Povestirea ca nucleu al filmelor - Gûzen to sôzô / Wheel of Fortune and Fantasy - TIFF, 2021

Gûzen to sôzô / Wheel of Fortune and Fantasy / Roata norocului, în regia lui Ryusuke Hamaguchi a rulat la Cinema Florin Piersic, în cadrul primei zile a TIFF 2021. Structura tripartită a filmului cuprinde poveşti de sine stătătoare, dar reunite sub cupola relaţiilor amoroase, fiecare având mecanisme distincte, scopuri distincte, dar aceeaşi temă.

Desigur că structura aceasta autonomă - care trimite cumva în sfera serialelor cu episoade independente - are avantajul dinamismului, mult mai uşor de menţinut prin raportare la durata efectivă a fiecărui episod. Cu toate acestea, foarte multe cadre sunt statice, dând impresia unor conversaţii interminabile, din când în când redundante, dincolo de scrierile din spate, ale căror situaţii-premisă sunt intrigante, bine scrise şi dezvoltă probleme pregnante în societatea actuală. Astfel, se vede din avion că povestirile japoneze, preexistente, ce stau la baza scenariilor, devin vedetele trilogiei Roata norocului, certificând, încă o dată, ipoteza clasică potrivit căreia - orice s-ar întâmpla - textul salvează filmul.

Există câteva inadvertenţe în ceea ce priveşte bariera lingvistică. La fel ca în cazul traducerii de cărţi, există un risc imens când vine vorba de rezultatul aşteptat versus rezultatul concret. Limba maternă a autorului poveştilor respective este - ca de fiecare dată - cea care permite înţelegerea deplină a referinţelor. Subtitrarea - mai ales în contextul timpurilor verbale alese, ori a unor exprimări tip limbaj de lemn - schingiuieşte mesajul pe care japoneza îl transmite curat, fluent şi natural, dar sunt conştient că decodificarea de acest fel e singura care oferă sensul recepţionat de marea majoritate a spectatorilor. Câteodată mă gândesc că ar fi fenomenal să învăţ toate limbile în care sunt vorbite toate filmele pe care le văd...
 

Per total, iubirea cunoaşte o perspectivizare multiplă, dar comună, fiecare episod subliniază aspecte mundane ale relaţiilor amoroase - răzbunări, confuzii, gelozie etc. - există o notă modernă şi foarte veridică, chiar în pofida subtitrărilor pe alocuri rigide. Există catharsis, pasiune, în tandem cu visceralitate, pragmatism şi - exact aşa cum ne-a obişnuit cultura japoneză - un echilibru perfect, nu atât în simetria compoziţională (în mare parte ghidată de textele folosite), cât în alegerile regizorale, în atitudinile personajelor.

Pentru mine, nucleul întregului calup de povestiri îl constituie cea de-a doua, în care un profesor distruge viitorul unui student, care concepe un plan împreună cu prietena sa pentru a-l defăima, profitând de un capitol erotic din romanul publicat recent de acesta. Prietena studentului încearcă să îl seducă, îi înregistrează reacţiile şi trimite un mail spre a fi văzut de toată lumea. Planul e dus la bun sfârşit cu succes, dar nu pare să mai existe aceeaşi satisfacţie peste ani, când cei doi se întâlnesc şi vorbesc despre cum s-ar putea revanşa faţă de profesor.

Există mai multe premise intrigante, de exemplu la al treilea episod se vorbeşte de existenţa unui atac cibernetic de amploare, care trimite toate datele confidenţiale din calculatoare către toată lista de contacte din e-mail, fapt care îi face pe oameni să se întoarcă la metodele oldschool de comunicare, prin scrisori.

Wheel of Fortune and Fantasy / Roata norocului e trilogia aia de văzut oricând, chiar şi atunci când eşti mereu sub presiunea timpului, structura asta tripartită pare să prindă cu fiecare ocazie, tocmai pentru că e comod să fie văzută în mult mai multe contexte decât filmele clasice, mai ales când media de astăzi se apropie tot mai tare de o cultură de binge, iar durata şi gradul de condensare proporţională a scenariilor sunt cheia unui film de succes.