O capodoperă cenzurată - Balonul / Privarzaniyat balon / The Tied-Up Balloon (Bulgaria, 1967) în Classic Cinema Section la Festivalul Film O'Clock, 2022

"Nici un măgar nu va deveni membru al Europei!" Așa suna una din numeroasele replici savuroase ale acestei magistrale ironii cinematografice.

Povestea este simplă: un balon militar folosit pentru respingerea atacurilor aeriene în al Doilea Război Mondial, ajunge în derivă lângă un sat izolat în dealurile balcanice. O poteră ad-hoc se formează să îl urmărească pentru a face haine din mătasea lui. Peripețiile cursei după balon sunt ocazia în care nu doar să cunoaștem mentalitățile, nevoile și vanitățile sătenilor, dar și să ne distrăm copios. Întreaga peliculă oscilează între planuri medii în care bărbații sunt filmați în contraplonjeu, dându-se astfel o anvergură artificială pentru ca, de cele mai multe ori, să alterneze cu un plan general filmat în care ni se arată micimea lor.

Apărută în 1967, dar imediat interzisă de regimul comunist, capodopera Binkăi Zhelyazkova uimește și acum prin prospețime și îndrăzneală artistică. Regizoarea a fost ea însăși o figură aparte. Una dintre pionierele feminine ale regiei de film din acele vremuri, a realizat de-a lungul carierei șapte filme de lungmetraj și două documentare, dintre care nu mai puțin de patru au fost interzise de cenzura comunistă, printre care și acest Balonul / Privarzaniyat balon / The Tied-Up Balloon.

O cheie de intrare în această capodoperă complexă - care reunește estetica neorealismului cu elemente magice, critica socială cu satira moralizatoare -, este oferită de motivul a trei animale domestice care tot apar și dispar din acțiune. Prin intermediul lor, participanții umani pot fi caracterizați indirect.

Primul este cocoșul. Fiecare pălărie masculină, chiar dacă ferfeniță, este ornată cu o pană de cocoș. Deși fuduli nevoie mare, toți sătenii sunt zdrențăroși, cârpiți în fund, desculți - asta când nu sunt goi complet că pur și simplu nu au cu ce se îmbrăca. În schimb, toți bărbații poartă arme, din care trag cu dărnicie aer, aproape niciodată pentru a pune ceva pe masă. Cocoșismul lor este prostesc, spiritul marțial doar o formă de masculinitate vană. Asta face ca visurile lor la o viață mai bună să fie la fel de deșarte ca balonul pe care îl urmăresc. Distanța dintre ceea ce își doresc și nivelul la care se află de fapt cu toții este marcată și prin tot felul de citate care indică direct, fără dubiu, distanța dintre realitatea zdrențuită, săracă și visele de mărire macho. "Drumul de la pământ la stele este dificil" este citatul lipit peste imaginea unei șandramale jalnice de coșuri de răchită, roți de car și mobilă șchioapă cu care țăranii au vrut să se înalțe la cer pentru a putea prinde balonul - un fel de turn Babel improvizat. Inscripția "sau Cezar, sau nimic" suprapusă peste imaginea unui țăran care și-a condus fârtații prin mărăcini deși ar fi putut-o lua pe potecă indică spiritul acid al filmului.

Al doilea este câinele, mai precis haita agresivă ca personaj colectiv. Protagonistul este chiar comunitatea sătească. Așa cum un câine se transformă în dulău atunci când atacă în grup, și aici sătenii nu sunt neapărat răi, ci doar dominați de patima unei agresivități de turmă și a nevoii de a-și întări statusul în cadrul acesteia. Nimeni nu este numit, toți se aseamănă între ei prin orgoliu și prostie.

Însă, vedeta fabulei este măgarul. Într-o scenă care frizează genialitatea iconicului, după o încleștare pe cât de absurdă, pe atât de înverșunată, sătenii creează o statuia vivantă asemănător unui grup statuar al eroilor luptători. Peste vajnicii războinici nu tronează însă vreo imagine pură a idealului libertății sau patriei, ci un asin care nici măcar nu știe ce caută acolo. Penibilul este confirmat și atunci când potera rechiziționează, cu motto-ul "scopul scuză mijloacele" o turmă de măgăruși de la femeile care îi duseseră la adăpat pentru a "ataca" în formație de luptă, de fapt, un fel de șarjă în care o duzină de Sancho Panza răpciugoși intonează cântece de cătănie în ritmuri balcanice mlădioase.

Satira la adresa militarismului este însă doar unul din posibilele înțelesuri. Todor Jivkov, dictatorul de o viață al Bulgariei comuniste, a văzut în film un atac la adresa autorității atunci când l-a interzis. Iar pentru ochii unui cinefil, în sărăcia cruntă și endemică a Balcanilor se pot citi ecouri ale neo-realismului italian.

Astfel, Balonul este o satiră complexă, deschisă interpretării și savurării diferențiate. Spectatorul, din 1967 sau de acum, din Bulgaria sau din România, poate să se bucure de oferta hermeneutică, dar și de umorul mușcător al unor pozne incredibile.