În aceste condiții, cu atât mai mare este meritul Sânzianei Stoican, care decide să pună în scenă o piesă celebră, fără a se lăsa copleșită de anxietate și fără să fie influențată de precedentele variante. Montarea de la Teatrul Nottara are la bază o nouă traducere, realizată de Bogdan Budeș, iar scenografia este semnată de Valentin Vârlan.
Spectacolul debutează în plină intrigă polițistă, fiindcă psihiatrul Martha Livingstone (Luminița Erga) este trimisă de instanță pentru a se pronunța în privința sănătății mintale a unei tinere surori de mănăstire, acuzată că și-ar fi ucis pruncul proaspăt născut. Sora Agnes (Cristina Juncu), fiindcă despre ea e vorba, este, în schimb, apărată cu fervoare de către maica stareță Miriam Ruth (Victoria Cociaș), care vede în aceasta un suflet pur și inocent, "o ființă binecuvântatăˮ. Închisoarea, ospiciul sau achitarea sunt cele trei variante pe care medicul le are la dispoziție ca rezolvare a acestui caz.
Dialogul aprins, încordat, abordând teme precum credința, relația părinți-copii, traumele din trecut, este vehiculul principal de idei al spectacolului, iar scenografia minimalistă, austeră, semnată de Valentin Vârlan are rolul de a seconda reflecția. Spectatorii sunt poziționați de jur împrejurul unei capsule de sticlă, în care este așezată Agnes, în mijlocul chiliei ei, abia schițată de prezența unui pat cu așternuturi albe și a unui crucifix, atârnat deasupra lui.
Un astfel de spațiu securizant este mănăstirea însăși, având menirea de a o feri pe tânăra de 21 de ani de tot ceea ce înseamnă influență exterioară nefastă, de a-i conserva inocența și puritatea. Lăsată în grija bisericii la vârsta de 17 ani, la moartea mamei sale, fata este complet izolată de lume, trăind într-un perpetuu extaz mistic. Pretinde că vorbește adesea cu îngerii, iar glasul ei frumos, care închină imnuri de slavă lui Dumnezeu este de fapt al Fecioarei Maria care cântă prin ea.
Confruntarea de idei între maica stareță și psihiatru reflectă, în aparență, eterna luptă între religie și știință. Amestecul unei persoane laice în viața așezământului monahal este văzută ca o intruziune de maica Miriam, care se adresează cu respect și calm, însă opune rezistență practicilor terapeutice propuse, în special hipnozei. De cealaltă parte, Marta Livingstone manifestă o ambiție și o încrâncenare neobișnuite în procesul de aflare a adevărului. Puțin câte puțin, devine evident faptul că ele văd în cazul fetei o formă de apărare a propriilor concepții referitoare la lume și la viață, concepții dobândite în urma unor traume personale și transformate în mecanisme defensive. În realitate asemănările dintre cele două sunt mai mari decât s-ar putea crede, cu toate că au ales drumuri diferite în viață. Astfel călugărița a fost și ea fumătoare ca Marta, iar alegerea de a veni la mănăstire a fost făcută târziu în viață, ca o salvare, în urma unei căsnicii nefericite și a unei relații reci cu fiicele ei, care nu își mai doreau să o vadă. Așa cum declară, se îndoiește uneori de ea însăși, și chiar de Dumnezeu. Agnes, însă, care pare a comunica nemijlocit cu transcendentul, are darul de i-ai spulbera incertitudinea.
În contrapartidă, Marta a ales calea ateismului, ca urmare a două evenimente marcante din copilărie: moartea unei prietene dar și a surorii ei, situații care au scos la iveală habotnicia și obtuzitatea slujitorilor bisericii. Lupta ei pentru aflarea adevărului este și o luptă împotriva dogmelor religioase. Poate tocmai din acest motiv are mai degrabă alură de procuror decât de psihiatru, de la care s-ar aștepta puțin mai multă delicatețe în investigarea abisurilor sufletești. În realitate, Marta este și ea un suflet rănit și singur, pentru care rațiunea e o platoșă care o apără de a deveni vulnerabilă. De aceea, nu este chiar lipsit de fundament reproșul maicii starețe, cum că "oamenii cu cât câștigă în logică, pierd în credințăˮ, renunțând astfel și la "stropii de lumină din sufletele lor care i-ar putea duce înapoi la Dumnezeu.ˮ
Cristina Juncu este extrem de convingătoare în rolul lui Agnes, reușind să păstreze echilibrul între cele două forțe care caută să o eticheteze. Este foarte greu de spus în ce măsură comportamentul personajului ei e rezultatul unui tulburări psihice sau al unei porniri cu adevărat mistice. E greu să vezi în ea o criminală care și-a ucis cu premeditare pruncul, dar în același timp logica te împiedică să crezi în versiunea maicii principale, anume că ar fi un caz de partenogeneză. Chiar și în urma unor ședințe repetate de hipnoză, medicul nu reușește să afle cu cine a conceput fata copilul, fiindcă răspunsurile ei sunt vagi, evocând mereu o întâlnire neobișnuită, o conectare care se petrece prin intermediul cântecului în seri repetate, în fața ferestrei ei.
Este credința pentru Agnes o formă de a sublima răul provocat de către o mamă alcoolică, care a abuzat-o fizic și psihic, de a mistifica întreaga realitate din jurul ei pentru a putea supraviețui? Este teama de a se substitui propriei mame cea care o determină să își sufoce copilul pentru "a-l salvaˮ și "a-l da înapoi lui Dumnezeuˮ, așa cum declară? Interpretarea actriței este fără cusur, atât în scenele de reverie pură, cât și în cele cu mare încărcătură dramatică, ce redau ședințele de hipnoză.
Marele merit al regizoarei Sânziana Stoican este acela că evită să creeze un spectacol tezist, căutând mai degrabă să ridice întrebări decât să ofere răspunsuri. Chiar și în scena finală, se ferește să afirme, să dea verdicte, apelând mai degrabă la o metaforă delicată, care vorbește despre pierderea inocenței, a credinței poate, Agnes fiind portretizată în cămașă de forță, cântând până când rămâne fără glas.
(foto: Andrei Gîndac)
Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier
Traducerea: Bogdan Budeș
Regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Distribuția: Agnes - Cristina Juncu; Martha Livingstone - Luminița Erga / Isabela Neamțu; Stareța Miriam - Victoria Cociaș / Crenguța Hariton.