De mâna a doua - Second Hand

Nu că m-aş fi aşteptat la o capodoperă de la filmul lui Piţa, date fiind antecedentele recente ale regizorului - Eu sunt Adam (1996), elucubraţie paranormalo-lynch-eană total neinteligibilă, şi Omul zilei (1997) sunt dintre cele mai proaste din cariera lui; şi date fiind colaborările cu mult sub mediocru ale lui Radu F. Alexandru cu cinematograful - scenariile pentru Omul zilei şi pentru Damen tango (2004, regia Dinu Tănase), dar şi cu teatrul (Nimic despre Hamlet)...

Second Hand e totuşi unul din acele filme româneşti care mă revoltă în primul rând din punct de vedere financiar-economic. Asta pentru că mă gândesc că o parte din impozitul pe care-l plătesc la stat merge în astfel de catastrofe care nu servesc nimănui, în loc să meargă mai degrabă spre un parc pentru copii, ori la reparaţia de drumuri ori la vreo autostradă... Nu sunt deloc adeptul ideii că statul trebuie să subvenţioneze o cinematografie indiferent de ceea ce produce aceasta. Prefer să nu existe deloc o cinematografie românească, decât să existe prin astfel de rebuturi. (Din fericire, mai apar filme ale unor regizori ca Puiu, Mungiu, Caranfil, Muntean şi Munteanu, dar despre asta altă dată.) Revolta mea e fără rezultat imediat, o ştiu prea bine, dar sper totuşi ca, într-o zi, să existe o împărţire echitabilă şi eficientă (da, eficientă, oricât de straniu ar părea un cuvânt cu iz de politică fiscală într-un domeniu cultural!) a fondurilor destinate subvenţionărilor cinematografului românesc agonizant.

Dar să vedem ce e cu Second Hand, film regizat de Dan Piţa, ce zace de câţiva ani prin post-producţie şi care, în sfârşit, a văzut lumina cinematografelor.

E un film în primul rând cu un scenariu (Radu F. Alexandru) rizibil, cu replici mai proaste decât ai putea avea în cele mai negre coşmaruri şi roluri ce te fac să-ţi pui mâna la ochi de jenă. Pe lângă vedeta în devenire Alexandra Dinu-Mutu, actorii din filmele lui Ed Wood sunt nişte genii! Păcat de Mihai Călin şi de câţiva tineri absolvenţi ai UNATC, pe care-i ştiu din teatru şi care pot să scoată ceva dintr-un rol. Au căzut într-o capcană care ar trebui să-i facă să mediteze pe viitor înainte de a accepta un contract.

Preţiozitatea e, apoi, ceea ce deranjează cel mai tare la filmul lui Piţa. Mediul noilor bogaţi pare să-l fascineze pe regizor, care afişează ostentativ un mod de viaţă ostentativ în sine. Problema e că, în loc să ilustreze falsitatea şi prostul gust al mediului, filmul lui Piţa cade el însuşi în falsitate şi prost gust. Întâmplările se petrec în mediul noilor bogaţi şi, în mare, e vorba despre un tip plin de bani (Mihai Călin), care se-ndrăgosteşte atât de tare de o studentă la Conservator plină de talent (Alexandra Dinu), fiică de familie bună, de altfel, încât o violează. Povestea de dragoste se transformă într-una de dominare-supunere sau, dacă vreţi, victimă-călău şi, în principiu, ar avea toate şansele să devină foarte incitantă, dar în nici un caz cu echipa de faţă.

Singurul lucru de luat în considerare e imaginea (Dan Alexandru). E însă prea penibil ansamblu, pentru ca imaginea să poată salva ceva.

Pe lângă toate acestea, mai contează că nu-nţelegem de ce filmul se numeşte Second Hand? În context, o singură explicaţie mi se pare valabilă: ca să întregească preţiozitatea generală şi pentru ca cercul să se închidă - catastrofă de la cap la coadă şi de la generic la generic.