Dar să vedem cum stă treaba. Cu nume clasate în partea superioară a topurilor de profil din USA, popularitatea unor artiști nu mai poate fi pusă la îndoială. E cazul lui Steve Martin, situat pe locul 6 din 100 de comedianți americani, citim pe Google. Criteriile valorizării nu se cunosc și nici nu contează. Notorietatea dobândită absoarbe tot, acoperă tot, stăpânește tot și se întinde. Dar este o vorbă românească: Nu tot ce zboară se mănâncă. Înțeleaptă vorbă.
Actor, scriitor, producător și muzician, Steve Martin e un reprezentant tipic al genului de umor american à la Jerry Lewis și încă mulți alții. Vreau să spun că filmele în care joacă (multe la număr) nu mă amuză și gagurile făcute de el nu mă dau pe spate. E un punct de vedere subiectiv, firește. Totuși, interesul regizoarei Teodora Petre pentru textul scris de el pare să fi fost în măsură s-o determine să traducă Picasso vs. Einstein ca apoi să monteze piesa la Teatrul de Comedie din București în decembrie 2022. Doar acolo e locul comediei, nu altundeva! Însă publicul din sala Teatrului "George Ciprian" din Buzău a rămas ușor crispat la evoluția actorilor bucureșteni cu Picasso vs. Einstein. Comedia nu era pe scenă. Se ascundea după colț. S-a râs mai mult și cu poftă în seara precedentă, la Cancún, flamboaiantă comedie de situație.
Piesa lui Steve Martin - comedie? Poate, dar una trasă de păr, adică una cu umor... specific american. Umor sec, greoi, întrețesut din replici căutate, umor scrâșnit, făcut, nu născut din bucuria de a glumi și a râde sănătos. Și apoi de ce să râzi de niște biete celebrități puse laolaltă cu birtași, prostituate și ratați spilcuiți? Miza scenariului e simplă: cu celebrități de talia lui Picasso și Einstein mergi la succes sigur. Mai încropești câteva metehne din comportamentul și viciile preopinenților și produsul se rotunjește într-o evocare plauzibilă, voit rizibilă, nu nostalgică. Cât de departe, ca substanță estetică, e filmul lui Woody Allen Midnight in Paris, deși e tot o făcătură cu atracțioase celebrități. Ca să nu mai vorbim despre nostalgia evocativă, de aceeași structură, strecurată în romanul lui Patrick Modiano În cafeneaua tinereții pierdute.
Ce-i drept, în spectacol, reconstituirea atmosferei de boemă pariziană joacă un rol important. Decorul "aranjat" vintage de Andrei Șova pare desprins dintr-o fotografie de la începutul secolului XX. Suntem în 1904. Barul cu mese și scaune, un tablou agățat în spatele barului reprezentând banale oi pe o pajiște, pictură de un revoltător prost gust, susține celebrul pictor. Nu-i vorbă, după apariția lui Picasso, tabloul se va transforma miraculos în (tot celebrul, aici toate sunt celebre) Domnișoarele din Avignon. Apropo de celebritate, personajele celebre nu pot fi aduse decât într-un local / cabaret celebru din Montmartre: Au Lapin Agile. Atmosfera e reconstituită fidel, mișcarea scenică supravegheată de Ștefan Lupu scoate spațiul de joc din monotonie statică, costumele Ioanei Pashca sunt desprinse din fotografia de ansamblu a epocii, muzica lui Cezar Antal înveselește atmosfera. Spectacolul e adecvat construit pe canavaua subiectului. Rezervele mele se îndreaptă strict spre scriitură, nu spre mizanscenă. Regia și mai ales actorii salvează cam tot ce se poate salva dintr-un text asamblat în copcii prevăzute cu scheciuri ca la un spectacol de revistă.
Prestația actorilor nu face de râs instituția, dimpotrivă. Impresia generală este de actori cu personalitate bine consolidată, vitali, emanând energii artistice productive. Distribuția numeroasă asigură o animație continuă pe scenă. Răzvan Krem Alexe în rolul celebrului fizician atinge amplitudinea așteptată a unui spirit cartezian, bine mobilat la etajele superioare. Ținta scenariului în privința lui. Actorul se descurcă bine în manevrarea calculelor, în rostirea nuanțată a "alfabetului culinar" (monolog, înșiruire de litere fără noimă, din păcate). Theodor Costache desenează profilul unui Picasso scund, isteț, iubăreț, nepăsător și risipitor, o coborâre în firesc a înfumurărilor geniului. Freddy, figură tipică de barman (Sorin Miron eficient în rol), spune bancuri nesărate la care se adaugă întâmplarea cu pisica ce n-a putut ieși pe ușă, "poantă" ce provoacă un râs isteric general pe scenă (n-am priceput de ce). Spectatorii nu râd. Marius Drogeanu întruchipează pe bătrânul Gaston, prezență agreabilă, bonomă, bolnav cu prostata, caraghios prin folosirea repetată a toaletei după ce ia cheia de la bar. Angel Popescu este Sagot, achizitorul de opere de artă (trebuia să existe pe scenă și așa ceva în capitala mondială a picturii). El aduce pe scenă primitivul aparat fotografic, altă minune a secolului. Fotografia rezultată, "reprodusă" în caietul de sală, îi surprinde pe cei doi "revoluționari" care vor schimba lumea în poziții caracteristice: Einstein cu limba scoasă (după o fotografie reală ce-i subliniază atitudinea rebelă) și Picasso cu celebrul tricou de marinar în dungi orizontale bleumarin.
Nu cred că am folosit prea mult cuvântul celebru cu derivatele lui, deoarece în acest context până și rochia vaporoasă albastră, purtată de admiratoarea Suzanne (Andreea Alexandrescu) e celebră. De la ea a pornit maestrul (ni se sugerează) în conceperea perioadei albastre. Uluitor de expansiv, dinamic și flexibil este Dragoș Galbăn în Schmendiman, la întrecere cu alt tors unduitor, vizitatorul-surpriză, Iosif Paștina, un raper american avant la lettre. Prin el e prezentă și America la banchetul artelor și a boemei. Putea să lipsească? În chip de crâșmăriță și admiratoare a lui Pablo apare Ana Maria Turcu, cunoscătoare în artă și în psihicul bărbaților. În rochie cu crinolină evoluează scurt Laura Creț în rolul unei virtuale contese.
Tabloul e complet, compact ca un colet expediat marelui public, aranjat ca la varieteu, chiar dacă elementele biografice nu consonează în totalitate cu realitatea. Nici nu are importanță dacă celebritățile s-au întâlnit în realitate sau nu. Dacă ar fi o înscenare serioasă, s-ar urmări, eventual, drumul căutărilor în domeniul picturii de la pășunism (oile din tablou, la început) la cubism (Domnișoarele din Avignon). Dar aici avem doar un spectacol de divertisment... cu celebrități.