ianuarie 2023
Agnes, aleasa lui Dumnezeu
Textul Agnes of God / Agnes, aleasa lui Dumnezeu a făcut carieră pe Broadway și la Hollywood. Montarea în teatru a piesei lui John Pielmeier a adunat, cu patru decenii în urmă, 599 de reprezentații într-un an și jumătate (1982-1983), iar actrița Amanda Plummer - câteva premii de oarecare prestigiu (printre care și un Tony - socotit de unii ca fiind echivalentul Oscarului pentru teatru - pentru cea mai bună actriță în rol secundar). Cum să nu se investească într-o ecranizare, după un asemenea succes de public? Filmul rezultat, în regia lui Norman Jewison și reunind pe afiș nume grele precum Ann Bancroft, Jane Fonda și Meg Tilly a umplut sălile, cea din urmă (în rolul Sorei Agnes), primind pentru prestația ei, o nominalizare la Academy Awards - adică la Oscar -, un premiu Golden Globe, plus, pentru toate cele trei interprete, premiul de interpretare la Karlovy Vary Film Festival (în fosta Cehoslovacie). Și în București s-a jucat, la Odeon, în regia lui Marius Oltean, în 2005, cu Carmen Tănase, Virginia Rogin și Elvira Deatcu (spectacolul fiind filmat și de TVR în 2006).

Montarea de la Teatrul Nottara își propune o revalorificare ambițioasă a materialului dramaturgic, drept pentru care s-a solicitat o nouă traducere lui Bogdan Budeș, regia spectacolului fiind asumată de Sânziana Stoican (născută în 1984, la fix doi ani și două zile de la premiera de pe Broadway). Sub bagheta ei, trama polițistă este înșfăcată cu delicatețe și încredere în forțele proprii. Elucidarea unei nașteri cu tată necunoscut este o sarcină aproape diavolească în interiorul unei mânăstiri. Avem de-a face cu un thriller curat american, printre suspecți numărându-se însuși Dumnezeu Tatăl. Personajul psihiatrei Martha Livingstone este plasat la intersecția justiției - ca instituție socială - cu știința medicală, ea fiind delegată de instanță să diagnosticheze sănătatea mintală a unei novice, Agnes, care pare că nu-și amintește nimic despre sarcină și naștere. Rivala ei în stăpânirea (dar nu elucidarea tainei!) - nimeni alta decât stareța mânăstirii. Evident că tensiunea relației dintre cele două femei - fiecare cu trecutul ei puternic traumatizat - are ca scop declarat aflarea nu a unui, ci a două adevăruri: căci copilul ne-legiuit a fost descoperit mort sau, mai degrabă, omorât. Tribunalul vrea să afle dacă e vorba despre pruncucidere și cine se face vinovat de ea. Dar, ca să pui în discuție o asemenea grozăvie (cu atât mai copleșitoare în spațiul ecleziastic), îți trebuie toate datele problemei: cine e tatăl, cine a asistat la nașterea conspirată, cărui fapt sau personaj se datorează moartea teribilă a noi-născutului; iar acest întreg rechizitoriu este de neacceptat pentru stareță, care susține inocența tinerei. În miezul problemei: novicea Agnes, purtând asupra ei mai multe bănuieli.

Ca în orice intrigă de factură psiho-americană, cele două rivale în aflarea sau escamotarea adevărului (stareța și respectiv psihiatra-investigatoare) se ciocnesc și se lovesc, inevitabil, de făptura plăpândă, marcată, ravajată, a tinerei poate-păcătoase. Ipocrizia alunecoasă a Stareței Miriam face eforturi să acopere totul sub motivația cea mai la îndemână, în astfel de cazuri, de care se prevalează Biserica: "E o taină", vezi Doamne... Explicație contestată vehement de omul legii și științei, care operează cu alte instrumente - logica fiind cel mai periculos dintre ele. Confruntarea scoate la iveală similitudini biografice dintre stareță și psihiatră: traume sufletești grave în copilărie, generate de partea maternă. Căutând adevărul, Martha încearcă evident să se vindece pe sine, dincolo de a oferi judecătorului (cu j mic!) probatoriul necesar actului de dreptate: achitare sau pedeapsă. Încrâncenată până la disperare, Stareța se arată gata să răstoarne cerul și pământul ca să apere... ce? Nevinovăția subalternei sale, sau onoarea pierdută a așezământului monahal pe care-l guvernează, susține ea, în numele Domnului? Echilibristica mentală pe care o practică, ascunzându-se după dogmele sfinte, nu prea rezistă la noțiunile de cinste, adevăr și dreptate. Cel puțin primele două, trebuie acoperite sau... mă rog, scoase la vopsea. Restul ar fi doar treaba Celui de Sus, după care se tot ascunde cu disperare. Cel mai la îndemână este, pentru ea, să invoce Imaculata Concepție - pentru că n-ar exista, în acest caz, probe care să o contrazică. Înverșunarea merge mână în mână cu ipocrizia crasă, culminând cu "acceptarea" faptului că sarcina și nașterea ar fi fost un "fapt științific cu încărcătură miraculoasă". Orice, numai să nu fie stricată imaginea Mânăstirii!

Victoria Cociaș și Luminița Erga în Agnes, aleasa lui Dumnezeu

În mijlocul disputei, tânăra Agnes suferă evident... chiar dacă nici autorul textului, nici regizoarea nu par să fie interesați de elucidarea onestă a vinovatei și ne-sfintei concepții. Hipnoza la care este supusă pacienta bănuită reușește să ofere vagi indicii, dar este - ca întreg demersul scormonitor - chinuitoare pentru pacientă. În rolul fetei, Cristina Juncu se străduiește să aducă pe scenă suferința reală prin care trece personajul său. O face convingător, deși nu are în datele sale personale acea fragilitate incandescentă care să determine vibrația așteptată (cel puțin de mine). Folosește însă o inocență bine asumată, amestecată cu imprecații violente, ca măsură a suferinței prin care o obligă să treacă tocmai căutarea adevărului și conștientizarea forțată a tuturor aspectelor fizice și emoționale cărora a fost obligată să le facă față.

Victoria Cociaș, în rolul stareței Miriam (într-o variantă alternativă de distribuție, Crenguța Hariton), a ales să-și construiască personajul pe o binevoitoare și perfidă ipocrizie, ambalată în preceptele religioase. Este interesant felul în care Victoria Cociaș își joacă fățărnicia demnă, mereu la pândă spre a eschiva în fața dovezilor care se tot acumulează, fiind din ce în ce mai greu de respins. Și totuși... autoritatea monahală nu cedează, orice ar fi și oricât ar costa victima. Totul sub imboldul unei bunătăți foarte discutabile, în fond.

Greul reprezentație este dus, după părerea mea, de Luminița Erga (într-o variantă alternativă de distribuție, Isabela Neamțu). Desigur, a beneficiat de personajul cel mai bine conturat, căci această Martha Livingstone a fost construită dramaturgic după un model real și celebru. Obsedată de adevăr, pasionată de regăsirea - prin cazul călugăriței Agnes - a propriilor traume din copilărie, Martha de pe scena-arenă din subsolul de la Nottara (foarte sobră și expresivă scenografia concepută de Valentin Vârlan, oferind spațiul real și imaginativ necesarul desfășurării căutărilor și confruntării dintre personaje) acreditează o fanatică a găsirii dovezilor ascunse atât în interiorul mânăstirii, cât și în propriul său suflet. Interpreta alternează duritatea cu compasiunea, logica - cu străfundurile insondabile ale conștiinței. Atunci când, de acolo, scoate la iveală câteva similitudini dureroase cu personajul Agnes, circuitul motivațiilor se închide, atribuind propriului demers juridico-psihologic acel fundament ce îi explică zelul și cerbicia crudă a căutării. Altfel spus: nu știu ce se va alege din tine, dar eu mă vindec pentru amândouă.

Cui este dispus să-și pună mintea și inima la încercare, această Agnes, aleasa lui Dumnezeu îi poate oferi câteva revelații ideatice necesare. Fără să introducă explicit ideea ateismului, spectacolul pune totuși la încercare credința creștină a spectatorului.
De: John Pielmeier Regia: Sânziana Stoican Cu: Cristina Juncu, Luminița Erga / Isabela Neamțu, Victoria Cociaș / Crenguța Hariton

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Nottara
01.04.2023 19,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus