Pe un picior de plai, pun piciorul în prag - Tata mută munții la TIFF, 2021

În cadrul proiecției din 25 iulie 2021 a filmului Tata mută munții, în regia lui Daniel Sandu, profitând de prezența fizică a unei părți din distribuție și din echipa tehnică, s-a vorbit în final despre alegerile făcute, despre prAocesul de filmare, dar și despre sursa de inspirație - una din realitatea imediată. În fața pericolului, părinții încep să acționeze irațional, sub imperiul disperării de a-și salva copiii cu orice preț. Există un prag până la care disperarea este evidentă spectatorilor, iar dincolo de acest prag tendința privitorilor este aceea de a sonda în propria umanitate după răspunsuri.

Filmul Tata mută munții trece dincolo de pragul amintit, își propune să intre în profunzimile neevidente de la nivel psihologic, fiind un amestec pur oximoronic de empatie, dezgust, iubire, ură, înțelegere, încăpățânare, de umanitate viscerală pusă sub semnul disperării. Tatăl lui Cosmin, copilul dispărut pe un traseu montan interzis și impracticabil iarna, este obișnuit să facă totul pentru a împiedica orice rău cu care se confruntă fiul său. Însă, de această dată, lupta nu mai este cu oamenii pe care îi poate domina cu ușurință, ci cu un munte, cu forța incomensurabilă a naturii.


În primele zile încercările par a fi în van, salvamontul este lăsat să acționeze potrivit regulilor, dar procedurile obișnuite se dovedesc a fi fără eficiență pentru prea mult timp, deși fiecare clipă este una vitală și nu trebuie irosită. Apoi, fost ofițer de securitate, tatăl lui Cosmin se mobilizează nu tocmai legal, își aduce foștii colegi cu aparatură profesionistă să îi localizeze fiul și împinge mereu pentru încă o încercare, încă un pas.

Tata mută munții surprinde foarte bine dinamismul extern asociat disperării părinților, dar face un salt curajos în introspecția acestei disperări. Un salt care poate părea a fi redundant, dar care tocmai prin redundanța lui accentuează umanitatea. Tatăl (Adrian Titieni) vrea să ia întreaga căutare pe umerii săi în fiecare clipă. În plan material, totul pare să lucreze în favoarea sa, iar el știe că prin poziția și conexiunile sale are cele mai multe posibilități de a acționa într-o atare situație, mai multe decât oricare om de rând. Se încearcă tot felul de justificări irelevante, se apelează la divinitate, la ocultism, disperarea îi poartă pe toți prin toate metodele posibile de a rezolva - ortodoxe sau nu. Filmul ajunge să ilustreze foarte natural, palpabil și plauzibil egoismul și complexele de a fi părinte al unui singur copil (chiar dacă tatăl e în pragul de a deveni din nou părinte, cu un copil conceput cu o nouă soție). Acest lucru se vede cel mai bine când se opune organic alocării oricăror resurse pentru salvarea altor drumeți rătăciți, pentru că asta ar irosi din timpul necesar găsirii lui Cosmin.

Există, după mine, trei momente de final fals. Sunt scene simbolice, foarte valoroase, care dau posibile răspunsuri, anulate de următoarele scene, dar - desigur -tehnica aceasta a fost aleasă pentru a ilustra cât mai bine și a transfigura umanitatea aflată sub presiune și deciziile tensionate luate în astfel de momente.

Există personaje cu care empatizezi, personaje care-ți devin absolut insuportabile, dar nu e niciodată vreo constanță în toate astea pentru că poziționarea față de personaje, în special față de tatăl care este în centrul filmului, oscilează - de la de înțeles la de neînțeles, în numai câteva clipe.

Dincolo de încărcătura simbolică, filmul Tata mută munții se apropie de experiența autentică a evenimentului petrecut, iar întrebarea care dăinuie - și pe care am să o adresez și eu, în final - este reușește tatăl să își găsească băiatul, sau nu? Desigur însă că acesta e doar un amănunt, pentru că întrebările filmului trec dincolo de narativ. Și probabil că răspunsurile sunt de căutat și după ieșirea din cinematograf.