februarie 2021
Pattern
Conceptul de blind date poate funcţiona şi în teatru. La Teatrul Tineretului (TT) din Piatra-Neamţ, de pildă, el defineşte un program prin care o actriţă / un actor al trupei se întâlneşte, pentru prima oară în carieră, cu un regizor. A fost cazul Adinei Suciu cu Mariana Cămărăşan (a rezultat premiera din martie 2019 O cameră doar a ta, pornind de la texte de Virginia Woolf, adaptate pentru scenă de actriţă şi de regizoare). Va fi cazul Ecaterinei Hâţu, ce repetă acum cu regizoarea Irina Slate pe un text de Maria Manolescu-Borşa pentru o premieră ce se va întâmpla în martie 2021. Este cazul lui Daniel Beşleagă, pe care Daniel Chirilă l-a distribuit în Pattern (premieră: februarie 2021) pe un text scris de cel de-al doilea Daniel în urma unei colaborări de o lună şi jumătate cu cel dintâi Daniel.

Un bărbat în zona anilor 50 de viaţă. O familie enormă, el şi 11 surori, despre care eroul nostru a încetat, la un moment dat, să mai vrea să primească amănunte. Ele ar fi ecoul unei copilării marcate de dispariţia (moartea? / plecarea?) tatălui şi de trimiterea sa la orfelinat. Genul de amintiri pe care pesemne că nimeni nu le evocă zâmbind. Dar apoi vine un telefon ce aduce veste că tatăl, internat de câţiva ani într-un cămin, tocmai a murit. Cumva, ca de la un bătrân instituţionalizat la un fost copil instituţionalizat, legătura ruptă cu decenii în urmă s-a reluat.

Actorul / Bărbatul are o scenă doar a lui. Preţ de 80 de minute, el îşi spune povestea vorbind celor câteva microfoanelor distribuite în adâncimea scenei. Mai întâi, în întuneric, mai apoi la lumina / umbra ghirlandelor de becuri aşezate de-a latul scenei. Un scaun, o mătură cu făraş, o masă, o margine de lemn, un telefon (mobil), un bec stins, mai multe paralelipipede ce coboară şi urcă din / spre înaltul scenei, acoperite de uriaşe fotografii intens luminate (scenografia: Mihai Păcurar). Printre fotografii, elemente de mobilier clasice pentru urbanul comunist al anilor '80 şi un zoom uriaş pe o bucată pe epidermă (un deget / un braţ / o mână întinsă). Bucăţile de decor, partenerele de scenă ai lui Daniel Beşleagă. Ele şi cuvintele sale.

80 de minute fără nici un ţipăt, fără nici un gest larg / vast / teatral, fără nici o stridenţă. Barba deasă, încărunţită, ovalul feţei, gesturile reţinute, timide, emanând modestie, sfială, vocea blândă, fermă, cu uşor iz tabagic, rostirea limpede, precisă, sigură (capabilă să joace impecabil nesiguranţa şi neliniştea bine temperate). Cine e, de unde vine acest actor, cum se poate explica anonimitatea ce îl înconjura, până de foarte curând (de pildă, până la remarcabilul rol secundar din Viitorul din trecut, unul dintre marile spectacole ale anului 2020)?

Bărbatul primeşte o urnă. Fiul îşi recuperează tatăl. Îl cuprinde cu gesturi stângace şi porneşte pe străzile oraşului. Ceva mai târziu, în apartamentul de bloc în care tatăl locuise singur până la plecarea la cămin, după ce îşi vor fi spus parte din nespusele adunate peste ani, fiul aproape că mângâie urna (Pattern e de găsit şi în versiune online, ca, de altfel, toate premierele Teatrul Tineretului din această stagiune teribilă. Există, astfel, şansa ca relaţia Beşleagă - urnă (da, sună aiurea, aşa e uneori viaţa) să fie privită la şcolile de actorie şi dată drept exemplu de subtilitate a evoluţiei unei relaţii (aparent) impersonale).

Povestea din Pattern putea lejer vira spre o dramă-melo cu nuanţe roz. Subiectul se preta la o abordare intens lăcrămoasă. E, însă, ceva în stilistica TT şi a artiştilor care au realizat spectacolul care inhibă genul acesta de emo-populisme. O anume sobrietate, o anume decenţă, o anume aplecare înspre intuirea şi înscenarea celor ce se ascund dincolo de pseudo-descoperirile de primă instanţă. Pe scena aceasta, apropierea dintre erou şi transcendenţă e abia sugerată printr-o cântare scurtă, neaşteptată, produsă de actor cu aceeaşi sfială şi limpezime cu care îşi construieşte întreg rolul.

Vocea lui Beşleagă se aşază lângă universul sonor creat live, de undeva dintr-o lojă dreapta sus, Paul-Ovidiu Cosovanu. Partener de trupă independentă, Frilensăr, cu Daniel Chirilă, actor al TT şi, în acelaşi timp, autor a din ce în ce mai remarcabile coloane sonore teatrale, Cosovanu produce, din surse electronice, clapă şi chitară electrică, sunetul de lângă vorbele şi tăcerile lui Beşleagă. Alura jazzy îngăduie gândul că poate, cine ştie, unele porţiuni muzicale sunt improvizate la fiecare reprezentaţie. Până la urmă, nici o reprezentaţie / seară / mărturisire nu seamănă cu alta.

E foarte frig iarna la Piatra-Neamţ. Bate un vânt tăios, frumuseţea munţilor e rece, bulevardele sunt pustii. E nevoie de spaţii încălzite. E nevoie de o scenă, de o chitară, de un microfon. E nevoie de un actor. Şi-atunci iarna indiferenţei / vrajbei (Shakespeare!) noastre prinde a se înmuia. Avem, în fine, ochi pentru cei pe care, până de curând, nu îi vedeam.
De: Daniel Chirilă Regia: Daniel Chirilă Cu: Daniel Beşleagă

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
15.05.2021 10,00 (timp de 13 ore)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus