Un scandal deloc scandalos - Abuzarea publicului

Titlul original al piesei lui Peter Handke, Publikumsbeschimpfung, s-ar traduce probabil prin "Ofensă la adresa publicului". La Piatra Neamț, s-a jucat sub titlul Scandal cu publicul, în regia unei echipe formate din Anca Colțeanu, Magda Mugur și Vlad Mugur...

La București, la Sala Mică a TNB, se joacă acum sub titlul imposibil de Abuzarea publicului. Indiferent însă de titlu, traducerea lui Victor Scoradeț sună minunat în limba română. Nu sînt vorbitor (nici cititor) de germană, nu pot aprecia acuratețea traducerii, dar textul rezultat în română sună foarte, foarte bine.

Piesa lui Handke o fi fost ofensatoare și avangardistă la vremea ei, în 1966, dar acum e o joacă de copii față de ce se poate auzi și vedea pe scenele de teatru. Ceea ce nu face textul mai puțin profund și serios. Doar că accentul n-ar mai trebui pus pe ofensă (pe cine mai interesează, oricum, ce-a vrut autorul?), ci pe deconstrucție. Adevărul e că textul nici nu e dramatic: Handke însuși mărturisea într-un interviu din 1970 (fragmentul de pe Wikipedia e reluat și pe pagina teatrului aici) că inițial voise să scrie un eseu, dar că apoi i s-a părut că o piesă de teatru se potrivește mai bine scopului său. Cred că a greșit.

Textul își propune să oblige aproape publicul să ia act de condiția de spectator de teatru, să conștientizeze relația cu teatrul, să simtă efectiv timpul teatral prin opoziție cu cel trăit, să facă diferența dintre lumea reală și lumea de scenă etc. O face negînd diferențele pentru a le putea sublinia, contrazicîndu-se, aruncînd o idee pe care-o respinge imediat, o face repetînd ad nauseam "azi nu veți vedea teatru", "noi, aici, nu facem teatru", "nu vorbim despre nimic" ș.a.m.d. După maximum cincisprezece minute, ai prins ideea. Spectacolul durează o oră și ceva. Repetitio mater studiorum est. Variațiile sînt minime și nu aduc prea multe lucruri noi. În final, spectatorii sînt "agresați" cu o suită mult inventivă de insulte și înjurături (aduse, evident, la zi și localizate), în aceeași idee de a trezi conștiințele.

Ce salvează de la plictis, odată descifrat jocul autorului, e performanța actorilor. Timp de o oră și ceva, ei stau în fața publicului și vorbesc (nu atît de alb, "spunînd" doar textul, așa cum își dorea Handke) fără nici un adjuvant - decor, muzică, recuzită, costume - cu excepția cîtorva schimbări de lumină. În acest spectacol, performanța e să nu joci, să te poți abține să fii actor, să te cenzurezi și să dai iluzia spunerii firești, a purtării unei conversații. Ceea ce reușesc cu prisosință cei patru tineri interpreți (Irina Ștefan, Carol Ionescu, Vlad Brumaru, Dan Coza). Fiecare dintre ei alternînd inteligent umorul și (auto)ironia cu seriozitatea bine jucată. Foarte important în succesul unui asemenea demers e cadența cu care cad replicile: nu există timpi morți, nu există burți; e o sincronizare care nu reușește întotdeauna nici la case mari. Și, lucru mare, mai ales la generația lor: toți au dicție, rostesc curat și frazează inteligent. Pe de altă parte, totul se reduce, din punct de vedere actoricesc, cam la un exercițiu. Îi aștept cu toată încrederea pe acești patru tineri în roluri mai ofertante.

Nu știu de ce a ales acum regizoarea Edda Coza acest text destul de datat. Oricare i-ar fi fost însă motivele și intențiile, spectacolul, departe de a fi insultător, i-a ieșit foarte bine.

Abuzarea publicului de Peter Handke.
Traducere: Victor Scoradeț.
Regie: Edda Coza.
Regia tehnică: Daniel Buglea / Lumini: Cristian Ciopată / Sunet: Sabin Mihoc, Octavian Vasile.
Cu: Irina Ștefan, Carol Ionescu, Vlad Brumaru, Dan Coza.
Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB.
Data premierei: 19.02.2023.