noiembrie 2020
98% decizia corectă
Prolog

Contextul care a premers şi în care a avut loc premiera online a spectacolului 98% decizie corectă e explicat de directoarea Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ, Gianina Cărbunariu, în textul publicat aici (culturaladuba.ro/epoca-gandirii-de-piatra-editorial-gianina-carbunariu).

Pe scurt, spectacolul a fost acuzat de pornografie pe baza unor extrase din textul scris de Andreea Tănase, publicate în presa locală cu câteva zile înainte de premieră (nota LiterNet - textul piesei, împreună cu celelalte două piese scrise în cadrul proiectului #SafeSpoTT, urmează să apară pe LiterNet în prima jumătate a lunii decembrie 2020). Acuzaţiile s-au dovedit a fi false. O poate verifica oricine are curiozitatea să privească spectacolul (disponibil online, gratuit, până pe 23 noiembrie 2020, ora 10) aici: https://vimeo.com/478973523). Peste cuvintele considerate, de unii, a fi nepotrivite pentru o scenă de teatru, regizoarea Elena Morar a aşezat bip-uri. Cine are urechi de auzit poate auzi că n-are ce auzi.

Interesant şi revelator e că atacurile nu o vizează nici pe autoarea textului, Andreea Tănase, nici pe cea a regiei, Elena Morar, ci pe directoarea teatrului, Gianina Cărbunariu. Cu ea au ce au doamnele şi domnii scandalizaţi de ceva ce nici măcar nu au avut minima pornire să privească & asculte înainte de a se pronunţa public.

Tendinţe

Avem tendinţa de a aşeza teatrul undeva sus, undeva departe. De a-l îmbrăca în cuvinte calde, (aşa-zis) frumoase, pufoase, roz. Mergem la teatru îmbrăcaţi frumos, suntem programaţi să auzim vorbe dulci, să râdem mult, să lăcrimăm când şi când, să aplaudăm îmbujoraţi, sa plecăm acasă mulţumiţi. Escapada din lumea reală în lumea teatrului ne-a reuşit. Au fost două ore agreabile, am mai uitat de amarul vieţii. La fel judecăm lucrurile şi în privinţa cinema-ului. E unul dintre motivele pentru care filmele din Noul Val Românesc n-au avut niciodată succes la publicul local. Refuzăm să ne închipuim că scena e aici, aproape. Că pe ea urcăm, conştient sau nu, de când ne trezim şi până adormim. Că cea de la teatru, deşi limpede conturată în ochii tuturor, n-are nici un motiv să fie altfel.

Avem, de asemenea, tendinţa de a nu vorbi despre ce nu ne place, ne incomodează, ne sperie, ne scapă. Oricât de importante ar fi acele lucruri în vieţile noastre. Când, totuşi, suntem siliţi de context să le facem faţă, ne refugiem în etichete, în locuri comune, în diagnostice prestabilite de alţii. Nuanţarea ne e străină. Curajul de a încerca să înţelegem cu propriile minţi detaliile fiecărei situaţii în parte ne e străin.

În fine, suntem guvernaţi dictatorial de dorinţa de a găsi imediat răspunsuri care să explice totul şi de a aloca vinovăţii definitive. Dacă ceva rău se întâmplă şi dacă destinul ne sileşte să nu ne întoarcem faţa de la chipul răului, atunci se impune să găsim la moment cauza şi vinovatul. Incertitudinea e exclusă. Dubiul n-a fost inventat. Nu există "nu ştiu".

De la Pintilie la Cărbunariu

Istoria reţine că Reconstituirea a fost interzis după câteva proiecţii de către regimul comunist. Cu accent pe regimul comunist. De fapt, filmul îi angoasează pe mult mai mulţi decât pe liderii politici şi culturali de la finalul anilor '60. Dacă, prin absurd, filmul ar putea fi proiectat azi fără a beneficia de haloul de faimă bună care îl înconjoară pe Lucian Pintilie (ca pe orice artist deranjant în timpul vieţii, dar "reabilitat" de evenimentul numit moarte), e de presupus că ar scandaliza cel puţin la fel de tare ca pretinsele episoade vulgare din 98% decizie corectă. Tinerii de acolo sunt departe de ceea ce cred cei mai mulţi că ar trebui proiectat pe ecranul unui cinema.

De-a lungul primului său mandat de director al Teatrului Tineretului (2017-2020), ca şi de-a lungul întregii sale cariere de până acum de dramaturg şi regizor, Gianina Cărbunariu s-a încăpăţânat să încerce să rupă barierele mentale ce separă spectatorul de scenă. Teatrul by Cărbunariu nu e o formă de a fugi de realitate, ci o şansă de a privi, cu adevărat, realitatea. Reconstituirile ei, scrise, aşezate în scenă sau girate din calitatea de director, enervează, deranjează, angoasează cel puţin la fel de mult ca cea a lui Pintilie. De aceea ea a fost subiectul atacurilor din ultimele zile şi nu regizoarea sau autoarea dramatică a proaspetei premiere nemţene.

Atacurile la artişti precum Pintilie sau Cărbunariu au prea puţin de a face cu opera lor sau cu persoana lor particulară. Ce irită e faptul că folosesc cinema-ul sau teatrul ca armă îndreptată împotriva răului de lângă şi din noi. Şi acel noi nu e un plural impersonal, ci e cât se poate de personal. E acel Brezeanu care scrie acest text, acel Penescu ce îl editează şi tu care îl citeşti.

Când îi atacăm (în felul în care a fost atacată Gianina Cărbunariu în aceste zile), cu noi ne răfuim, de fapt. Cu ce facem, cu ce nu facem, cu ce vedem, cu ce ne facem că nu vedem.

De pildă, în cazul spectacolului 98% decizie corectă, cu situaţia în care se află o grămadă de adolescente de lângă noi care sunt silite să aleagă între a da naştere unui copil sau a face un avort. Situaţie pe care fie ne facem că n-o vedem, fie, dacă suntem siliţi de conjunctură să o vedem, o învelim, cel mai adesea, fie în acuzaţii fără rest şi sfaturi cu aură de sentinţă divină (mai ales dacă suntem adulţi), fie în miştouri ieftine si apropo-uri scârboase, cu tot cu limbajul aferent (mai ales dacă suntem de-o vârstă cu protagonista).

Pentru că, de fapt, situaţia e cumplit de grea şi pentru că, undeva în adâncurile noastre, înţelegem asta şi ni se face groaznic de frică, preferăm să ne luăm la trântă cu reconstituirea realităţii şi să re-aşezăm bariera între noi şi scenă. De fapt, între noi şi viaţă. Adică, între noi şi noi.
De: Andreea Tănase Regia: Elena Morar Cu: Cătălina Bălălău, Aida Avieriţei, Nora Covali, Dragoş Ionescu, Paul-Ovidiu Cosovanu, Cătălina Eşanu, Corina Grigoraş, Emanuel Becheru, Florin Hriţcu

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
27.11.2020 pînă pe 30 noiembrie
28.11.2020 pînă pe 30 noiembrie
29.11.2020 pînă pe 30 noiembrie
30.11.2020 pînă pe 30 noiembrie

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus