Sub bagheta lui Radu Iacoban (care a montat la teatrul din Brăila Cântăreața cheală, Vițelul de aur și Asta-i tinerețea noastră), suntem martori la drama unei familii care își pierde copilul într-un accident.
Din start voi aprecia ca foarte inspirată decizia regizorului de a monta piesa pe scena sălii Tineretului din Brăila. În acest fel spațiul de joc devine mai intim, mai potrivit cu subiectul piesei. Simți, ca spectator, că participi cumva la evenimentele din familia îndurerată.
Scenografia e iarăși inspirată. Tudor Prodan creează un interior de casă așezată, în care actorii se mișcă cu naturalețe. Nu există acele poticniri sau mici incidente pe care le vezi în alte spectacole.
Radu Iacoban nu transformă piesa într-un strident strigăt de durere, deși sunt motive solide pentru a face asta. Din contră, viața familiei lovite de soartă pare să curgă aproape normal, doar că, din când în când, suferința membrilor ei străbate la suprafață sub diferite forme.
În schimb, Radu Iacoban menține pe aproape întreaga durată a piesei o tensiune difuză, dar constantă care ține spectatorul într-o permanentă stare de încordare. Prin imagini repetate cu copilul dispărut, prin jocul luminilor, prin muzică se creează treptat o atmosferă plină de tensiune dramatică.
Foarte puternică este scena în care mama și bunica fac ordine în hăinuțele și jucăriile copilului dispărut. La fel de emoționantă e scena întâlnirii mamei cu autorul accidentului fiului ei.
Am văzut la lucru o echipă foarte omogenă valoric. Mihaela Velicu (mama), Cătălina Mihai (sora mamei, jucată alternativ de Ecaterina Lupu), Lucian Iftime (tatăl), Lana Moscaliuc (bunica) și Theodor Șoptelea (autorul accidentului, jucat alternativ de Cătălin Bucur) evoluează foarte bine împreună.
O piesă frumos și atent lucrată, cu actori buni care au înțeles perfect indicațiile regizorului. Adică un spectacol de teatru adevărat, cum n-am mai văzut de mult. Aș spune chiar că Universuri paralele este unul din cele mai bune spectacole jucate în cadrul festivalului de la Brăila, 2022.
Sau, cum exclama încântată o adolescentă la sfârșitul piesei, l-aș mai vedea o dată!