Intens, incomod, claustrofobic - Good Night, and Good Luck

Într-un interviu acordat anul trecut, la Australian Radio National, Gore Vidal îşi amintea de discursul inaugural al lui Roosevelt, din 1933. Statele Unite erau în plină depresie, în Germania Hitler îşi începea ascensiunea, lumea întreagă era la mare ananghie... Şi totuşi, cuvintele lui Roosevelt au fost: "We have nothing to fear but Fear itself!". Cei la putere azi, în Washington, întruchipează exact opusul acestui mesaj, spunea Gore Vidal: "Ei se hrănesc din frică". Această frică subversivă, mai paralizantă decît orice act de teroare, cu ale ei umbre, nevroze şi nebuloase absurdităţi, este, de fapt, protagonista filmului Good Night, and Good Luck, produs şi regizat de George Clooney. Ca un cancer, frica se propagă în toate direcţiile, sub privirea vigilentă a senatorului de Wisconsin, Joseph McCarthy, cel care vede comunişti peste tot, mai ales acolo unde nu sînt.

Anul este 1953. Edward R. Murrow, anchor man-ul emisiunilor de ştiri şi comentarii See it now şi Person to person, produse de CBS Television, porneşte de bunăvoie şi pe deplin conştient de consecinţe să-l desfiinţeze pe Joseph McCarthy. Ce îl determină să stîrnească un duşman pe care toţi îl consideră de neatins? Convingerea că, în faţa unui ziarist de bună-credinţă, care, informîndu-şi publicul, raţionalizează - deci anihilează - cauzele Fricii, cultura terorii nu are cum rezista. "We will not be driven by fear into an age of unreason " - afirmă Edward R. Murrow în cuvîntarea sa festivă din 1958, care, în film, precede şi încheie evenimentele din 1953-'54. Good Night, and Good Luck este o provocare. Paralelismul dintre America McCarthy-stă şi America lui Bush-Cheney este evident. Filmul ar putea rămîne doar atît, ceea ce nu e puţin. (Într-o epocă în care propagatorul democraţiei globale se dovedeşte a fi mai degrabă corporatist şi paranoic, orice voce a raţiunii este binevenită. Cu atît mai mult cît ea vine dinspre Hollywood!) Dar marea lui calitate este că, înainte de a fi un îndemn la gîndire, un strigăt de trezire din permanentă somnolenţă a raţiunii alimentată de televiziunile infotainment-ului (ale căror obiective, în viziunea lui Murrow, sînt "a distra, a minţi şi a izola"), Good Night, and Good Luck este un film. George Clooney, în calitate de cineast, dă dovadă de o bună-credinţă egală cu a lui Murrow, providenţial dublată de talent.

Filmul e intens, incomod, claustrofobic, pe măsura subiectului. Însă nu se transformă niciodată în predică şi nu cade în păcatul previzibilului. Ne învăluie elegant în lumea lui alb-negru, veşnic înecată într-unul din cele mai fotogenice fumuri de ţigară pe care mi-a fost dat să le văd, în ritmul trist-vesel, lasciv, al superbului jazz interpretat de Dianne Reeves. Imaginea, ale cărei jocuri neliniştitoare de umbră şi lumină evocă tensiunile de dincolo de artificialul high contrast al platourilor TV din anii '50, se combină remarcabil cu materialul de arhivă înfăţişîndu-l pe Joseph McCarthy. Faptul că McCarthy e "interpretat" de el însuşi constituie (încă) unul din paradoxurile subtile ale acestui film. În comparaţie cu jocul impecabil al unui fericit ansamblu actoricesc, apariţia senatorului i-a făcut pe unii spectatori neavizaţi să comenteze că e vorba de un actor de mîna a doua, care joacă prea exagerat.