iulie 2021
Festivalul TIFF 2021
Câmp de maci, debutul în cinema al cunoscutului om de teatru (regizor & actor) Eugen Jebeleanu, a fost proiectat în premieră naţională la TIFF 2021 în seara zilei de miercuri (28 iulie 2021). Al doilea titlu românesc din Competiţie (atât în ordinea cronologică a proiecţiilor, cât şi, posibil, din punct de vedere valoric), după Neidentificat de George Bogdan Apetri, a fost aşteptat cu mare interes şi primit cu mult entuziasm de publicul ce a umplut Cinema Florin Piersic până foarte aproape de cota de 70% legal admisă în condiţii pandemice.

Lungmetrajul lui Jebeleanu porneşte de la aceleaşi premise istorice cu 5 minute al lui Dan Chişu. Reiau aici începutul textului despre pelicula lui Chişu: "În februarie 2013, proiecţia filmului The Kids Are All Right, ce trebuia să aibă loc în cadrul Noului Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, nu s-a mai întâmplat din cauza protestului unui grup de câteva zeci de persoane care se arătau deranjaţi de faptul că protagonistele peliculei formau un cuplu gay. 5 ani mai târziu, tot la MŢR şi tot în februarie, proiecţia altor două filme, 120 BPM (Bătăi pe Minut) şi Soldaţii. Poveste din Ferentari, a fost întreruptă din motive similare".

În 5 minute, scenariul ficţionalizează derularea violentă a incidentelor din sală, care duce la rănirea gravă a unuia dintre spectatori, voluntar într-o asociaţie pentru apărarea drepturilor persoanelor gay. În Câmp de maci, unul dintre jandarmii din dispozitivul care intervine pentru aplanarea conflictului, Cristi (Conrad Mericoffer), e homosexual şi, iritat de faptul că unul dintre spectatori (bărbatul nenumit interpretat de Florin Caracala) riscă să îi facă publică orientarea sexuală, îl agresează fizic pe acesta.


A fi gay şi a lucra, în acelaşi timp, pentru o instituţie militarizată a statului nu e deloc un lucru uşor. Nici în România, nici în restul lumii. Indiferent că se află la muncă, pe stradă sau acasă, în relaţia cu colegii, cu vecinii sau cu sora, Cristi e marcat de viaţa dublă pe care trebuie să o ducă pentru a nu se transforma într-un paria. De la un capăt la altul al filmului (cu excepţia, luminoasă, a scenei din lift, în care pasiunea dintre el şi Hadi (Radouan Leflahi) are, în sfârşit, forţa să ignore ochii, urechile şi gura lumii), Cristi pare stingher, nesigur, măcinat de îndoieli, nefericit.

Partea centrală şi cea mai consistentă a filmului, turnată în acum-închisul-din-motive-de-bulină-seismică cinematograf bucureştean Studio, propune două fire narative care, din păcate, comunică prea puţin între ele. Pe de o parte, scandalul public al întreruperii proiecţiei de către un grup de fundamentalişti cu convingeri ultra-conservatoare (delicioase intervenţiile Mihaelei Sîrbu, singurul personaj din rândul protestatarilor ale cărei replici sunt inteligibile în lipsa subtitrărilor în engleză) aflat în conflict cu o mână de spectatori indignaţi (din care se desprinde personajul Elei Ionescu, un mix memorabil de raţiune şi enervare cu greu ţinută în frâu). Pe de altă parte, bărbatul nenumit care îl interpelează repetat pe Cristi, provocându-i acestuia ieşirea violentă pe care ceilalţi jandarmi încearcă să o muşamalizeze prin izolarea colegului lor de restul mulţimii şi decredibilizarea victimei.

Despre scandalul public, Câmp de maci nu aduce nimic nou faţă de ce se ştia şi ce s-a mai spus. În ce priveşte firul narativ ficţional, scenariul Ioanei Moraru nu creează defel premisele empatizării cu personajul bărbatului agresat. Înainte de a fi lovit, acesta se ţinea scai de jandarm din motive greu descifrabile, mai ales în contextul general tensionat. Ce rost ar fi avut, atunci şi acolo, ca unul dintre jandarmi (ce nu interveniseră în forţă şi nu se manifestau în nici un fel homofob) să îşi admită homosexualitatea? Lipsa de sens a gesturilor sale nu justifică violenţa ce urmează şi nici muşamalizarea acesteia, doar că ea afectează semnificativ credibilitatea întregului scenariu.

Mergând mai departe, scuzele pe care le inventează Cristi faţă de colegii săi ca justificare pentru agresiune sunt lipsite de cea mai vagă urmă de veridicitate. Cine ar putea crede că, în mijlocul unui scandal ce implică zeci de oameni şi forţe de ordine, unul dintre participanţi se refugiază undeva în cinematograf pentru a se masturba şi, descoperit fiind, începe să îi facă avansuri jandarmului?

Pe aceste premise şubrede, ce ar putea avea ca unică raţiune extremă (totuşi, mult prea îngroşată) nesiguranţa de sine a personajului central, filmul propune o mare, ataşantă, dar, totuşi, nerealistă surpriză. Pe baza mărturiilor bărbatului agresat, dar şi pe baza unor deducţii / bănuieli prealabile, jandarmii află adevărul despre orientarea homosexuală a colegului lor. Reacţia lor e UAU: fac front comun în jurul lui, îl sfătuiesc, protejează, acoperă cum pot mai bine, îngroapă incidentul şi, ulterior, îi dau de înţeles lui Cristi că îl consideră în continuare unul de-al lor.

Deşi tributar unui limbaj colorat, presărat cu multiple remarci homofobe, şi având pe conştiinţă băgarea sub preş a unui eveniment grav, personajul colectiv al colegilor lui Cristi este, at the end of the day, de natură să îl facă chiar şi pe acesta să lase, o ţâră, garda mai jos şi să se simtă, cât de cât, în largul lui. Alexandru Potocean, Alex Călin, Ionuţ Niculae, Rolando Matsangos şi George Piştereanu au parte de monoloage şi dialoguri generoase, pe care le interpretează cu poftă, umor şi bună energie. Un grup cald, viu, ataşant. Dacă aşa ar sta lucrurile în realitate în România şi, în general, în lumea contemporană a momentului, înseamnă ca mai toate temerile personajului lui Conrad Mericoffer sunt nejustificate şi că noi trăim, de fapt, într-o societate semnificativ mai civilizată şi evoluată decât ştiam!

Descarcă programul şi catalogul TIFF 2021 aici şi aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus