Sigur, mai toţi oamenii vor să fie - sau măcar să pară - culţi. Pentru ei s-a dezvoltat un tip de volume-compendii în stilul manualelor şcolare, cu un succes destul de mare în Occident sau Statele Unite. Cumperi o carte în care sînt prezentate opere de artă geniale, o citeşti, reţii ceva şi gata.
Nu am nimic împotriva unor asemenea lucrări. În literatură, de exemplu, cititorul poate fi ameţit de valul de cărţi ce apar din 1990 încoace şi de lipsa reperelor. Ce să cumperi? Ce să citeşti? Un compendiu de texte literare te trimite exact unde trebuie. Aşa că m-am bucurat cînd am văzut că asemenea volume apar şi în România. Apoi am răsfoit unul.
Cartea se cheamă Cele mai cunoscute 50 de romane ale secolului XX, a apărut la Editura Aquila '93, într-o ediţie luxoasă, full color, e o traducere a unei ediţii echivalente din Germania... dar parcă vrea exact inversul scopului pentru care a fost scrisă, adică să-i arate bietului român dornic de cultură că literatura e o chestie esoterică şi că arcanele ei sînt doar pentru iniţiaţi. Mai bine i-ar fi zis Cele mai greu de găsit romane... etc. Fiindcă la prima vedere m-am speriat şi eu, văzînd de cîte cărţi aşa de mari nu auzisem.
Să fiu drept: există destule titluri pe care le-am recunoscut. De bine, de rău, sînt cam aceleaşi cu cele consacrate. Dar altele... O fi scris Soljeniţîn un roman numit Staţia cancerului? Întrebaţi de el vreun librar politicos, care să nu vă rîdă în nas înainte de a vă da Pavilionul canceroşilor. La fel să faceţi şi cînd căutaţi romanul lui Salman Rushdie, Ultimul suspin al zidului. Acolo, oricît de poetic ar suna, nu zidul suspină, ci unu' Maurul. E Ultimul suspin al Maurului. Traducătorul din germană a văzut Mauer (zid) în loc de Maure (maur) şi aşa a şi tradus.
Dar nu pot să pricep ce a tradus la un roman al austriacului Robert Musil (pe lîngă Omul fără caracteristici - apărut la noi cu titlul Omul fără însuşiri). Cică scriitorul austriac ar fi scris şi Dezorientarea timidului Törless (Die Verwirrungen des Zöglings Törless). Adică - ia comparaţi! - Rătăcirile elevului Törless. Deduc că de data asta traducătorul a confundat substantivul Zögling (elev, pupil) cu adjectivul zögernd (timid). Dar dacă poţi confunda două cuvinte chiar aşa de diferite, nimic nu te împiedică să confunzi şi "iubit" cu "biscuit" sau "traducător" cu "labrador". Traduttore - labradore, nu?
Mai am două exemple şi mă opresc. Dacă vă place, de exemplu, J.D. Salinger, Cele mai cunoscute 50 de romane... recomandă, pe lîngă clasicul De veghe în lanul de secară, şi volumul Ridicaţi capacul podului, oameni ai camerei (Raise High the Roof Beam, Carpenters). De-adevăratelea, pe româneşte, titlul e Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului. Cum s-a ajuns de la dulgher la "om al camerei"? Simplu: în germană "dulgher" (carpenter-ul englezesc) se spune Zimmermann, iar traducătorul a judecat simplu: Zimmermann e compus din Zimmer ("cameră") şi Mann ("om"), deci "om al camerei". În stilul ăsta, un grasshopper ("lăcustă, cosaş") poate deveni uşor un "ţopăitor prin iarbă", iar un pawnbroker nu mai e proprietarul unei case de amanet, ci un "spărgător de pioni". Cum s-a ajuns la "capacul podului" şi ce pod e ăla cu capac, asta s-o mai retraducă şi alţii!
Ultima recomandare din volumul amintit: faimosul roman Mecanismul ceasului Orange (A Clockwork Orange) de Anthony Burgess. Aşadar, ţin să le mulţumesc traducătorului, celor trei (3!) lectori şi directorului editorial al volumului, adică celor cinci moaşe care au tipărit un copil aşa năbădăios. A fost distractiv. Păcat că titlul compendiului n-a avut parte şi el de o traducere mai creativă. Dacă, în loc de Cele mai cunoscute 50 de romane ale secolului XX, ar fi fost - de exemplu - Foarte bunele 50 de românce ale anului-sută XX, aş fi cumpărat-o şi eu.
PS: Mecanismul ceasului Orange e, desigur, Portocala mecanică.