Oscarul nu s-a mai lăsat sedus de political correctness şi a premiat un film ce spune o poveste adevărată despre America. Ceremonia Oscarurilor a avut loc anul acesta tot la Teatrul Kodak, pe covorul roşu au păşit vedete îmbrăcate tot de Armani, show-ul a fost la fel de fastuos. Palpitante au fost însă, pînă în seara Oscarurilor, săptămînile de după nominalizare, cînd filmul lui Ang Lee, Brokeback Mountain, a urcat vertiginos în preferinţele publicului american, cîştigînd între timp tot ce se putea câştiga, de la Glob de Aur la BAFTA. Brokeback Mountain rămîne marele erou al Oscarurilor, cel care a stîrnit cele mai multe valuri. La ceremonie, n-a participat Billy Crystal, care ar fi fost pentru a noua oară gazda Oscarurilor. Comicul a refuzat invitaţia organizatorilor pe motiv că e prea ocupat cu show-ul său, 700 Sundays, şi prea obosit ca să facă glume despre Brokeback Mountain. Drept urmare, după ce şi Whoopie Goldberg şi David Letterman au refuzat la rîndul lor invitaţia, grija de a face poante pe seama controversatului film cu cowboy homosexuali i-a revenit comicului Jon Stewart de la Daily Show. Şi trebuie spus că acesta s-a descurcat de minune, prezentînd celebrul de acum videoclip cu fragmente din westernurile clasice în care cowboy-i se îmbrăţişau bărbăteşte şi se atingeau cu tandreţe, subliniind, spre deliciul publicului, că "acestea nu sînt gesturi homosexuale". Fără îndoială, Brokeback şi-a câştigat notorietatea dincolo de Oscar şi e posibil ca marele câştigător "surpriză" al serii, Crash, să rămână în istorie drept filmul care a câştigat în anul în care Brokeback... nu a luat Oscar. Crash, în regia lui Paul Haggis, a primit distincţia pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun scenariu, iar Brokeback Mountain l-a răsplătit pe Ang Lee cu titlul de cel mai bun regizor.
Victoria lui Crash încetează, însă, să fie o surpriză atunci cînd lucrurile sînt privite îndeaproape. Cu toată noutatea poveştii din Brokeback Mountain şi în ciuda faptului că filmul lui Haggis a fost lansat mai devreme, avînd timp să se "răcească", box-office-ul american a înregistrat declinul constant al love-story-ului cu cowboy şi faptul că publicul se îndrăgostise încet şi sigur de Crash, filmul ce spune una dintre cele mai adevărate poveşti despre America. Aceea că relaţiile interrasiale se bazează numai pe prejudecăţi imprimate pînă în gene şi pe iluzia desprinderii de ele. Oare publicul american s-a iluminat, înţelegîndu-şi resorturile interioare? Pentru a răspunde, o privire asupra contextului este crucială. Oscarul este, mai mult ca niciodată, o chestiune sensibilă. 11 septembrie, Irakul şi terorismul l-au atins profund şi poate, vorba lui George Clooney într-un interviu dat după ce i-a fost înmânat Oscarul pentru rolul său secundar din Syriana, că asta va trece. Deocamdată, competiţia a fost dominată de filmele politice. În acest context, Brokeback Mountain a fost eroul oarecum fals al serii, publicul simţind probabil că, deşi povestea sa e uluitoare, nu e în final decât o altă poveste de dragoste, iar dragostea nu e un cuvânt la zi, sau e, cum ar spune americanul de rînd... overrated.
O altă poveste, una la fel de adevărată şi poate marele motiv pentru care Oscarurile "s-au dat pe drept" anul ăsta, se numeşte indie film şi zace în spatele tuturor celorlalte poveşti. S-au dat premii pentru filme în care bugetele şi încasările nu sînt atît de exorbitante. Aruncînd din nou o privire la box-office, e limpede ca lumina zilei că marii premiaţi sînt departe în cifre de oscarizaţii anilor trecuţi şi nici nu v-ar putea trece prin cap să comparaţi filmul "de artă" al lui George Clooney, Good Night, and Good Luck, cu Titanic, de pildă, sau cu Forrest Gump. Oscarul de anul ăsta n-a avut nici un The Gladiator, ceea ce, deşi e un lucru bun, indică o mare problemă: în goana după... bani, evident, marile studiouri au rămas prinse tot anul între Herbie Fully Loaded, Aeon Flux, remake-uri, benzi desenate şi horroruri pentru puştani. "The No.1 Movie" e o simplă formulă de marketing şi, ce e mai trist, se pare că marile studiouri chiar au uitat cum să facă filme pentru publicul adult. Reţeta de Oscar s-a pierdut şi eticheta nu mai e de ajuns. În aceste condiţii, Oscarul se eliberează, în mod curios, de stresuri, nu se mai lasă sedus de political correctness (recuperarea trecutului pentru o minoritate sau alta, ce miroase a discriminare pozitivă, căci, în fond spre asta au ţintit cei care au vrut cu orice preţ să facă din Brokeback Mountain o poveste ce nu s-a mai văzut) şi alege chiar mai corect decît Globurile de Aur.
Deci, fără dubii, Clooney a cîştigat pentru cel mai bun actor în rol secundar, eroul său de catifea din Syriana fiind cu câteva clase mai sus decât poliţaiul rasist al lui Mat Dillon din Crash (deşi nici acesta nu e deloc de neglijat) sau de mafiotul scelerat al lui William Hurt din A History of Violence. Reese Witherspoon a cîştigat premiul pentru cea mai bună actriţă, dar despre victoria ei nu putem spune prea multe, căci n-am văzut rolurile concurente. La documentar ne putem deocamdată doar bucura că am văzut La marche de l'empereur, în care povestea e spusă de vocea lui Morgan Freeman. La desene animate, competiţia a fost atît de puternică încît, deşi Wallace & Gromit a fost câştigătorul de drept, de data asta ţi se rupe inima că nu au fost acordate încă două Oscaruri, unul pentru Hayao Miyazaki şi pentru castelul său umblător şi unul pentru mireasa morbidă a lui Tim Burton.
Concluzie: în momente de criză, Oscarul străluceşte atît de tare încît în faţa lui păleşte orice controversă, iar Crash e imaginea lui perfectă: un film în care se spune lucrurilor pe nume, sec şi clar, în care star system-ul hollywoodian e tratat cu răceală, în care nu există dreptate absolută şi unde se respiră aer curat.