august 2021
Neidentificat
Un plongé amplu şi tihnit - oraşul, văzut de sus. Nu e vorba despre filmul lui Lucian Bratu, din 1975. E Vue du ciel, cum se poartă, mai nou. De cât de sus? Cine îl priveşte? Eee... aici e aici!

Totul arată agreabil - curat, ordonat, geometric, previzibil, bine rânduit: acoperişuri din ţiglă roşie, străzi şi bulevarde frumos trasate... aproape ca la un film de propagandă turistică.

Că nu e chiar aşa, ne vom dumiri imediat. Coborâtă cu picioarele (mă rog...) pe pământ, camera se înfundă în birourile poliţiei. Curăţenie aseptică, monotonie, rigurozitate şi formalism instituţionale - ai zice. Pleoşc! Chipul unui bărbat încă tânăr explodează în cadru: aspect de golan. Netuns, nebărbierit, îmbrăcat ca... după inundaţii. (Ulterior îi vom descoperi şi datoriile, şi lipsa de punctualitate, chiar de seriozitate, ca să nu mai vorbim despre lipsa de "maneră"). Pare băgat direct într-o priză trifazică, de 380 Kw: nervos, preocupat, încrâncenat. Florin. Ofiţer judiciar. A prins, se pare, "iţele" unui caz complicat, chiar criminal, şi îi cere şefului încredinţarea dosarului care clipeşte, pe galben intermitent, a clasare cu autor necunoscut. Şeful ăsta, comisar, nu are nimic (dar nimic) din alţi cine-comisari: pare delăsător, superficial, bancos, şmecheruţ... asta până se îngroaşă gluma cu insistenţele tânărului subaltern. Atunci, întoarce foaia şi, după poante de două parale, îl pune la punct, îi interzice accesul la probe şi îl trimite, la propriu, la plimbare - un concediu, puţin repaus i-ar fi necesar tânărului şi neliniştitului colaborator. Ceva, cât mai departe de cazul care de aici, din sală, miroase a crimă cu premeditare şi a muşamalizare la nivelul anchetei - chestia cu batista pe ţambal şi cu basmaua curată. Aha - îţi zici - suntem pe partea cealaltă a tezei: poliţie, corupţie... alea care nu se văd de sus. Sau se văd, dar se tolerează?!

Confruntarea cea mică, dintre neastâmpăratul subordonat Florin Iespas, (întruchipat impecabil de Bogdan Farcaş) şi şeful, aparent de neînduplecat (Vasile Muraru, rol de placă turnantă, poză de panou de onoare şi de oroare, jucat cu o măiestrie mult dincolo de ipostazele sale comice) pare ctitorită pe principiul ori... ori. De unde? Nous sommes ici aux Portes de l'Orient, ou tout est pris à la légère. Adică la mişto, materie la care şeful pare a avea un doctorat bine plagiat. Cum o fi văzut unul ca ăsta acolo, sus...?

Greu, dosarul cu bucluc ajunge în mâna posedatului de adevăr şi de dreptate. Luându-şi cu grăbire propriile-i deducţii la purtare, omul nostru se repede violent asupra presupusului (de el) făptaş - un ţigănuş amărât, vai mama lui. Principiul de bază: dacă-i ţigan... musai să fie şi vinovat. Puţin rasism - neoficial, dar cu atât mai suculent. Nu, nu filmul este incorect politic (chiar dimpotrivă), dar ai nevoie de obiectul adevărat al muncii ca să vezi, cu adevărat ce poate însemna şi unde poate duce discriminarea reală, crudă, ucigaşă. Şi aici se desfăşoară marea confruntare: crâncenă, totală, murdară. Pas cu pas (curat vorba prezidenţială), autorul prezumtiv este nu doar încolţit, ci atacat, violentat, intimidat. Justiţiarul îşi exhibă, fără reţineri, grosolănia şi restul "darurilor" de poliţai atotputernic. Pe ăsta îl vede cineva de acolo, de sus? Puţintică răbdare, stimabile Pristanda, ajungem şi dincolo.

Şi, cum problemele de serviciu sunt întotdeauna dublate de cele personale (de la Hollywood până la nesfânta treime Elena Ceauşescu - Suzana Gâdea - Mihai Dulea, adică cinematografia socialistă... şi retur), Iespasul ăsta înflorit şi slinos este blagoslovit şi de o gravă problemă de alcov, fiind tradus, ca ultima Mangafa, de concubină. Alte urmăriri, deloc ca-n filme... alte bube-n cap, în suflet, în portofel. Căci - poate pe bază de amor - poliţist-poliţist, dar de ce să n-avem şi noi faliţii noştri? Veşnic dator, nesolvabil, trăieşte din împrumuturi, pierde maşina din leasing, îi înjură şi ameninţă pe creditori, îşi bagă... nu chiar pistolul din dotare. Deocamdată.

*Urmează un paragraf cu spoiler. Săriţi dacă vreţi să păstraţi surpriza.

Cu atâtea turbulenţe neobişnuite, tu spectator, începi să intri la idei: măi, nu care cumva ăsta...? Şi pe urmă, ai intrat la o idee? Dai în fandacsie, apoi în ipohondrie... doar că astea se cam leagă şi se pupă cu realitatea. Obsedatului de adevăr Florin i s-a pus pata, sau mai mult de-atât? Ţigănuşul Bănel, victima de serviciu (Dragoş Dumitru mi-a amintit la superlativ de precursorul lui, Lamberto Maggiorani, din Hoţi de biciclete al lui de Sica) este terorizat, apoi iertat (căci expertiza criminalistică îl scosese de sub bănuieli), giugiulit în mod suspect, într-o încrengătură de mizerabilisme poliţiste şi dulcegării de frizer obsecvios, menite să-l fabrice ca vinovat de serviciu. Pentru ce? Păi, o nimica toată: omul legii şi al fărădelegii a plănuit, scrofulos la datorie, să-şi omoare amanta infidela. Îmbârligătura e oarecum plauzibilă, oricum abilă... totul e să cadă măgăreaţa pe altul. Or, pretinul Bănel e numai bun pentru aşa un plan măreţ, cusut cu diabolică cerbicie de domnul poliţist. Perfect: crima iese conform planului, înscenarea pare fără cusur, doar că... e acolo un drăcuşor (sau, dimpotrivă, cineva de foarte de Sus?) care îşi vâră coada. Crah! Planul a cedat la ultima mişcare, iar subalternul stă faţă în faţă cu şeful lui, Comisarul cel moldovean - cel care ştie toate tertipurile pentru ca în sectorul lui, să nu existe probleme, unde totul se muşamalizează cât ai clipi din ochi. Există un prim-plan colosal al privirilor, atunci când personajul unsuros al lui Muraru s-a prins, de fapt, cine e criminalul. Dar... "oameni" suntem, poliţaiul viu din subordine e mai important decât un ţigan (nu rrom, aia e pentru şedinţele cu presa) mort: morţii cu morţii; viii cu viii... învingătorii se întâlnesc în finală! Dintr-o clipire parşivă şi perversă, minciuna este turnată în bronz, n-o mai demolează nici dracul. Gata, domn'e, s-a rezolvat, ce atâta tevatură? E la nave va, cum spunea Fellini. Cum? Cu poltronerie, cu tupeu, cu zâmbetul pe buze şi şmecheria în ochi. Cine poate să pretindă altceva, când noi, poliţia în persoană...?

*Final de paragraf cu spoiler.

Şi aici, filmul se încheie frumos à la Ion-ul lui Rebreanu, simetric, cu acelaşi plongé. Cineva acolo sus, te iubeşte? Hm... dar te şi vede. Şi vai de capul celui judecat atunci, la urma urmelor!

Sub aspectul meseriei, tânărul George Bogdan Apetrei m-a prin siguranţa cu care stăpâneşte mijloacele limbajului cinematografic. O atmosferă bine construită, credibilă prin autenticul urmărit până la cel mai mic detaliu. O economie a mijloacelor de exprimare, aşa cum te încântă o scriitură literară care dă la o parte adjectivele, spre a-ţi reda frust substanţa ascunsă. Există acolo, în filmul lui, o ambiguitate structurală surprinsă, dar care nu se lasă prinsă, un teren lunecos prin care, spre lauda lui, regizorul avansează fără să se clatine ori să ezite. O maturitate ce-şi păstrează prospeţimea, captând şi captivând privitorul de la primul şi până la ultimul cadru. Camera scormoneşte prin cotloanele poveştii şi ale sufletului, lipindu-se de fizionomii, provocând şi chinuind protagonistul care, spre cinstea lui, o înfruntă la fel de admirabil. Prim-planul şi planul detaliu, smulgând actorilor orice umbră de protecţie, taie, invadează, supune. Că a avut un scenariu excelent - se vede din felul în care este condus firul epic. Dincolo de asta, omul ştie să lucreze admirabil cu actorii, cu scenograful şi restul echipei, iar asta se observă şi se impune. Nu vrea mai mult decât poate. Nu se scălămbăie puşteşte sau stilistic, nu umblă după alte profunzimi decât cele esenţiale în economia poveştii. Şi asta e mare... foarte mare lucru!



Regia: Bogdan George Apetri Cu: Bogdan Farcaş, Dragoş Dumitru, Vasile Muraru, Emanuel Pârvu, Olimpia Mălai, Ana Popescu, Andrei Aradits, Kira Hagi, Ion Bechet

0 comentarii

În programul cultural

Elvira Popescu
03.10 20,30
Hollywood Multiplex
24.09 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus