Însă, Germania Federală are planuri chiar mai "generoase" cu el: să îi dea șansa de a se întoarce în țara de unde au venit părinții lui, a cărei (unică) cetățenie o are în continuare în pofida faptului că s-a născut și a crescut în Germania: Senegal.
Doar că Babtu dorește să rămână în continuare în Berlin. De aceea, începe o cursă contra-cronometru pentru a se căsători cu un cetățean german, un pariu sigur pentru legalizarea permanentă a șederii. Însă, se pare că atractivitatea sa pentru sexul opus este scăzută, de aceea trebuie să apeleze la un prieten din copilărie Dennis (Julius Nitschkoff) și să înfrunte acuzații de homosexualitate, dar, paradoxal, și protecția neașteptată a statului.
De aici urmează o serie întreagă de peripeții, confuzii, controale riguroase din partea Oficiului pentru Imigrări, petreceri queer generos scăldate în droguri și alcool, bătăi de stradă cu golani de cartier plini de valori tradiționale.
Sursa consistentă de umor pentru toate acestea este ipocrizia sistemului. Pe de o parte, se căznește să expulzeze un imigrant infractor, dar când aceeași persoană se declară homosexual, deodată implicarea autorităților și ajutorul legal acordat acestuia sunt activate. De fapt, în final, tocmai faptul că este heterosexual îi va crea în final cele mai mari și insurmontabile probleme.
Tânărul regizor Florian Dietrich pleacă de la această premisă juridică: faptul că un rezident din părinți străini poate fi expulzat din Germania, chiar dacă a stat mult timp acolo sau s-a născut pe teritoriul statului federal. Ulterior, premisele filmului rămân la un nivel naiv, fără a se complica cu discutarea implicațiilor mai largi ale actelor protagonistului, cu judecarea lor din punct de vedere moral. Personajul tatălui este singurul care emite o serie de avertismente de bun simț, însă acesta este mai degrabă marginal.
Însă, indiferent de cât de simpatic devine personajul și de cool peripețiile sale, paradoxal, experiența sa de viață e mai degrabă moralizatoare: se revoltă juvenil împotriva sistemului, dar tot de la el așteaptă protecție și avantaje. În film, această dilemă este perfect rezumată când autoritățile vin să controleze domiciliul lui Babtu, acesta le închide ușa în nas când îl întreabă dacă este de acord de bună voie cu percheziția, rânjind superior: "Nu aveți mandat. Înseamnă că sunteți niște începători!" pentru ca, în cadrul imediat următor, să îl vedem pe același Babtu cu privire de mielușel în urma convocării oficiale, încercând să-i convingă să nu ia măsurile legale care se impun.
La un moment dat, un mic interlop, fost traficant de droguri, actualmente afacerist serios ce fabrică haine contrafăcute, laudă sistemul social german pentru eficiența sa. Iar aici rezidă una dintre ironiile filmului - și în general, a filmelor cu marginali imigranți și / sau infractori care își doresc totuși să fie acceptați de societățile occidentale și să beneficieze de toate avantajele sistemului pe care îl contestă.
În concluzie, Florian Dietrich prezintă un trop devenit deja clasic: copilul de imigrant care nu dorește să se integreze în societatea care l-a primit și care se ridică împotriva acesteia pe motive de discriminare rasială. Subiectul este tratat lejer și tinerește, fără încurcături sau accente profunde. Ceea ce aduce însă nou este umorul degajat, care pune multe probleme grave într-o lumină vandabilă și distractivă. Așa cum face orice comedie reușită, de altfel.