Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  joi.megaJoy

Un cântec pentru vârsta senectuţii – joi.megaJoy


Ziua, martie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Cine n-are bătrân, să-şi cumpere", spune o vorbă din popor. Zsuzsa (Dorina Lazăr), care nu mai e nici ea tânără de mult, îşi are bătrânii ei: în fiecare joi, Mana, Hilda, Istvan, Adel, Ameliedragă şi, mai ales, mult-preţuitul Sandor iau masa acasă la Zsuzsa, printre rămăşiţele veselei de Sevres şi recent achiziţionate pahare de plastic, din care hăpăie supă cu tăieţei, caltaboşi şi tăieţei cu varză şi dau pe gât licori care-ar putea fi vin de Tokay (sau nu). Între timp, vorbesc despre bacalaureatul de acum 40 de ani, repetat din cauza lui Mana (Irina Mazanitis), despre bărbaţi (şi, eventual, femei), aventuri şi glorii de altădată (de dinainte să vină comunismul; pentru ei, aşa ceva n-a existat niciodată).

Piesa lui Katalin Thuroczy, Joisărbătoare (tradusă în româneşte de Anamaria Pop şi publicată, de curând, într-un volum de autor, Anotimpul V, apărut la Unitext), e un discurs rafinat despre o lume mortificată, dar rapace în foamea ei de supravieţuire, care parazitează lumea vie, a prezentului. Generaţia de dinainte de 1950, a lui Zsuzsa şi a celorlalţi, supravieţuieşte, în ciuda improbabilului, într-o idilică memorie a vremurilor imperiale, iar pentru aceşti oameni, imaginea vie a "copiilor lui Kadar" (Eva şi Liza, fiicele lui Zsuzsa, şi Karola, nora ei) e doar un accident inexplicabil. În montarea lui Radu Afrim de la Teatrul Odeon, însă, e mai puţin vorba despre trecutul care înghite prezentul: joi.megaJoy (titlul de pe afiş) este un spectacol, ironic şi frisonant în acelaşi timp, despre bătrâneţe, senilitate şi viaţa ce refuză să părăsească "bietele corpuri".



Radu Afrim nu face teatru politic (în plus, asta e o piesă despre Ungaria), şi asta e dimensiunea textului lui Katalin Thuroczy la care renunţă (şi, de aceea, monologul Evei - Crina Mureşan -, un ţipăt pentru dreptul la existenţă al celor pentru care comunismul a fost realitatea cu care s-au născut, pică oarecum din neant şi în neant). În schimb, degradarea fizică şi psihică a vârstei e un leit-motiv în teatrul lui: apare în imaginea lui Cebutâkin din Trei surori făcut la Sfântu Gheorghe, în Anfisa din acelaşi spectacol şi în Bunica din Plastilina de la Ploieşti, jucate de Elena Popa, în Proprietarul din Plaja, în Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri şi Adam Geist.

În joi.megaJoy, bătrâneţea îşi are "cântecul de lebădă": şapte fiinţe antediluviene (şi cu Zsuzsa, opt, şi cu Laci, jucat de Alin Teglaş, nouă) se adună în jurul unor mese desperecheate, cu scaune aşijderea, ca să-şi sature foamea ancestrală. Au o energie vitală, pe care deceniile sau regimurile n-au putut-o înfrânge: senilă până la descompunere, Adel (Rodica Mandache, într-o interpretare la limita perfecţiunii, la fel ca şi-n Aventurile lui Habarnam al lui Dabija), care uită de la mână până la gură, mănâncă până şi cu ochii, la fel cum, dependentă de laxative, Boske (Virginia Rogin) se îndoapă doar de dragul de a simţi gustul mâncării, al vieţii.



Singura cu o ancoră în prezent, Zsuzsa (o Dorina Lazăr fragilă, subtilă, când vulnerabilă, când puternică) e oricând gata să alunece de partea cealaltă a realităţii, să invoce vremea adolescenţei (şi să devină, pentru o clipă, ea însăşi copilă) sau să se hârjonească cu un Sandor (Virgil Andriescu), nici el mai breaz.

E adevărat, două elemente sunt neîmplinite în spectacol: landoul în care-şi plimbă Eva copilul (şi pe care Afrim îl "pierde" pe parcurs) şi apariţia Rosei, fantoma atemporală din dulapul Zsuzsei, pentru care fantoşa din fotoliul de sală (joi.megaJoy se joacă cu spectatorii pe scenă) nu e cea mai fericită reprezentare. Cât despre cele trei (sau mai multe?) finaluri, paradoxal, ele sunt metafora cea mai puternică a montării: ca şi moartea aparentă a lui Sandor. Pentru lumea din joi.megaJoy, sfârşitul nu e decât înşelător. Ea e mereu aici, chiar când lumina se stinge, umbrele acestor stafii rămân printre noi. Vesele până la isterie, în mintea copiilor până la penibil (un penibil încărcat de emoţie), dar încă aici.



Nota bene: Spectacolul e şi un omagiu discret adus unor actori la o vârstă pe care teatrul n-o privilegiază şi care, unii, n-au mai avut recent partituri de prim-plan: Liana Mărgineanu (Hilda), Virgil Andriescu (Sandor), Tatiana Iekel (Ameliedragă), Jeanine Stavarache (Karola), şi chiar Virginia Rogin (de mult n-a mai fost atât de bună ca acum, în rolul lui Boske).




joi.megaJoy de Katalin Thuroczy
Teatrul Odeon, Bucureşti
Traducere de Anamaria Pop
Regia: Radu Afrim
Decoruri: Vittorio Holtier
Costume: Ilona Varga-Jaro
Muzica: Vlaicu Golcea
Cu: Dorina Lazăr, Virgil Andriescu, Irina Mazanitis, Virginia Rogin, Liana Mărgineanu, Constantin Cojocaru, Rodica Mandache, Tatiana Iekel, Crina Mureşan, Jeanine Stavarache, Ana Maria Moldovan, Alin Teglaş



 Toate articolele despre joi.megaJoy


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Nostalgii şi piftii - joi.megaJoy, Dan Boicea
 Nostalgezice - joi. Mega Joy, Mihaela Michailov
 Sex and the Food in the Afrim' Style - joi.megaJoy, Oana Stoica
 Babele supreme - Joi.megajoy, Cristina Modreanu
 Vecinii tăi sînt nişte moşi simpatici. Să mori tu? - joi.mega Joy, Constantin Vică
 Toate articolele despre joi.megaJoy


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer