Radu Jude așază între două porno-rame 106 minute de cinema inclasabil. Când zici că ai de-a face cu un realism de Nou Val, hop Pierre Vaillant cu o floare pentru doamna profesoară. Când te prinzi în docu-jocul camerei lui Marius Panduru (care își părăsește adesea eroina pentru a încadra, mereu imperfect, caco-vizuarile orașului), pac Silviu Gherman aberându-se în calitate de librar într-un cadru despre care ai putea jura că ar fi trebuit să pice la montaj pe motiv de actor care râde când nu trebuie. Când să zici că prea sunt puse cu mâna și strident rostite replicile cetățenilor din Obor ori din farmacie, țop un domn de înălțime anti-baschetbalistică coborând alene dintr-o mașină gigantisimă într-un gag de i-ar fi făcut și pe Stan & Bran să hohotească. Ce e asta? Ficțiune? Documentar? Ce facem noi aici, ne batem joc de școala (de teatru și cinema)? Și ăsta e doar începutul.
Mergem mai departe și plonjăm în plin cine-dicționar. Melanj de imagini video arhivă, poze dure, subtitrare pe bază de citate din faimoși. Vreun sfert de ceas. Cea mai fericită fată din lume trăiește în Țara moartă. Comentariu social, politic, istoric și cinematografic. Discurs de stânga, anti-război, anti-nazism, anti-antisemitism, anti-misoginism, anti-discriminare, anti-inegalitate, meta-discurs.
Pe vremuri, îl admiram pe Nae Caranfil pentru felul în care își confisca, pentru 2 ceasuri, spectatorii în cine-lumea lui proprie și personală. Pe cei ce merg cu el, Jude îi ia cu el într-o cine-călătorie încă mai intimă. Filmul lui, personajele lui, orașul lui (risc să-l declar, după trilogia Cea mai fericită fată din lume - Toată lumea din familia noastră - Babardeală cu bucluc, poetul-vizual al Bucureștiului văratec de început de secol 21: poetul trotuarelor-parcări, poetul cablurilor tăind perspectiva, poetul luminilor calde și al replicilor obscene, poetul claxoanelor, șantierelor și al siglelor luminoase, poetul clădirilor stând să cadă peste pietoni stând să fie călcați), obsesiile lui, ritmul lui (nimic prea serios, nimic prea trivial, mereu pendulând între culmile disperării și abisul comicului), privirea lui. Ah, și, desigur, umorul lui. Poate la fel de special / bizar ca cinema-ul lui.
Și iată-ne ajunși la partea a treia. Dezbaterea / Execuția publică în curtea interioară a școlii. Chipul unui om așezat la o masă, lângă care rulează, pe ecranul unei tablete, părțile intime ale aceluiași om încărcate pe Internet. În alte roluri: măști (pandemice), reflectoare (colorate), costume caracterizând mai bine ca orice replică (powered by Cireșica Cuciuc, chapeau!), personaje de carnaval jucând decența (după Ion Dichiseanu, Alex Tocilescu, Marina Voica și Silviu Gherman, e rândul lui Adrian Enache și Florin Petrescu, aka AxintedelaVacanțaMare, să presteze în roluri de guest-pop-stars), personaje, teoretic, decente jucând carnavalul. Bonus: apariții de plan ultra-secund de un dadaism genial: Paul Dunca / Paula Dunker, în rochie și rol de apărător al moralei mic-burgheze. Mu-ha-ha!
Carnavalul fiind evocat, continuarea vine firesc: Jude 2021 e un soi de ce-ar fi, dacă ar mai fi, Caragiale 2021. Turnat de Pintilie 2021. De ce trag clopotele, Radule? De pendulă, monșer!
Partea a treia a Babardelii cu bucluc e încununarea delirant-delicioasă a filmului și a operei de până acum a autorului. Totul Jude-ismele sunt acolo. Și la nivel de conținut, și la nivel de formă.
Aparent, scenariul ia partea profesoarei (Katia Pascariu, unul dintre star-urile puțin cunoscute ale puțin cunoscutului teatru social românesc, cucerește ecranul cu un contre-emploi memorabil). În detaliu, Jude își subminează, pe alocuri, propriul personaj, silindu-ne pe noi, din scaun, să ne refuzăm luxul de a citi intriga / lumea în alb și în negru. Dar regula personajelor gri în atitudine are excepții. Aviatorul lui Andi Vasluianu livrează non-stop clișee tembele cu o naturalețe pentru care talentul actoricesc al lui Vasluianu e direct responsabil (meta-joaca cu cinema-ul a lui Jude are de-a face nu doar cu genurile și cu metodele de manevrare ale camerei, dar și cu interpretarea actorilor: se joacă gros, se joacă alb, se joacă cum se cuvine, se joacă; replicile se rostesc, replicile se cântă, replicile se citesc de pe telefon, citatele sunt scurte, citatele sunt lungi, citatele sunt în română, citatele sunt în latină, citatele sunt în franceză).
Lumea bucureșteană de început de deceniu 3 are cu ce. Are mașină, are tabletă, are copii-de-crescut-și-oferit-ce-e-mai-bun are haine de haine, are citate, are bani, are putere. Jude are cinema-ul. (Și) de la Tarantino, are drept de viață, de moarte, de început, de cuprins, de final. Așa că, binili învinge. Știe toată lumea, toți autorii care simt enorm și văd monstruos, că binili învinge.