Întretimp, întreoameni - Întregalde la TIFF, 2021

Maria (Maria Popistaşu), Ilinca (Ilona Brezoianu) şi Dan (Alex Bogdan) pornesc în jeep să ducă ultimii saci cu donaţii (alimente & co) din tura de Crăciunul ăsta. E după-amiază, soare, e timp şi pentru oprit la stână şi ales un berbec pentru a fi preluat la întoarcere, după ce va fi fost pregătit de cioban. Apoi maşina se afundă în pădure.

Cei trei nu sunt la prima tură în zonă, ştiu destul de bine drumurile şi satele (de fapt, pâlcurile de case răspândite care încotro, pe versanţii şi în văile Apusenilor). Când întâlnesc un bătrân, Kente Arón (interpretat de localnicul Sabin Luca), cad destul de repede de acord să apuce pe un drum ceva mai înnămolit pentru a-l repezi pe acesta la gaterul unde are treabă. Apoi maşina face dreapta.


***

Când a urcat pe scenă pentru a prefaţa prima dintre cele două proiecţii cu Întregalde în regia lui Radu Muntean, directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov (probabil cel mai bun / relaxat / şarmant / competent vorbitor în public despre cinema din industria românească de profil), a spus că e onorat să invite publicul să urmărească "cel mai bun film românesc al acestui an". La final, aplauzele din Casa de Cultură a Studenţilor au acoperit întreaga curgere a genericelor şi urcarea pe scenă a unei mari părţi a echipei. Ba chiar au crescut în intensitate de la o secundă la alta.

Ceva îmi spune că fiecare spectator a văzut propriul Întregalde. Nu-mi pare deloc genul de film care să provoace reacţii unitare. Nici măcar când e vorba de răspuns la întrebarea "ce v-a plăcut la?". Poate de aici să vină superlativul lui Chirilov.

***

Maria, Ilona şi Dan fac parte, alături de Radu (Radu Muntean himself), Cristina (Carmen Lopăzan), Măriuţa (Elena Luca, nepoata lui Sabin) şi de alţi, dintr-o echipă care şi-a făcut un obicei din a duce ajutoare umanitare oamenilor care locuiesc în zone greu accesibile.

Carjan (Toma Cuzin) şi Brebu (Gabor Bondi) dau o mână şi o maşină de ajutor pentru desţelenirea altor participanţi la trafic.

Căruţa lui Voicu (Aloman Florean) pune capăt orelor de frig crunt îndurate de unele dintre personaje.

Bătrânul Kente beneficiază, pe rând, de ajutorul, direct şi indirect, al tuturor celor de mai sus. În plus, Ina (interpretată chiar de soţia sa, Maria Luca) îl spală, schimbă şi îi face focul în casă.

Oameni care ajută, oameni care sunt ajutaţi. Oameni care au generozitatea de a oferi, oameni care au nevoia de a primi. Oameni în putere, oameni la capăt la drum. Oameni dintr-o lume a multor cai putere, oameni cu un singur cal şi fără prea multă putere rămasă. Oameni dintr-o lume a oraşelor care cresc şi oferă siguranţă, forţă, încredere (sau măcar aparenţa acestora), oameni dintr-o lume a satelor care dispar, a drumurilor care se scufundă, a caselor care se dărâmă.

Întregalde nu caută şi nu oferă conflicte ori vinovaţi. Nu se bat orăşenii cu ţăranii, femeile cu bărbaţii, bogaţii cu săracii, sănătoşii cu bolnavii, românii cu ungurii ori romii. Se mai ţipă, se mai înjură, se mai spun răutăţi şi cam asta e tot. Ar mai fi, poate, pitite undeva în plan secund (Alex Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu formează, în continuare, cea mai bună echipă de scenarişti din literatura & cinematografia română; Cristi Puiu joacă la individual), ceva posibile puseuri de egoism / comoditate (Voicu nu-şi porneşte căruţa în plină noapte, Radu şi ai lui vin şi ei cu maşinile de sprijin abia dimineaţă). Cam atât.

Majoritare şi decisive sunt puseurile de solară umanitate, ce se rostogolesc (când mai lesne, când mai împiedicat) de la un personaj la altul, formând, până la urmă, bulgărele care salvează o viaţă într-o noapte. Binele e făcut poate cu gândul la o recompensă imediată sub forma unui sac cu ajutoare, poate de dragul unui prieten, poate imaginând o lege a compensaţiei universale, poate pentru a acoperi păcate din trecut, poate pentru a da sens unei vieţi ce şi-a pierdut, de şi-a avut, busola (scurtele secvenţe confesive dintre cele trei personaje urbane principale sunt nişte bijuterii de apropiere umană mustind de adevăr, umor şi (ne)fericire, ecouri ale acelor Boogie ori Marţi, după Crăciun în care Muntean, Baciu şi Rădulescu capturau impecabil o anumită generaţie & o anumită epocă). Sau poate e făcut pur şi simplu, fără vreun gând de "şi io ce primesc la schimb?", cine poate şti?

O viaţă salvată pentru o noapte. Apoi, după ce verifică uşa, Kente se aşază pe marginea patului şi aşteaptă (director de imagine: Tudor Vladimir Panduru). Aventura lui s-a terminat, la fel cum satul, drumurile şi pădurea lui au ajuns la un sfârşit. Lumea va continua, cum a continuat dintotdeauna, populată de alţi şi alţi oameni, care îşi vor mai salva sau nu semenii, pentru o noapte sau pentru mai multe, înainte de a dispărea, la rândul lor.

***

Sabin Luca a fost adus la TIFF cu o limuzină Mercedes şi a fost, probabil, cel mai aplaudat protagonist al festivalului de până acum. În sală, pe drumul spre scenă şi acolo, la microfon, tânărul bătrân descoperit de Radu Muntean a fost dezinvolt şi vesel, ca şi pe ecran. Când a avut nevoie de puţin ajutor, Maria Popistaşu a fost mereu lângă el, fix cum personajul Maria i-a stat alături lui Kente pe ecran (în ceea ce ar putea fi o continuare a destinului Mioarei şi unui Lăzărescu Dante Remus, dintr-o altă noapte mare a cinema-ului românesc; întâmplător ori nu, naiba ştie cum se mai leagă lucrurile în ziua de azi, la ceremonia de deschidere a TIFF de vinerea trecută, Chirilov a dedicat ediţia 20 a festivalului "reginei Noului Val", Luminiţa Gheorghiu).

Apoi, s-a ieşit la lumină, măştile umezite şi amestecate cu muci au zburat spre coşurile de gunoi şi oamenii au apucat grăbiţi spre următoarea proiecţie / spre bere / spre aer curat. E iulie, e Cluj, e TIFF, suntem tineri.