Competiție TIFF, 2021 (X) - Câmp de maci

Este prima dată după mulți ani când în competiția internațională de la TIFF se află două filme românești: Neidentificat al lui Bogdan George Apetri și cel din titlu. Regizorul de teatru Eugen Jebeleanu și-a făcut debutul în film cu lungmetrajul Câmp de maci / Poppy Field, care a avut premiera la Tallin Black Nights Film Festival și răspunde la întrebarea: cum e să fii și jandarm și homosexual? Personajul principal Cristi, interpretat în stil macho-da'-nu-prea de actorul Conrad Mericoffer, se confruntă cu acest conflict interior care până la final rămâne nerezolvat. Povestea a pornit de la o întâmplare adevărată: în anul 2012, la Muzeul Țăranului Român din București, a fost oprită proiecția unui film despre comunitatea LGBT de către părinți îngrijorați și creștini cu frică de Dumnezeu. Scenarista, Ioana Moraru, a fost prezentă la acel eveniment și s-a gândit cum ar fi dacă un personaj ar fi prins între cele două lumi, a instituției care intervine pentru a aplana disputa și față de care trebuie să își facă datoria și a participanților care militează pentru dreptul la iubire universală, în care se regăsește.

Întregul film este privit din perspectiva subiectivă a lui "Cristal" - cum îl alintă colegul lui, Mircea (Alexandru Potocean, unul dintre actorii care mi se pare că e peste tot în ultima vreme, iar asta mă bucură teribil), iar prim-planurile și camera tremurândă de mână sunt modul în care operatorul de imagine Marius Panduru dorește să ne apropie de personaj. Suntem condiționați să știm doar ce știe protagonistul, să vedem doar ce vede protagonistul și, atunci când e cazul, să așteptăm alături de protagonist în câmpul de maci din sala de cinematograf (regizorul a afirmat la sesiunea de întrebări și răspunsuri de la finalul proiecției de la TIFF că titlul filmului vine de la scaunele roșii din sală). Lucru care poate fi frustrant uneori, întrucât, fiind captivi în lumea lui Cristi, pierdem acțiunea din exterior și suntem condamnați să trăim odată cu el sentimentele de tensiune, furie și frică pe care le resimte în urma unei înfruntări cu un spectator, de asemenea homosexual. Disperarea lui atinge treptat cote maxime, fiind mai preocupat de a ascunde secretul orientării sale sexuale decât de faptul că ar putea fi dat afară de la serviciu, și astfel își pierde răbdarea și începe să se comporte ca un maniac cu colegii săi care vor doar să-l ajute. Iar noi suntem martori la această creștere progresivă a neliniștii, care într-un final poate este variantă mai satisfăcătoare.


Umorul tipic românesc își face simțită prezența pe tot parcursul filmului, dar și la întâlnirea ulterioară cu echipa de producție. Dialogurile din incipit între Cristi, iubitul său musulman din Franța și sora lui care îi face o vizită surpriză sunt o combinație de-a dreptul savuroasă de engleză, franceză, română și multă ironie. Alexandru Potocean e comic chiar și atunci când povestește, într-un cadru lung și static și cu multă seriozitate, drama iubitei sale și a cățelușei Lola. Iar discuțiile despre Black Friday avute pe final de tură în parcare la shaorma sunt cireașa de pe tort. Să nu mai spun de secvențele de la protestul din cinematograf, unde ignoranța și impertinența prea autentică a personajelor, care flutură pancarte cu mesaje precum "stop mafia homosexualilor", te face să râzi și să te enervezi deopotrivă.

Câmp de maci / Poppy Field se află, pentru moment, printre favoritele mele din competiție, pentru că tratează teme de actualitate într-o manieră foarte realistă, dar și comică. Să fiu sinceră, am obosit un pic de la toată drama, ambiguitatea și seriozitatea filmelor noi. Fiind fană înrăită a dramelor în copilărie și adolescență, mă bucur mult când reușesc să urmăresc o comedie, fie ea și mai superficială, ca cea din deschidere, Sentimental / The People Upstairs, sau un musical plin de veselie și culoare ca My Heart Goes Boom. Mai ales dacă acestea izbutesc să atingă la interior subiecte profunde. Iar filmul lui Eugen Jebeleanu pare să se descurce de minune la acest capitol.