Un subterfugiu de educaţie sexuală - 98% decizia corectă la FNT, 2021

Sătul de montări sofisticate şi remontări ultrasofisticate din clasici, prietenul meu, cronicarul dramatic de serviciu, exigent şi sceptic deopotrivă, se revoltă... dramatic: M-am săturat de Caragiale, m-am săturat de Shakespeare, m-am săturat de comedii răsuflate şi de parabole chinuite! M-am săturat de piese arhicunoscute, cu miros de naftalină, peste care vajnicii regizori tineri dau cu spray revigorant. Ce dracu? Nu mai sunt piese de actualitate? clama el indignat.

Îi împărtăşesc parţial punctul de vedere, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Printre spectacolele din clasici sunt destule piese de actualitate. Mai bune sau mai puţin reuşite. Ei bine, iată, sunt în măsură să-i dau un răspuns, propunându-i spre vizionare producţia din epoca pandemică a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ 98% decizia corectă după un text scris de Andreea Tănase şi pus în scenă de Elena Morar. Mai actuală decât această problematizare teatrală a unei drame extrase din rândul tinerilor de azi nici că se poate.

Andreea Tănase şi Elena Morar merg împreună spre a dezbate cu prompt curaj teme sensibile ale feminităţii comune. Din nou femeile la înălţime! Să privim puţin în urmă. Institutele de teatru au dat aripi unor noi generaţii de regizoare şi scenariste. Creşterea numărului de autoare de texte dramaturgice a forţat femininul calităţii de dramaturg. Aşadar, dramaturgele de azi au inundat piaţa scenaristică înregistrând succese dintre cele mai remarcabile. Alexandra Felseghi, Alina Nelega şi Andreea Tănase sunt trei dintre acestea, afirmate puternic în ultimii ani. Ele propun, nu neapărat programatic, dar insistent, viziuni, unghiuri de reflecţie asupra feminităţii şi a rolului femeii în societatea actuală.

Nu 98%, ci 100% bună a fost decizia a conducerii Teatrului Tineretului de a insera în cadrul unui program educaţional proiectul numit 98% decizia corectă, adică un spectacol pentru tineri (iertaţi-mi repetiţia, dar la Teatrul Tineretului tinerii sunt la putere!). Este vorba despre povestea unei tinere de 17 ani care rămâne însărcinată. Desigur, substratul documentarist-instructiv-educativ prevalează în detrimentul unei potenţări în plan pur teatral, artistic, dar modalitatea derulării momentelor acţiunii seduce printr-un limbaj atractiv, cordial şi cotidian, al străzii, îmbibat cu englezismele la modă. Atât de detestată această bălmăjeală argotică englezistică, specifică vârstei adolescentine, aceasta devine funcţională pe scenă, atingându-şi ţintele atractivităţii, chiar dacă nu e pe placul unora.

Spiritul lui Grinch se pogoară peste casa familiei Izabelei (Iza) tocmai în ajunul pregătirilor de Crăciun. Părinţii află, oripilaţi, că fata lor e însărcinată şi toate planurile lor de sărbători se dau peste cap. De aici începe derularea evenimentelor traumatizante pentru biata Iza, ironizată şi batjocorită de colegi, înţeleasă de părinţi şi prietene dornice s-o ajute. Dar cum? Cu sfaturi care nu ţin de cald. Să fii în locul ei ce decizii ai lua? se poate pune întrebarea.

Spectacolul construit în jurul "universului Izei" are o anume fluiditate care ţinteşte ieşirea din clişeul didacticist. În parte reuşeşte, în altă parte nu. Spaţiul de joc are ca elemente de decor un fundal cu gemuleţe sparte, toaleta unde Iza îşi face teste de sarcină, canapeaua roz pe role şi o sugestie de cabinet medical (decorul e imaginat de Diana Miroşiu). Scenele glisează literalmente din mediul familial (e "o familie OK") la cel stradal ("eşti OK?"). Prin proiecţii video se ajunge la locul favorit al întâlnirilor dintre adolescenţi: o fundătură cu pereţi în graffiti. Mişcarea devine obligatorie pentru a sugera starea de nelinişte specifică vârstei şi filmările făcute de Ana Cârlan se constituie într-un filmuleţ cvasi-independent destul de elocvent. Sunt folosite role, skateboard, replici acide şi alte fluidităţi în stare să contureze un univers al trăirilor în permanentă transformare. Sunt inserate câteva secvenţe derulate în stil rap, unde cei din gaşcă intonează batjocoritor versuri de tipul "Iza e terminată / şi copilul nu are tată." Pe măştile sanitare purtate de actori sunt adăugate desene de dinţi sau buze lascive exhibând exagerat trăsăturile interioare ale personajelor (de costumarea şi mascarea actorilor răspunde Ileana Zirra). Dacă toate aceste adaosuri reuşesc să abstragă trama din capcanele didacticismului iniţial, alte componente vizuale precum conturul uterului fixat rebarbativ pe perete şi pe chiloţii Izei, readuc subiectul în mediul strict medical, educativ, de studiu anatomic, spitalicesc.

O adolescentă care nu mai crede în Moş Crăciun şi în feţi frumoşi ("deflorarea a fost fără stele" etc.), Iza interpretată de Cătălina Bălălău e în egală măsură inocentă şi maturizată înainte de vreme. Ea investeşte căldură şi transmite responsabilitatea asumată a eroinei, pusă să aleagă între păstrarea copilului şi întreruperea sarcinii. De altfel, piesa nu dă soluţii, doar pune problema în mod deschis, cu toată determinarea necesară să atragă atenţia, să impresioneze şi să incite. Căci, spun statisticile, în România este "cel mai mare număr de mame adolescente din Europa." Ataşată şi înţelegătoare cu soarta ei se arată Didi, zburdalnica prietenă a Izei, interpretată cu şarm sturlubatic de Aida Aviaeriţei. "O mamă supercool" este Nora Covali care pune în evidenţă agitaţia permanentă a personajului. Din păcate, mult prea tânăr pentru rolul tatălui este Dragoş Ionescu, chiar dacă suntem la Teatrul Tineretului! Paul-Ovidiu Cosovanu exteriorizează suficient de convingător ezitările lui Tudor, tânărul de 18 ani întâlnit de Iza la "ziua lui Alin", virtualul tată al copilului Izei. Severă şi indiferentă pare Cătălina Eşanu în rolul Doctoriţei până la confruntarea cu propria ei fiică. Corina Grigoraş, Emanuel Becheru şi Florin Hrişcu sunt autentici pigmenţi stradali, identificaţi până în unghii cu modelele tinerilor întâlniţi întâmplător pe stradă.

Nu ştiu dacă l-am convins pe prietenul meu cronicar teatral să includă în lista vizionărilor lui din cadrul FNT 2021 şi acest spectacol de stringentă actualitate, dar 98% decizia corectă trebuie văzut de cât mai multă lume, nu numai de tineri. Chiar dacă nu neapărat pentru valorile artistice ale montării, dar cel puţin pentru a ajuta pe alte adolescente în situaţia Izei să ia decizia corectă.