Pe vremea când televiziunea schimba politica – Good Night, and Good Luck

Al doilea film făcut de George Clooney în calitate de regizor (după Confessions of a Dangerous Mind), Good Night, and Good Luck e turnat în întregime în alb-negru, printre altele şi ca un omagiu adus televiziunii anilor '50-'60. O televiziune care, în ciuda îngrijorării crescute a administraţiei, nu-şi pierduse încă definitiv conştiinţa civică, o televiziune care avea încă puterea să răstoarne, în numele drepturilor omului şi al libertăţilor civice, balanţa ideologiei politice. La fel cum, 20 de ani mai târziu, odată cu afacerea Watergate, aveau s-o facă, până la demisia preşedintelui Nixon, cei doi jurnalişti ai cotidianului "Washington Post" din Toţi oamenii preşedintelui.

Edward R. Murrow (un David Strathairn cu privire ascuţită şi tristă, cu muşchii faciali încordaţi şi veşnic cu o ţigară în colţul gurii) e un erou al acelor vremuri: pe când senatorul statului Wisconsin, Joseph McCarthy, străbătea America în căutare de comunişti deghizaţi, lansând slogan după slogan despre ţara în pericol şi duşmanul dinăuntru (sună cunoscut, nu-i aşa?), declanşând investigaţii după investigaţii şi instituind comisii după comisii, Murrow şi producătorul lui, Fred Friendly (Clooney), le vorbeau americanilor, la CBS, despre Liberace şi Mickey Rooney. Dar şi despre un locotenent în rezervă al Forţelor Aeriene, exclus din armată sub acuza de a fi "a security risk": omul, pe numele lui sârbesc Milo Radulovic, avea un tată şi o soră, iar aceştia avuseseră, la un moment dat al vieţii lor, simpatii socialiste. O ştire strecurată într-un ziar de provincie avea să devină începutul căderii maleficului vânător de sperietori roşii, ascunse adeseori, pentru el, în pielea unei femei de serviciu semi-analfabete de la Pentagon.

Emisiunea în care Murrow, folosind exclusiv declaraţii filmate ale lui McCarthy însuşi, punea sub lupa naţiunii convingerile senatorului, pentru care securitatea naţională era o "carte blanche" contra drepturilor individuale, "legalizând" zvonurile şi delaţiunea drept ghid existenţial, avea să fie una antologică pentru istoria televiziunii. În filmul lui Clooney, imaginile cu McCarthy sunt înregistrări autentice de arhivă; la vizionare, spectatorii (care nu cunoşteau amănuntul) i-au reproşat "interpretului" senatorului că "face prea mult", excesul de dramatism şi teatralitate; cât de trist e să constaţi că asta a fost realitatea, că acest cabotinism de doi bani a înspăimântat (şi convins), ani în şir, America?

Cu un an în urmă, Festivalul Anonimul a adus în România, pentru câteva proiecţii, un documentar nord-american despre câţiva dintre oamenii (nu întâmplător, toţi de origine arabă) arestaţi imediat după 11 septembrie, cetăţeni sau rezidenţi în Statele Unite, ale căror vieţi au fost, practic, distruse cu aceeaşi scuză a mccarthismului: siguranţa naţională. Good Night, and Good Luck (expresie cu care Murrow îşi încheia fiecare transmisie de joi seara) nu e un film biografic sau istoric, nu e Troy sau Alexander; miza lui (şi a lui Clooney însuşi, un adversar militant al politicii Bush) e America de azi, atinsă de isteria teroristă ca justificare pentru militarizarea vieţii cotidiene şi transformarea fiecărui cetăţean, în acelaşi timp, în posibil trădător şi garantat turnător. Şi mai este, în straturile sale profunde, o pledoarie pentru asumarea misiunii civice a jurnalismului, pentru probitate şi curaj profesional. Valori pe care, de când mass-media a ajuns (doar) o imensă afacere, tot mai mulţi încep să le uite.

În film joacă şi Robert Downey jr., avocatul cuceritor din Ally McBeal; nu în rol de bărbat fatal însă, ci cu cearcăne la ochi şi o căsătorie secretă cu o colegă de televiziune.

De ţinut minte:
Edward R. Murrow: "Acelora care spun că oamenii n-or să se uite, n-o să-i intereseze, sunt prea complezenţi, indiferenţi şi individualişti, pot doar să le răspund: sunt, din punctul de vedere al acestui reporter, destule dovezi împotriva acestei convingeri. Dar chiar dacă ar avea dreptate, ce-ar avea de pierdut? (...) Acest instrument poate educa, poate ilumina, da, poate chiar inspira. Dar o poate face doar în măsura în care oamenii vor să-l folosească în aceste scopuri. Altfel, sunt numai fire şi luminiţe într-o cutie. (...)"