "Nu există niciun chip prin care să se lanseze un om sărac [în afaceri, n.m.]. Ai nevoie de capital", observă King. "Sau de un miracol", opinează, inert, Cookie. "Sau de o infracţiune", contracarează, mai ascuţit, King. Infracţiunea care îi lansează pe cei doi este furtul - King şi Cookie purced la a mulge, noapte de noapte, vaca adusă din Anglia pentru ferma unui nobil englez (jucat de Toby Jones) cu putere în aşezământul în care are loc acţiunea filmului. Laptele este întrebuinţat la coacerea produsului lor cu care reuşesc să "spargă piaţa" - nişte gogoşi unse cu miere cu un aspect de-a dreptul greţos, de forme şi culori diferite şi prăjite într-o baie de ulei. Din nou revelator pentru satira lui Reichardt şi Raymond, lumea totuşi le consumă cu poftă şi entuziasm, curând formându-se cozi uriaşe la standul lui King şi Cookie din târgul dominat de comercianţi de blană de castor.
Nu trece mult până când la coadă se lipeşte însuşi nobilul englez, un tăntălau scund şi snob care nu suspectează defel că lipsa de productivitate a vacii sale "regale" (prima de pe meleagurile nord-vestic americane, după cum suntem informaţi) ar fi cumva legată de apariţia gogoşilor-vedetă de la târg. Dacă parteneriatul inter-rasial dintre protagonişti stă sub semnul unui revizionism în ton cu actualele frământări sociale din America, moşierul jucat de Jones este o caricatură a viitorului magnat tiranic din western-ul american, de la Ryker din Shane până la şeriful Bill Daggett din Unforgiven: mărunţel, neghiob, îndrăgostit ridicol de articole insignifiante aduse din ţara natală. Dacă Eastwood a pus în legătură dictatoriatul întruchipat de Daggett cu autoritatea statală, puterea "de drept", cu mandat şi insignă, răspunsul lui Reichardt şi Raymond este să îl lege de colonialism.
Şi totuşi, opoziţia politică exprimată aici de Reichardt şi Raymond faţă de un republican de modă veche precum Eastwood nu este caracterizată de înverşunarea bătăliei ideologice ce se dă în aceşti ani, înainte de cele mai încleştate alegeri din istoria Statelor Unite. Forma de revizionism a celor doi este una blând de stânga, rafinat comică. Şi nu este în intregime miza acestui încântător First Cow care, după deconspirarea celor doi hoţi de ocazie, ia o direcţie asumat-previzibilă, cu cei doi pe fugă, sfârşind oarecum ca într-o baladă populară, cu un Cookie murind încet în mijlocul pădurii în urma unei contuzii şi King lângă el, poate răpus de oamenii moşierului, sau poate ca un câine pe mormântul stăpânului.
"Timpul elaborat" la care se referă Reichardt e mai prezent aici decât în Wendy and Lucy (o altă poveste de prietenie, de data aceasta la propriu între un stăpân şi un câine), deşi mai puţin decât în Meek's Cutoff. Fabula politică din First Cow este parţial înecată de timpii morţi creaţi de americancă: făcut focul, muls vaca, gătit (tuşa pe care am găsit-o cea mai nostimă este un tel de bucătărie improvizat din crenguţe), la care se adaugă pauzele lungi din dialoguri. Posibil ca această lentoare să pară unora preţios-academică. Eu o văd ca pe o constantă preocupare a lui Reichardt, tentativa sa (nu originală, dar tratată cu seriozitate şi consecvenţă) de a da o altă dimensiune timpului de pe ecran, de data aceasta în cel mai narativ film al său.