Perfetti sconosciuti (2016), regizat de Paolo Genovese și scris de nu mai puțin de cinci scenariști, printre care și Genovese, este o farsă despre secretele ascunse în smartphonurile adulților contemporani, constând într-un dialog plin de glume foarte up-to-date și o serie de situații dramatice. La București, la Teatrul Elisabeta se joacă un spectacol regizat de Tania Popa, bazat pe o adaptare de Andreas Petrescu a scenariului acestui film.
La o cină dintr-un apartament de lux, cu mai multe pahare de vin, șapte prieteni care se știu din copilărie și cred că știu totul despre ceilalți decid să își pună celularele pe masă și să citească sau să asculte pe speaker toate mesajele care le vin pe telefon, email, facebook, whatsapp sau orice alt app. Un joc periculos care promite revelații picante.
Tradiția filmelor care se petrec, mai mult sau mai puțin, într-o singură locație include producții celebre cum ar fi Pădurea împietrită (1936), după piesa lui Sherwood Anderson, filmul de debut al lui Humphrey Bogart, Funia lui Alfred Hitchcock (1948) sau mai recent, Carnage (2011) și Venus in Fur (2014), adaptările lui Roman Polanski după piesa lui Yasmina Reza, respectiv a lui David Ives.
Remakeurile, un concept des folosit în teatru și mult mai rar în film, au început să apară pe marile ecrane în secolul trecut când Hollywoodul adapta pentru publicul american filme europene de succes, cum ar fi Scarlet Street de Fritz Lang (1945), care fusese regizat în Franța de Jean Renoir sub numele de La Chienne (1931), și continuă până în prezent, atât cu filme de artă cât și, mai ales, cu succese de box-office.
Debutul lui Octavian Strunilă este cred primul remake cinematografic românesc, și acest lucru permite, în premieră, comparații de unu la unu la toate capitolele cu două filme făcute în vest, originalul italian (pe care nu am reușit să îl văd momentan), un succes de public criticat însă pentru muzica siropoasă, și versiunea franceză care se poate viziona pe Netflix, făcut mai dark, ca un thriller psihologic. Avantajul lui Strunilă a fost un scenariu foarte bun pe care l-a adaptat cu schimbări minime (în cea mai mare parte potrivite, fără stridențele din multe comedii românești) și două decupaje regizorale din care să se inspire. Strunilă și echipa lui au făcut, spre meritul lor, un film nu numai la fel de bun din punct de vedere tehnic (deși au existat mici scăpări pe continuitate) dar și artistic, cu un vibe de comedie americană de Woody Allen. Mai bun, cel puțin față de versiunea franceză pe care am vizionat-o, atât din punct de vedere al casting-ului și al jocului actoricesc, cât și din acela al imaginii (superbă, semnată de Zoran Simolov), montajului (Mircea Lăcătuș) și scenografiei (Maria Duda), dar și față de versiunea lui Genovese, cel puțin la capitolul ilustrației muzicale, învăluitoare și pline de ironie, semnate de Malin Cristache.
Remakeul lui Strunilă a pus accentul pe comedia de moravuri a burgheziei contemporane, iar actorii au livrat performanțe care delectează, de mare calitate. Cuplul gazdelor Maria (frumoasa Anca Dumitra) și Ștefan (Alexandru Conovaru) au dominat filmul din punct de vedere dramatic, Conovaru făcând un moment de mare putere dramatică din conversația telefonică cu fiica rebelă (Catia Maria Tănase) pe care trebuie să o îndrume în materia cea mai delicată a unui tată. Ben (Gabriel Răuță) a fost o revelație cu prezența și ritmul comic pe care îl are. Adrian Ștefan (Toma) a dat și el foarte bine pe ecran, ca un june prim în stil american de care filmul românesc are mare nevoie (reprezentând acel 10% dintre bărbați spre care gravitează 90% dintre femei), în cuplu cu Ada Galeș (Andreea) care a avut câteva momente foarte bune în finalul dramatic. Cuplul plictisit și plin de frustrări legate de soacră și nu numai, Marcu (Leonid Doni, din Las Fierbinți) și Dora (Andreea Grămoșteanu) au fost și ei foarte potriviți în cheia lor umană.
Ca regizor, Strunilă a lucrat foarte bine și cu actorii dar și cu camera, realizând, spre final mai ales, un șir de secvențe memorabile, culminând cu ultima. În concluzie, un debut foarte promițător, și o comedie excelentă care bate varianta franceză de pe Netflix, pentru care merită să înfruntați pandemia și să ieșiți din casă.