Sobru şi elegant - Good Night, and Good Luck.

Vremurile cînd filmele dărîmau guverne au apus de multişor - ceea ce nu înseamnă că ar trebui să ne pierdem speranţa. Nu încă.

"We are currently fat, wealthy, comfortable and complacent." Aceste cuvinte se referă la televiziunea americană şi nu, nu sînt extrase din ziarul de ieri, în ciuda moralei extrem de actuale, ci dintr-un speech pe care legendarul jurnalist Edward R. Murrow l-a ţinut în aprilie 1958. Personaj nu principal, dar central, în Good Night, and Good Luck., al doilea film pe care mereu surprinzătorul George Clooney îl semnează în calitate de regizor, Murrow a intrat în istorie, iniţial datorită transmisiunilor londoneze din timpul războiului şi apoi din pricina celuilalt război, cel pe care l-a declarat făţiş unuia din cele mai ruşinoase personaje ale secolului 20 - senatorul Joseph McCarthy.

Filmul lui Clooney vine să confirme deopotrivă simpatiile politice ale actorului, pe care chiar şi cei care nu le ştiau le-au intuit de ceva vreme, şi talentul evident al regizorului, din nou, intuit de cei care au avut norocul să-i vadă / înţeleagă / aprecieze debutul din 2002, Confessions of a Dangerous Mind.

Dar chiar şi cei care au aplaudat la scenă deschisă amintitul debut au fost surprinşi de siguranţa cu care fostul star de televiziune abordează un subiect delicat, dureros şi, aparent, demodat, şi abilitatea cu care transformă o pagină de istorie într-un manifest politic şi etic actual şi necesar.

E drept că vînătoarea de vrăjitoare condusă de McCarthy s-a încheiat cu mult înainte de sfîrşitul comunismului - frapant, în filmul lui Clooney, este momentul (nu e singurul, e primul) cînd realizezi îngreţoşat că metodele de intimidare, anchetare sau manipulare au rămas aceleaşi (poate chiar uşor evoluate), iară doar oamenii a căror coloană vertebrală le-ar fi poruncit să ridice glasul şi privirea au dispărut. Sînt zeci de fraze în acest film-eveniment care par a se referi la zilele pe care le trăim ("We cannot defend freedom abroad by deserting it at home" e doar un exemplu), dar ceea ce deosebeşte filmul lui Clooney de aşa-zisele pamflete grosier-isterice gen Fahrenheit 9/11 este tocmai tonul sobru şi răspicat, atît de străin unui Michael Moore, de exemplu, ton pe care oameni ca Murrow (jucat impecabil de un David Strathairn uriaş, înconjurat de fumul de ţigară omniprezent, actor şcolit cu alde John Sayles care ar trebui să primească, în fine, recunoaşterea pe care o aşteaptă de peste două decenii) au ştiut să-l folosească aproape ca pe o armă.

Dar Good Night, and Good Luck. are şi alte atuuri, pe lîngă interpretarea uniform perfectă (Patricia Clarkson, Robert Downey Jr., Frank Langella, Ray Wise, Jeff Daniels, Clooney himself) sau demersul pertinent al întregului, care reuşeşte aparent fără efort (şi în acelaşi timp) să salute o mînă de foşti şi să pălmuiască o haită de actuali. Imaginea elegantă alb-negru (semnată Robert Elswit, favoritul lui PT Anderson), care subliniază de minune neînduplecarea personajelor, lipsa muzicii (în afara unor interludii radiofonic-jazzistice courtesy Dianne Reeves nu există, practic, nici o notă), care amplifică senzaţia de urgent a filmului, durata extrem de scurtă (doar 92 de minute - o raritate în ziua de azi), care-i sporeşte concentrarea, toate aceste trăsături îţi dau sentimentul că urmăreşti o transmisiune în direct a unei emisiuni incandescente. Am impresia că exact asta a urmărit Clooney (vezi cadrele strînse, lipsa totală a exterioarelor şi, mai ales, decizia de a folosi înregistrările cu McCarthy din epocă) - iar cînd finalul revine la speech-ul din deschidere realizezi că i-a ieşit de minune.

Produs, ca şi Syriana, de Section Eight (compania partenerilor Clooney şi Steven Soderbergh) şi scris de Clooney împreună cu bunul prieten Grant Heslov, Good Night, and Good Luck. (titlul este chiar fraza cu care Murrow îşi încheia fiecare emisiune) anunţă o revenire la cinematograful politic al anilor '70 (a se vedea, mai bine zis a nu se rata, München-ul lui Spielberg) şi îmi redă încrederea în filmul american pentru adulţi, gen pe care-l credeam pierdut printre mumii şi triplu icşi. Nu vreau să par didactic (pariez că nici Clooney), dar pelicula despre care aţi citit pînă acum ar trebui văzută de orice om cu creier cît mai repede - căci degeaba ei le fac, dacă noi nu vrem să le înţelegem. Remember: fără onoare, fără onestitate, fără inteligenţă (de ambele părţi ale ecranului), televizorul înseamnă doar sîrme şi lumini într-o cutie.

Good Night... and Good Luck.